ANTONESCU, ALTFEL (5). Prof. Univ. Dr. Gheorghe Buzatu ii serveste o lectie istorica si de istorie lui Mihai de Hohenzollern

Hitler Stalin Roosevelt Churchill Antonescu Mihai - Prof Buzatu - Ziaristi OnlineANTONESCU, ALTFEL (5)

Gh. Buzatu

Distanţarea de evenimente, în spaţiu şi în timp, mai cu seamă în cazul celor decisive ori aşa-zis controversate, este netăgăduit în avantajul istoricului. Întrucât beneficiul perspectivei îi îngăduie depăşirea „presiunii” factorilor subiectivi, iar absenţa foştilor „actori” şi obişnuitele condiţionări provocate de anume interese imediate politice, militare, morale,  religioase etc. ori, mai rău, dispariţia, provocată sau nu, a unor materiale, toate acestea sunt compensate de deschiderea arhivelor şi de lipsa cenzorilor, reali ori virtuali. Intervin şi alte nenumărate avantaje, dar nu stăruim. Precizăm că, de această dată, avem în vedere lovitura de stat de 23 august 1944despre care, din momentul producerii şi până în prezent, s-a scris o bogată şi inegală literatură, participanţii lăsându-ne importante mărturii (unele în multiple variante!), iar documentele păstrate în fondurile publice ori personale depăşesc cifrele obişnuite – aproximativ 10 000 edite şi inedite „numai” pentru ziua impactului: pregătirea şi arestarea Mareşalului Ion Antonescu şi a unora dintre colaboratorii săi apropiaţi, cele dintâi desfăşurări interne şi externe sau urmările (cf. Gh. Buzatu, Mareşalul Ion Antonescu – Forţa destinului. O biografie, Iaşi, Tipo Moldova, 2012, p. 547-548). Se mai impune  precizarea că, în general, materialele publicate, pagini memorialistice ori studii ştiinţifice, nu au rezistat timpului, trebuind să suporte corecturi, majore ori minime, deşi au existat şi excepţii (Grigore Gafencu, Constantin Pantazi, Pamfil Şeicaru, Gheorghe Barbul, Ion Gheorghe, Ion Pantazi, George Duca). Cum istoria se dovedeşte, de regulă, părtinitoare cu … învingătorii, prăbuşirea regimului antonescian a fost înălţată la rangul de zi naţională, consecinţele relevate au fost admise numai cele exclusiv … pozitive (salvarea României, scurtarea duratei ostilităţilor, aportul la lichidarea fascismului şi salvarea civilizaţiei etc.), iar rolurile/rosturile participanţilor au fost împărţite şi chiar măsurate diferenţiat – regele Mihai şi camarila, partidele politice „burgheze” ori cele de „stânga” (PNŢ, PNL, PSD şi PCR), pentru a se impune decisiv atenţiei cititorului, îndeosebi după 1954, „meritele”  comuniştilor … români (cu toate că, în rândul celor aproximativ 1 000 de indivizi, prevalau evreii, unguri şi ruşii basarabeni), şi asta după ce, prin 1945-1953, contribuţia URSS, a lui I. V. Stalin şi a Armatei Roşii fusese impusă oficial şi recunoscută drept fundamentală pentru „eliberarea de sub fascism” şi „construcţia noii Românii”, deşi totalmente subjugată Kremlinului.

Maresalul Ion Antonescu Regele Mihai

Actul de la 23 august 1944 s-a aflat de-a lungul anilor în atenţia noastră, consacrându-i, în temeiul cercetărilor în arhive şi biblioteci, române sau străine, studii şi culegeri, monografii şi volume de documente, publicate singur sau în colaborare cu Aurică Simion, V. F. Dobrinescu, Ioan Scurtu ş.a. Nu am de ce să neglijez propriile erori, unele de înţeles, sub presiunea timpului sau regimul cenzurii, iar altele – nu! Ulterior anului 1989, studiile consacrate Mareşalului Antonescu, devenind posibile, tratarea în context a actului de la 23 august s-a impus de la sine în spiritul adevărului. Nefiind în discuţie un bilanţ, admitem rolul major pe scena politică al Mareşalului, care, la un moment dat, în mod precis la „procesul marii trădări naţionale” din mai 1946, a declarat, defel exagerat, că el a fost acela care realmente a „fixat” în istorie data de 23 august 1944 (Gh. Buzatu, Mareşalul Ion Antonescu, p. 553).

Maresalul Ion Antonescu si Regele Mihai la Chisinau - Ziaristi Online

Conducătorul Statului a fost informat asupra  preparativelor complotiştilor (regele, grupările politice şi militarii trădători, conexiunile externe), dar, cu convingerea fermă că, în cele din urmă, tot el avea a alege şi stabili momentul cotiturii României în Războiul Mondial din 1939-1945, n-a reacţionat decisiv (despre eforturile din „ultima clipă” vezi Gh. Buzatu, Dana Beldiman, eds., 23 august 1939-1944 – România şi proba bumerangului, Bucureşti, 2011). Au profitat în schimb  regele şi oamenii lui care s-au pripit – teama de oriunde şi de oricând a puciştilor de duzină! – şi au trecut la … fapte, în ziua Z şi la ora H, adică la arestarea Mareşalului, care a fost predat fără întârziere comuniştilor din Bucureşti şi ulterior ruşilor, care l-au tratat un timp ca „deţinut de lux” şi apoi întemniţat la Lubianka, fiind readus la 9 aprilie 1946 în  Bucureşti, pentru a fi „judecat”, condamnat la moarte şi executat, la 1 iunie 1946, împreună cu Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi Constantin-Piki Z. Vasiliu.

Pentru cititor este de mare interes să cunoască varianta lui Mihai I despre cele petrecute la Palatul Regal din Bucureşti: „ … Am stat de vorbă cu Mareşalul şi cu ministrul de Externe peste o oră. Mihai Antonescu ne-a dat dreptate, Generalului Sănătescu şi mie, s-a arătat de acord cu cererea unui armistiţiu, dar aştepta hotărârea Mareşalului. El era obosit, arţăgos chiar. Evident lucru, declaraţia lui Molotov nu putea fi considerată satisfăcătoare, dat fiind concepţiile politice ale Moscovei, dar nici asigurări de a păstra neştirbite hotarele ţării nimeni nu le putea obţine. Totuşi, Mareşalul refuza, tăios, orice armistiţiu fără asemenea asigurări. Era fără îndoială dezamăgit de Hitler şi poate chiar de el însuşi, de încrederea neţărmurită pe care o avusese în victoria Germană […] Am încercat să-l conving că mai presus de soarta fiecăruia dintre noi este soarta Ţării noastre. Inutil, nici nu mai răspundea, mârâia doar că refuza. I-am propus atunci, conform planului stabilit cu şefii partidelor politice, cu care pregătisem audienţa, să demisioneze pentru ca un nou guvern să ceară imediat armistiţiu. La această propunere s-a înfuriat. Poate credea că vreau eu s-o fac pe dictatorul, poate nu înţelesese că nu eu, ci un guvern va cere armistiţiu, precum se cuvine în democraţie, într-o monarhie constituţională. Fapt este că n-a vrut să audă de demisie, striga că nu va lăsa ţara pe mâna unui copil, şi va lupta până la capăt. Spunea, dar nu părea convins, spunând că armata română, regrupată în Carpaţi, ca într-o citadelă, va reuşi cu ajutorul armatei germane să-i gonească pe sovietici din ţară şi că, în plus, avea încă 12 divizii pe front…´´ (apud Regele Mihai, în “România Liberă” pe Internet 26 August 2000; Traian Golea, Actul de la 23 august 1944, văzut de regele Mihai ca autor, Hallandale, Florida, Studii Istorice Româneşti, 2001).

Gen Constantin Sanatescu - Antonescu - Prof Buzatu - Ziaristi OnlineGeneralul Constantin Sănătescu (1885-1947),

“succesorul” nemijlocit al Mareşalului

ca Preşedinte al Consiliului de Miniştri de la Bucureşti

Despre complotişti, pe care îi cunoştea prea bine şi în supraveghea îndeaproape, prin serviciile sale secrete, Mareşalul nu avea decât cuvinte de profunda dispreţ. Puciştii, nota de exemplu Antonescu pe un raport al SSI-ului din 23 iunie 1944, nu-şi asumaseră decât un „rol de ciocli care se pregătesc să moară omul şi să-i ia în primire cadavrul! Frumos, foarte frumos şi mai ales patriotic rol şi-au asigurat”. Să nu ne închipuim că, atunci, Mareşalul i-a nominalizat, toţi dovedindu-se „păioase”, „nişte zdrenţe [care] s-au adunat de vânt la colţuri de stradă şi gunoaie” (Gh. Buzatu,Mareşalul Ion Antonescu, p. 545).

Gen Radescu - Antonescu - Prof Buzatu - Ziaristi OnlineGeneralul N. Rădescu

(1876-1953)

De reţinut că, în septembrie 1944, însuşi V. M. Molotov, primindu-i la Moscova pe Lucreţiu Pătrăşcanu şi ceilalţi delegaţi ai Bucureştilor pentru dictarea Armistiţiului din 12/13.9.1944, le-a declarat fără rezerve că „Antonescu reprezenta poporul român, iar dv. [reprezentaţi] o aventură” (cf. A. S. Marinescu, O contribuţie la istoria Exilului Românesc, vol. 5, Bucureşti, 2005, p. 18-19). Era, fără îndoială, grav că un personaj de talia lui Molotov, alter ego-ul lui Stalin, ajunsese la un asemenea adevăr prenumărându-i pe oamenii de la 23 august 1944 în tagma aventuriştilor, iar opera lor ca atare – tot o aventură! Deja în septembrie 1944, aşadar, Kremlinul trecuse România în rândul sateliţilor, impunându-i un tratament corespunzător, în urma succesului operaţiunii de anvergură Iaşi-Chişinău dar şi ca rezultat al trădării de la 23 august 1944, dar şi graţie  acordului tacit ori expres al SUA şi Marii Britanii. Ceea ce, evident, prevestea un şir de nenorociri legate de modul în care Moscova avea să-şi exercite „mandatul” asumat, cu sau fără  voia Washigtonului şi Londrei! Nu avea să fie, în consecinţă, nicidecum surprinzător faptul că, exceptându-l pe rege, silit să abdice la 30 decembrie 1947, restul „eroilor” puciului aveau să-i succeadă, neîntârziat, Mareşalului, care, de altfel, fiind scos în stare de arest din “biroul galben” al Palatului Regal din Bucureşti după orele 17,00 la 23 august 1944, le-a prevestit destinul. Mareşalul şi trei dintre colaboratorii lui, după cum am precizat, au fost executaţi, dar puciştii, dacă nu au reuşit să se expatrieze (Grigore Niculescu-Buzeşti, Al. Cretzianu, Mircea Ioaniţiu) ori să se salveze in-extremis (Emil Bodnăraş, agent al NKVD-ului), aveau să supra-aglomereze închisorile comuniste, unde cei mai mulţi vor suporta ani lungi şi grei de temniţă, unii dintre ei aflându-şi un groaznic sfârşit – Constantin-Dinu Brătianu, Iuliu Maniu, Gh. I. Brătianu, Ion Mihalache, generalul Aurel Aldea, Lucreţiu Pătrăşcanu (vezi Constantin Sănătescu, Jurnal, Bucureşti, 1993; Mircea Ioaniţiu,Amintiri şi reflexiuni, Bucureşti, 1993; Omagiu lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache,Bucureşti, 2003; Ioan Scurtu, Iuliu Maniu, Bucureşti, 1995; Maria G. Brătianu,Gheorghe I. Brătianu. Enigma morţii sale, ediţia a IV-a, Bucureşti, 2003; Alesandru Duţu, Florica Dobre, Drama generalilor români. 1944-1964, Bucureşti, 1997; Serviciul Român de Informaţii, Cartea Albă a Securităţii, I, 1944-1948, Bucureşti, 1997; Gh. Neacşu, ed., 23 august 1944 în arhivele comuniste, Bucureşti, 2000; Gh. Buzatu, O istorie a prezentului, Craiova, 2004; Liviu Vălenaş, Cartea Neagră a României. 1940-1948, Bucureşti, 2006; Gabriel Constantinescu, Şah la rege. Declinul monarhiei române în secolul XX, Bucureşti, 2007; Vasile Pascu, Regimul totalitar comunist în România. 1945-1989, I-II, Bucureşti, 2007; Corneliu Crăciun, Dicţionarul comunizanţilor din noaptea de 23 spre 24 august 1944, Oradea, 2009; Stelian Neagoe, Decimarea elitei politic, 1944-1964: Cazul baronului Ion Mocsonyi-Styrcea. Generalul Gh. Mihail,Bucureşti, 2009; Şerban Milcoveanu, Testamentul politic al generalului Aurel Aldea (1887-1949)…, Bucureşti, 1999; Florica Dobre, Alesandru Duţu, Distrugerea elitei militare sub regimul ocupaţiei sovietice în România, I, 1944-1946; II, 1947-1964,Bucureşti, 2000-2001; Alesandru Duţu, Sub povara Armistiţiului – Armata Română în perioada 1944-1947, Bucureşti, 2003; Tudor Călin Zarojanu, Viaţa lui Corneliu Coposu,ediţia a II-a, revăzută şi completată, Bucureşti, 2005; Lavinia Betea, Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist, Târgovişte, 2011; Ioan Opriş, Procesul ziariştilor „naţionalişti”. 22 mai – 4 iunie 1945, Bucureşti, 1999; Victor Frunză, Destinul unui condamnat la moarte – Pamfil Şeicaru, Bucureşti, 2001). Să fi fost o surpriză ori, cumva, un blestem? … Întrucât unii  dintre pucişti au planificat crima, pentru ca apoi să-i suporte consecinţele. A fost în primul rând cazul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care, într-o discuţie angajată cu istoricul Gh. I. Brătianu la Biblioteca Academiei Române în 1945, i-a declarat cu suficienţă: „Cine face politică răspunde cu capul. Antonescu va fi împuşcat, căci merită moartea” (apud Nichita Smochină, Memorii, Bucureşti, 2009, p. 520). După 1944-1945, nimic nu mai era dificil de prevăzut în privinţa perspectivelor Răului Absolut: căci, în adevăr, teroarea s-a extins prin sciziparitate, în asemenea măsură încât crima politică a proliferat crima. Sub un regim comunist impus de Kremlin şi sub o cruntă ocupaţie bicefală (Armata Roşie şi NKVD-ul), România şi Românii, asemenea altor state şi naţiuni de pe glob, au intrat cu brutalitate în zodia Holocaustului Roşu, un veritabil cataclism de pe urma căruia s-au înregistrat la nivelul planetei aproximativ 335,1 milioane de victime, din care „numai” 2,4 milioane victime au provenit dintre români (cf. Florin Mătrescu, Holocaustul Roşu. Crimele comunismului internaţional în cifre, ediţia a III-a, vols. I-II şi Anexa, 2008, pp. 25-27), şi anume:

–          prizonieri de război în URSS (august-septembrie 1944): 180 000

–          ucişi în lagăre şi închisori (după 23 august 1944): 250 000

–          decedaţi după eliberarea din detenţie: 250 000

–          ucişi în timpul colectivizării forţate: 200 000

–          „revoluţia” din decembrie 1989: 1 400

–          Basarabia şi Bucovina, teritorii înstrăinate din 1944: 1 500 000

–          etc. etc.

Dintre toţi autorii care au stăruit asupra loviturii de stat nenorocite de la 23 august 1944 s-a impus prin sagacitate şi curaj, viziune şi persistenţă – Pamfil Şeicaru, ziarist de calibru, din seria reprezentată cu maximă strălucire de M. Eminescu, N. Iorga sau Nae Ionescu. Plecat din ţară cu puţine zile înainte de complot, condamnat la moarte în contumacie, întocmai şi o dată cu Stelian Popescu, reputatul director al „Universului” bucureştean (în iunie 1945), Pamfil Şeicaru şi-a continuat activitatea jurnalistică în exil, fiind dublat de un excelent istoric. A exprimat un adevăr cu valoare de VERDICT ÎN FAŢA ISTORIEI: „TOT CE S-A ABĂTUT DUPĂ 23 AUGUST [1944] ASUPRA NENOROCITEI NOASTRE PATRII ERA VIRTUAL CUPRINS ÎN ACTUL LOVITURII DE STAT (apud Pamfil Şeicaru, Scrieri, vol. 3, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 2003, p. 215; Gh. Buzatu, Mareşalul Ion Antonescu, p. 587).

Pamfil Seicaru - Antonescu - Prof Buzatu - Ziaristi OnlinePamfil Seicaru (1894-1980) – Foto: Ziaristi Online  din 30.3.2011

Pamfil Şeicaru s-a impus şi ca autor al unei remarcabile scrisori adresată la 14 octombrie 1948 generalului Nicolae Rădescu, fostul premier din 1944-1945 şi liderul Exilului Românesc, el insistând asupra „capitulării de la 23 august” (Gh. Buzatu,România şi Marile Puteri. 1939-1947, Bucureşti, 2003, pp. 629-637; idem, O istorie a prezentului, pp. 366-377). Potrivit expeditorului, Grigore Niculescu-Buzeşti (director al Cabinetului Ministrului de Externe şi al Cifrului, 1941-1944), a fost „regizorul conspiraţiei” (ibidem, p. 374), iar grupul său din Centrala Afacerilor Străine din Bucureşti reprezenta „cea mai infamă oficină împotriva intereselor româneşti, o vastă asociaţie care cuprindea majoritatea funcţionarilor acelui minister” (ibidem, p. 372). Titularul Centralei a fost, în 1941-1944, după cum se ştie, însuşi Mihai Antonescu, adjunctul Mareşalului ca vice-preşedinte al Consiliului de Miniştri. Conjuraţia trădării, cuprinzând în principal pe Buzeşti, Al. Cretzianu şi C. Vişoianu, a  organizat cu regele Mihai „o capitulare fără condiţii …, exact aşa cum au voit-o ruşii” (ibidem, p. 373). Arestându-l pe Antonescu, regele „a ordonat încetarea ostilităţilor [pe Frontul de Est], fără să existe un acord de armistiţiu semnat” (ibidem). Declarându-se fără rezerve „mai departe credincios războiului contra Rusiei”, unul „pentru dreptatea naţiei mele”(ibidem, p. 369), Şeicaru mărturisea îngrozit: „Nu cunosc în istorie ca un rege să fie proclamat erou, pentru că nefericitul a capitulat şi mă înspăimântă consecinţele politice ale celor întâmplate între 23 august şi 12 septembrie [1944]” (ibidem). (Relativ la demersurile diplomatice ale lui Alexandru Cretzianu, fost secretar general al MAS în 1940-1941 şi ministru al României în Turcia, 1943-1945, vezi amintirile sale – Ocazia pierdută, ediţia a II-a, Iaşi, 1998; idem, Relapse into Bondage: Political Memoirs of a Romanian Diplomat, 1918-1947, Iaşi-Oxford-Portland, 1998; Eugen Stănescu şi colaboratori, eds., Alexandru Cretzianu – Un diplomat de carieră în misiune pentru pregătirea ieşirii României din Axă, Iaşi, 1999).

Gr. Niculescu-Buzeşti - Antonescu -Prof Buzatu - Ziaristi OnlineGr. Niculescu-Buzeşti

(1908-1949)

Mesajul lui Pamfil Şeicaru destinat în 1947 generalului N. Rădescu avea să fie nu numaidecât confirmat, ci aprofundat şi extins după decenii în scrisoarea încredinţată de Doamna Ioana Aioanei ziarului „Libertatea” din New York City (anul V, nr. 49/august 1986). Necunoscând-o pe autoare şi neavând nici accesul la publicaţia menţionată, am beneficiat de faptul că D-l Mihai Mircea Totpal a valorificat nu demult documentul în revista online Totpal Daily News (Buşteni-Sinaia, la 21 august 2012); mulţumindu-i editorului din ţară pentru amabilitate, precizăm că intervenţia Doamnei Ioana Aioanei reprezintă din punctul nostru de vedere o contribuţie esenţială la analiza şi interpretarea  faptelor de la 23 august 1944, cu sublinieri deosebite asupra consecinţelor lor totalmente  nefaste, ceea ce determină, conchidem, pasajele evident acuzatoare la adresa puciştilor. S-au impus câteva minime corecturi, care, desigur, nu au dăunat textului anexat.

„Sire,

Cu ocazia „aniversării” zilei de 23 August, vă felicit, fiindcă această „Mare Zi” este opera Dv., şi eu alături de fraţii mei români vă datorăm Dv. invazia sovietică şi instaurarea comunismului în România, operă desăvârşită de comuniştii Pauker – Groza – Pătrăşcanu, care au pregătit distrugerea României în anticamera regalului Dv. birou.
Pentru acel „23 August”, eu şi sute de mii de români am fost aruncaţi în închisori, fiindcă „eram o burgheză bogată” şi fiica unei familii cu tradiţii militare naţionaliste, închisoare din care am scăpat printr-un miracol.

Pentru acel „23 August”, Dv. aţi minţit poporul român şi l-aţi dat pradă străinilor, aşa cum a făcut şi tatăl Dv. aţi ordonat să lăsăm jos armele în faţa „prietenilor sovietici” invocând un pretins „armistiţiu”, dar l-aţi semnat abia în 12 Septembrie 1944, dându-ne la „tavă” ruşilor.

Voi, Mihai Rege al Românilor, aţi ordonat ca românii să nu tragă nici un cartuş şi să nu se apere în faţa hoardelor sovietice, români care la Ungheni au fost împuşcaţi în timp ce îşi aşteptau „prietenii”. Alţi 170 de mii, tot la Ungheni, au fost luaţi prizonieri, unde şi soţul meu, un tânăr de 27 de ani a fost omorât, iar eu am rămas văduvă la 23 de ani…
La „ordinul” Dv., armata română a trebuit să meargă şi să lupte alături de sovietici, şi bieţii români au luptat şi murit cu miile până în Munţii Tatra, fapt unic în analele istoriei războaielor, când un popor învins prin trădare este şi forţat să lupte alături de inamic. Voi Rege Mihai, aţi ordonat asta şi cei 200 de mii de români au „murit degeaba”, căci Basarabia şi Bucovina tot au fost răpite de ruşi, iar Cadrilaterul răpit de bulgari, şi România invadată de bolşevici.

Şi după imensa greşeală politică şi militară ce aţi comis, aţi continuat să colaboraţi cu o clică de trădători, care ajutaţi de Colonelul Ulea, Maestrul de Ceremonii al Casei regale, le-aţi permis trădătorilor să se aciueze în Casa Regală, unde în spatele tronului Dv. au pregătit lovitura de moarte a românilor, prin distrugerea fizică, materială, morală şi spirituală. Dar puţin v-a păsat, căci v-aţi salvat tronul şi asta era important pentru Dv. şi clica ce v-a sfătuit în acel fratricid 23 August 1944.

Iar noi românii, ca nişte proşti sentimentali, ne uitam la Dv. cu drag şi vă aplaudam furtunos când apăreaţi în jurnalul de Ştiri de la Cinema Aro, căci eraţi iubitul nostru rege, şi atâta timp cât eraţi pe tron, ne asiguraţi de libertatea şi independenţa Ţării de pacostea comunistă, căci încă nu ştiam că Dv. colaboraţi cu comuniştii.

Dacă aţi fi fost sinceri cu noi, dacă ne-aţi fi atenţionat atunci când s-a format „nucleul” comunist sub numele de „Blocul Partidelor Democratice”, şi ne-aţi fi spus: „Români, sunt forţat de oameni nedemni spre fapte nedemne. Eu, regele vostru, nu permit ca sub baldachinul tronului să se conspire în contra voastră, şi abdic azi 6 martie 1945”, ne-aţi fi salvat dacă aveaţi curajul să vă riscaţi „pielea” şi am fi ştiut ce să facem în contra comuniştilor care erau instrumentele Moscovei şi nu un guvern de coaliţie cum am crezut noi. Dar aţi tăcut, ca să vă salvaţi tronul, căci aşa v-a sfătuit Styrcea care era „tare la poker” şi Sănătescu „tare” în conspiraţie.

Ne-aţi minţit ani de zile, până în clipa de 30 Decembrie 1947, când aţi declarat la radio: „Abdic pentru mine şi toţi urmaşii mei…”, dar abia acum ne spuneţi prin interviul dat la Europa Liberă, că aţi fost forţat să abdicaţi de către Dej şi Groza, care v-au prezentat un act de abdicare „plin de greşeli de gramatică”, ceea ce este ridicol, căci Dej era un analfabet, dar Groza şi Pătrăşcanu erau avocaţi, şi Pătrăşcanu scria orice act.

De ce nu ne-aţi spus atunci?, că poporul ar fi sărit în foc pentru Dv. şi poate puteam preveni ca hoarda de criminali şi analfabeţi să nu fi putut forma un „guvern”. Aţi ajutat şi aţi sprijinit pe comunişti, care au reprezentat România şi la Pacea de la Paris, fapt pentru care americanii au spus atunci şi spun şi azi: „Românii şi-au ales singuri comunismul, căci au format un guvern comunist încă sub Regele Mihai…”

Aţi sperat că Stalin vă va „lăsa pe tron” pentru eroica Dv. trădare, şi care era o continuare a trădărilor comise de „scumpul Dv. tată” Carol al II-lea, care dăduse Basarabia, Bucovina şi Nordul Herţei cadou la ruşi în Iunie 1940, fiindcă el avea nevoie de „pace” ca să se poată „dedica” marii lui Pasiuni pentru Lupeasca…, iar Dv. aţi întărit trădarea prin „Armistiţiul din Septembrie 1944”, pe care l-au legalizat la Paris comuniştii NKVD-işti, nişte criminali ca Pătrăşcanu, Groza, Dej şi alţi oportunişti, pe care Dv. i-aţi trimis la Paris să reprezinte bietul popor român.

Îmi amintesc, cu câtă mândrie purtaţi pe piept „Ordinul Victoria” dat de Stalin, şi cum ciocăneaţi ouă roşii cu Vîşinski, acelaşi Vîşinski care a dat cu pumnul în masă şi a ţipat la Dv., ori să formaţi un guvern „pur comunist”, ori să abdicaţi. El a ieşit din biroul Dv. trântind uşa, că v-a căzut var de pe plafon în cap…

Imediat l-aţi admis pe Groza, care era paravanul lui Pauker şi Dej, asasinii românilor, şi iar v-aţi salvat tronul…Eraţi regele românilor, dar unde eraţi Sire când comuniştii au ocupat fabricile şi ei stabileau câţi BANI să plătească patronul unui lucrător, şi câtă carne şi alimente să le dea gratis?

Iuliu Maniu - Ion Mihalache - Scanteia - Antonescu - Prof Buzatu - Ziaristi Online

După 23.8.1944, România a demonstrat elocvent că nu numai revoluţiile

 îşi devorează copiii ci şi loviturile de stat. Arestaţi şi judecaţi în 1947,

conducătorii PNŢ au fost condamnaţi potrivit sentinţei pronunţate

 la 11.11.1947, cei doi lideri, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, fiind singurii

 care … au beneficiat de „temniţă grea pe viaţă”, iar Gr. Niculescu-Buzeşti

 de „MUNCĂ silnică pe viaţă”. Toate cu deplina ştiinţă a lui

 „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României …”

 

Unde eraţi, Sire, când militarii români întorşi de pe frontul rusesc au fost deblocaţi şi aruncaţi pe străzi, iar invalizii lăsaţi pradă mizeriei şi fără pensie?

Unde eraţi Sire, când cei de pe frontul de Vest s-au întors fără mâini şi picioare şi nu şi-au mai găsit familiile în casele lor, căci fuseseră „confiscate de la burjui” şi date la ţiganii nomazi, care au făcut focul pe podele sub pirostrii să-şi facă mămăliga?

Unde eraţi, Sire, când sovieticii ne-au evacuat din casele noastre în miez de noapte şi plină iarnă 1944, şi ne-au luat tot avutul, iar noi cu copiii în braţe plângeam pe străzi? Unde eraţi Voi Sire, regele iubit al românilor? Iar noi, tot naivi, vă iubeam şi credeam că eraţi ataşat nouă şi că ne veţi salva de comunişti!…

Armata Rosie intra in Bucuresti - Prof Buzatu - Ziaristi OnlineForţele Armatei Roşii la Bucureşti,

invitate ori ocupante în urma actului de la 23 august 1944?

Unde eraţi, Sire, când comuniştii au înscenat lui Maniu şi altora „procese de trădare” şi i-au arestat aşa ca pe Titel Petrescu pe care l-au omorât, în timp ce sovieticii conduşi de evreii NKVD-işti ne violau, jefuiau şi împuşcau în plină zi pe străzi?

Unde eraţi, Sire, când moldovenii mureau de foame, fiindcă „prietenii” sovietici au blocat şi cărat toate alimentele? Şi unde eraţi când ofiţerii superiori ce au condus armatele în Rusia, au fost arestaţi, judecaţi prin procese înscenate şi împuşcaţi „pentru trădare”, iar soţiile şi copiii lor nu au avut dreptul la pensie, ba chiar au fost urmăriţi în mod sistematic, distruşi prin bătaie şi teroare de către agenţii comunişti, aşa cum s-a întâmplat cu copiii lui Ion Moţa, Gabriela şi Mihai?

Unde eraţi Dv., „Regele Românilor”, atunci când s-a modificat legea învăţământului, ca să ni se impună Limba Rusă în şcoli, şi când preoţii au fost arestaţi, bisericile păzite de comunişti ca noi creştinii să nu ne mai rugăm lui Dumnezeu ci lui Stalin, şi sărbătorile de Paşte şi Crăciun suspendate şi declarate „zile de MUNCĂ” ?

Unde eraţi Dv., decât pe tronul României, şi sub ochii şi tacita aprobare a Dv. s-a desăvârşit distrugerea unui popor, pe care azi, îl anunţaţi că vreţi „să-l fericiţi” cu întoarcerea Dv. la tron?!

Să fim serioşi, D-le de Hohenzollern! Aş avea multe de spus, căci am trăit acele tragice zile şi ani de umilinţe în propria mea ţară, pregătite de Dv. Sire pentru poporul român, pe care l-aţi înşelat şi trădat, fapte care nu se pot uita în secole, nu după 42 de ani. Noi, cei bătrâni, suntem aici ca să spunem celor tineri şi să scriem Istoria cea adevărată, în care eu şi milioane de români avem un lung rechizitoriu pentru Dv.

Dar mă opresc aici… Şi dacă aţi avut decenţa să „ tăceţi” o perioadă atât de lungă,v-aţi lăsat antrenat în ultimul timp de ceva „fosile din vechea camarilă” ce trăiesc prin Anglia şi Germania, şi cu o îndrăzneală demnă de un „Carol Tiranul” tatăl Dv., aţi început o campanie de „încălzire a sentimentelor” cu românii, spunând într-o „proclamaţie” difuzată în 1979 la radio Europa Liberă: „Au trecut treizeci şi doi de ani, de când n-am mai călcat pământul României…”, şi apoi continuaţi: „M-am frământat, şi mă frământ, mă zbat pe seama soartei voastre crunte…”

Dar în cei 32 de ani, Dv. n-aţi întreprins nimic pentru poporul român, ci v-aţi făcut o familie frumoasă cu multe fete, pe care după cum se vede, vreţi să ni le puneţi în spate ca „moştenitoare ale tronului României”. Şi ca încheiere în acel mesaj de Anul Nou 1979, ne spuneaţi: „Urărilor Mele se alătură iubita Noastră Regina-Mamă, Regina Ana şi fiicele noastre, Principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria”. Să vă trăiască, Sire, dar ele sunt fiicele şi principesele Dv. şi nu „reginele noastre”, ale poporului Român, fiindcă Dv. aţi „abdicat” pentru Dv. şi pentru toţi urmaşii, şi nu înţeleg, în care ţară şi pe ce tron sunt Domniile Lor regine?

Casa lui Alexandru Cretzianu din Washington - Prof. Buzatu - Ziaristi OnlineDupă succesul conjuraţiei de la 23 august 1944,

Al. Cretzianu şi C. Vişoianu aveau a se stabili în SUA,

unde au început războiul pentru fondurile secrete

destinate din vreme de către cei doi Antoneşti

Exilului românesc, în cazul ocupaţiei staliniste.

Istoricul acestor fonduri s-a impus atenţiei noastre

în urma investigaţiilor în arhivele britanice, americane

şi ruseşti, ca şi în temeiul discuţiilor cu Gh. Barbul,

George Duca şi Barbu Călinescu, ultimii doi – copii ai

foştilor premieri asasinaţi în 1933 şi, respectiv, în 1939

În interviul dat de curând lui V. Georgescu, el v-a întrebat: „Majestatea Voastră s-ar întoarce imediat, deci în ţară, în momentul în care ar fi posibil. Pentru a domni? Pentru a fi rege?” Dv. aţi răspuns:”Da. Asta este datoria mea, şi dacă mi-am făcut datoria în circumstanţele grele la 23 August 1944, când aveam 22 de ani, nu voi şovăi acum la 64 de ani”. Dar de ce nu aţi considerat „datoria Dv.” ca imediat după abdicare, să fi format un guvern în exil, şi să fi folosit toate relaţiile politice şi familiale ce le aveaţi cu Anglia, „tradiţionala aliată”, să fi uşurat povara românilor la Conferinţa de la Paris, căci Churchill era marele master, şi regele Angliei vă era rudă? De ce nu aţi acţionat atunci, şi veniţi acum după 42 de ani să ne spuneţi că „este datoria Dv. să reveniţi la tron?…”

Trebuie să ştiţi că Poporul Român s-a maturizat, şi a învăţat pe propria-i piele o mare „lecţie”, aşa cum a fost spus de Eminescu: „Cine iubeşte străinii/Mânca-i-ar inima câinii…” Da, noi, Românii, am înţeles că tragedia noastră naţională s-a datorat numai „străinilor” aciuiţi pe la noi pe care i-am tolerat pe motive umane sau politice, şi care au conspirat împotriva noastră, fiindcă nici un „român adevărat” nu ar fi fost în stare să-şi trădeze neamul şi Patria de dragul privilegiilor sale personale…

Aşa cum şi mie mi-e dor de casa mea, vă cred, Sire, că vă este dor de Peleş şi de toate palatele făcute de noi românii, în care v-aţi lăfăit cu „gaşca” de pierde vară şi care au decis soarta noastră, soarta României, între un pahar de coniac şi o partidă de poker, unde excela prietenul Dv. Styrcea, care v-a dădăcit şi v-a sfătuit cum să-i trădaţi pe români. Cred că vă este dor, să mai goniţi cu automobilul pe şoseaua Bucureşti-Sinaia, aşa cum făceaţi…, cred că vă este dor de aerul parfumat, de brazii de pe munţii Carpaţi, de care şi nouă celor din exil ne este dor, dar suntem pe aici din vina trădării Dv., iar fraţii noştri gem sub ocupaţia comunistă, pentru că Dv. aţi facilitat asta 42 de ani în urmă, şi nu ne-aţi lăsat să luptăm şi să fim învinşi în mod onorabil, ci să fim umiliţi şi distruşi în numele „prieteniei”, fapt pentru care Occidentul ne dispreţuieşte că, noi ne-am „ales comunismul”.

În „noua conspiraţie”, Dv. v-aţi lăsat intervievat de Vlad Georgescu, care nu numai că vă tratează ca pe un rege al României, dar vă întreabă exact ce vrem noi să ştim, iar Dv. i-aţi răspuns: „Ne-o dovedesc scrisorile pe care le primesc mai cu seamă de la cei tineri…care au aflat de la părinţii lor despre mine…”. Şi credeţi că românii pot spune ceva frumos despre Regele Mihai? Greşiţi, Sire! Aceşti tineri nu mai sunt românaşii credincioşi şi educaţi în umilinţă şi supunere faţă de casa Regală a Madamei Lupescu. Tinerii români sunt evoluaţi şi au curajul opiniei azi mai mult ca oricând, şi nu schimbă ei o teroare comunistă pentru una regală a Casei de Hohenzollern, care a omorât destui români între anii 1930 – 1940, sub domnia „Tiranului dement Carol al II-lea”.

Propaganda pe care o faceţi prin intermediul Europei Libere, cred că aţi plătit-o foarte „gras”, să vă scoată la iveală şi să puteţi pleda pentru dreptul ce-l ridicaţi la tronul României, pe care l-aţi pierdut, ziceţi, din cauza „baionetelor sovietice”; dar Dv. l-aţi trimis pe Dămăceanu la ruşi în Aprilie 1944, i-aţi eliberat pe Dej, pe Ceauşescu şi Pătrăşcanu ca să vă pregătiţi pavăza, şi apoi l-aţi arestat pe Mareşalul Antonescu, dând la „tavă” România comuniştilor. Cum puteţi spune: „Aşadar, 40 de ani după venirea la putere a regimului comunist cu ajutorul baionetelor sovietice”, când [ei] au venit cu sprijinul Dv. regal? Că ruşii cu baionetele lor v-au forţat să abdicaţi, asta era de aşteptat, nici comuniştii nu vor „regi” şi trebuia să prevedeţi acest lucru. Dar de ce nu ne-aţi spus atunci în 1947, şi ne spuneţi acum? Cu asta sunteţi de două ori vinovat, că aţi conspirat atunci şi conspiraţi azi ca să puteţi lua tronul iar.

Cu „dulcegăriile” Dv. nu puteţi şterge trecutul, sperând că cei ce ştiu adevărul au murit, ori au fost omorâţi cu toţii de către comunişti. Aţi greşit, sunt încă o mulţime de supravieţuitori în exil şi datoria noastră este să păstrăm „adevărul istoric”şi să-l predăm ca pe o faclă generaţiilor tinere. Să ştie şi ştiu şi eu, că în acea caldă zi de 23 August 1944, aţi vorbit la radio, v-am auzit cu urechile mele când aţi „ordonat” la ora 13, încetarea ostilităţilor contra Rusiei, şi aţi cerut atacarea trupelor germane pe teritoriul României. Dar ştiu că vocea Dv. fusese imprimată pe un „disc” de către comuniştii Pătrăşcanu şi Bodnăraş („Ceauşu”), pentru cazul când aţi fi fost omorât şi lovitura de stat nu reuşea, ei să poată folosi „vocea Dv.” ca o momeală pentru a comanda armata română. Şi culmea, Pătrăşcanu v-a scris şi „textul” trădării, iar Dv. susţineţi „azi” că au fost „baionetele sovietice”, când a fost numai „voinţa Dv.”, să faceţi orice să vă salvaţi tronul, şi l-aţi salvat ce-i drept, pentru 3 ani. Dar l-aţi salvat cu preţul vieţilor a milioane de români, pe care i-aţi făcut sclavii ruşilor. Şi mai vreţi să fiţi rege românilor???

Dintr-un punct de vedere, vă înţeleg: Dv. acţionaţi ca un bun părinte pentru copiii Dv. pe care aţi vrea să-i vedeţi „asiguraţi material”, că toate averile Dv. din România le-ar oferi o viaţă de huzur aşa cum aţi avut Dv. Şi dacă aţi „declarat-o” pe Margareta „Prinţesa Moştenitoare” a unui tron „fantomă”, aţi făcut aceasta cu scopul să o vedeţi în Peleş, unde azi locuieşte Ceauşescu, pe care Dv. l-aţi eliberat din închisoare…,şi nu „baionetele sovieticilor”.

Cât despre cine o să conducă poporul român după ce se va elibera de analfabeţii comunişti, nu vă faceţi griji.

De aceea, vă doresc Dv. şi întregii „familii regale” să staţi fericiţi şi plini de bucurie pe „tronul fantomă”, şi să aveţi fericirea pe care o are Poporul Român cu ocazia aniversării „Zilei Mari” de 23 August – „Ziua Trădării României de către fostul Rege Mihai” .”

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Buzatu special pentru Ziaristi Online

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: