ROŞIA MONTANĂ

 

Toate acestea (planurile secrete francmasonice de dominare a lumii) se vor împlini pentru că noi (francmasonii) avem în mână cea mai mare forţă modernă: AURUL.

Cu ajutorul lui (al aurului)puterea noastră va fi mereu glorioasă, atât pentru că ea va fi imensă, cât şi pentru că ea va guverna şi va conduce independent de poziţia liderilor politici” (al XXII-lea protocol secret francmasonic din cadrul Protocoalelor Înţelepţilor Sionului)

 

INTRODUCERE EXPLICATIVĂ

Aurul este echivalentul general prin care se exprimă valoarea tuturor mărfurilor şi produselor, cât şi valoarea banilor (de hârtie) aflaţi în circulaţia monetară.

La începuturi, a existat schimbul nemijlocit de bunuri cu valoare egală: un asemenea schimb avea loc între două persoane, fiecare posedând un bun pe care voia să-l schimbe pe un altul deţinut de celălalt. Mai apoi oamenii au început să folosească ca mijloc de schimb anumite obiecte ce aveau o valoare intrinsecă, cum ar fi scoicile decorative, blocurile de sare, bucăţelele de metal preţios sau pietrele preţioase. Mai târziu, au apărut monedele de metal, ce conţineau o anumită cantitate de metal preţios, în general aur sau argint.

Impunerea francmasoneriei pe plan politic, începând cu secolul al XIX-lea, a condus treptat la punerea în aplicare a strategiilor sale vizând controlul financiar asupra valorilor fixe, metalele preţioase, cheia înstăpânirii economice şi politice depline asupra naţiunilor lumii. Încă din 1869, în discursul programatic privind “trecerea în revistă a progresului realizat în munca de stăpânire a lumii”, ţinut la Praga de rabinul Reichhorn, se preconiza ca: “Noi, înţelepţii francmasoni, …, să încercăm să înlocuim circulaţia aurului cu bani de hârtie. Cuferele noastre vor înghiţi aurul şi noi vom dirija valoarea hârtiilor care ne vor face stăpâni pe toate poziţiile”. Astfel, s-a reuşit impunerea ideii că era mai convenabil să se păstreze metalul preţios în tezaurul unei bănci şi să se emită bancnote de hârtie (ce echivalau cu o chitanţă, certificând că purtătorul deţinea o cantitate de metal preţios), bancnotele putând fi schimbate cu metal, la cerere.

Fiecare dintre aceste inovaţii a fost un pas înainte spre separarea banilor de bunurile cu valoare reală. Un pas mai departe a fost făcut la conferinţa de la Bretton Woods (1944), care a creat Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Statele reprezentate la această reuniune au căzut de acord să creeze un nou sistem financiar mondial, în care fiecare guvern participant se angaja să schimbe la cerere propria monedă în dolari americani la un curs stabilit. În schimb, guvernul Statelor Unite se angaja să schimbe la cerere dolarii în aur la un curs de 35 de dolari la 28,35 grame aur. Aceasta introducea standardul aur pentru toate valutele lumii, pe baza rezervei americane de aur depozitată la Ford Knox (aflată sub controlul unui consorţiu de bănci multinaţionale controlate de francmasoni, prin familia Rothschild).

În 1971, pentru a proteja dolarul (era evident pretutindeni că Statele Unite creau, în scopul imensei lor expansiuni economice şi militare mondiale, mult mai mulţi dolari decât puteau echivala cu aurul lor), preşedintele Nixon a declarat că S.U.A. nu vor mai schimba la cerere dolarii în aur.

Altfel spus, dolarii fără acoperirea lor în aur (prin tezaurele naţionale stocate de fiecare ţară), nu au absolut nici o valoare.

Controlul aproape total exercitat de francmasonerie asupra finanţelor mondiale, prin concentrarea băncilor (împreună cu rezervele lor de aur cu tot) în structuri bancare multi-naţionale aflate în subordonarea directă a francmasoneriei, cât şi politica concertată a forurilor financiare mondiale (francmasonice), Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, bazată pe finanţări condiţionate şi împrumuturi (pe termen lung, falimentare pentru statele naţionale) au condus şi vor conduce în ritm accelerat la subordonarea totală a ţărilor lumii. O subordonare iniţial financiară (prin pierderea solvabilităţii naţionale, datorită epuizării rapide a rezervelor de tezaur pentru plata datoriilor – mereu mai mari şi mai grele datorită dobânzilor – asumate prin împrumuturile bancare), ulterior politică şi naţională. Iar cheia, suportul acestei înstăpâniri a “hidrei” francmasonice asupra naţiunilor planetei este controlul AURULUI.

Altfel spus, adevărata independenţă (economică, politică şi deci şi naţională) a unei ţări  constă în rezervele de aur de care dispune(deoarece valutele nu au o acoperire reală). Tezaurizate (în fondurile de tezaur ale Băncilor Naţionale) sau potenţiale (sub formă de zăcăminte naturale, ce pot fi utilizate în caz de necesitate), aceste rezerve strategice de aur reprezintă o adevărată garanţie de neatacat a suveranităţii economice a statului – cu condiţia ca aceste rezerve de aur să rămână în proprietatea naţională şi în folosinţa exclusivă a ţării.

 

IMPLICAŢIILE  PRECONIZATEI CATASTROFE DE LA ROŞIA MONTANĂ

“În producţia de aur (fin), România ocupa locul al doilea în Europa (după Rusia). În România minereurile de aur sunt concentrate în două mari zone auroargentifere din Transilvania: zona Brad (cu centre de extracţie la Roşia Montană, Gura Barzei, Băiţa, Zlatna, Baia de Arieş), unde există zăcăminte de aur nativ şi zona Baia Mare, unde se găsesc zăcăminte de sulfuri polimetalice bogate în aur şi în argint.” (Cf. Dicţionarului Enciclopedic Român, 1962). Dintre aceste centre de extracţie, în zona Roşia Montană se află cel mai mare zăcământ de aur din Europa continentală, estimat la peste 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, având o valoare de 3 miliarde de dolari. De notat că, compania canadiană implicată în  scandalul de la Roşia Montană a plătit pentru concesionarea exploatării aurifere din Roşia Montană doar 3 milioane de dolari!

Roşia Montană este singura exploatare profitabilă (produce 320 de kg. de aur pe an, şi aceasta pentru că Banca Naţională a României nici nu doreşte mai mult), celelalte exploatări fiind falimentare (sau, mai bine spus, falimentate).

Cealaltă mare zonă auroargentiferă a României, zona Baia Mare, a fost exploatată până de curând de un concern australian, în condiţii economice, financiare şi ecologice absolut dezastruoase pentru ţara noastră.

Aurul nu era exploatat pentru România, ci pentru a fi vândut în afară de compania australiană, ţara noastră neprimind decât procente minime din toată această  afacere. În plus, anul trecut, datorită gravelor neglijenţe în procesul de producţie şi a sistemului de protecţie neadecvat, s-a produs o gravă poluare (cu cianură de sodiu) a apelor din zonă, inclusiv a Tisei. La acel moment au existat aprecieri că această catastrofă ecologică ar fi cea mai mare din Europa, după dezastrul de la centrala nucleară de la Cernobîl.  Statul român este obligat acum de organismele europene să plătească, pentru poluarea mediului ecologic (Tisa), despăgubiri statului ungar, în valoare de 105 milioane de dolari.

În concluzie, zăcământul aurifer de la Roşia Montană este cea mai importantă, de fapt unica, rezervă de metal preţios a României. Iar acum aurul din Roşia Montană, aurul României, a fost concesionat spre exploatare şi comercializare exclusivă unei companii străine, care în maxim zece ani preconizează să epuizeze definitiv această unică rezervă strategică de aur  a României.

Conexiunile dintre planurile francmasonice de dominare a lumii prin intermediul controlului aurului aplicate şi pentru România, recunoscută chiar de francmasoni ca fiind “pământul făgăduinţei” (“Noul Ierusalim” sau, altfel spus, viitorul centru spiritual al planetei), şi afacerea de la Roşia Montană sunt mai mult decât evidente…

 

DATE SEMNIFICATIVE

* Rezervele de aur estimate oficial: Proiectul companiei canadiene ‘S.C. Gold Corporation Roşia Montană’ vorbeşte de exploatarea a 300 tone de aur, dar noi credem că este vorba de o cantitate mult mai mare. Rezerva de minereu, spre exemplu, depăşeşte 227 milioane tone…

Dacă în prezent, prin metode curate, fără cianuri, se exploatează 420.000 tone de minereu pe an, compania canadiană doreşte să exploateze 13 milioane de tone/an. Ceea ce s-ar exploata, în sistemul clasic, în 30 de ani, ei vor să extragă într-un singur an! Aşadar, producţia pentru următorii 300 de ani, o şansă pentru generaţiile viitoare, va fi exploatată în 10 ani. O grabă criminală, care va lăsa pustiu în urmă.

Aurul exploatat la Roşia Montană va fi vândut în străinătate căci Banca Naţională a României nu-l cumpără, nu are nevoie (Cel puţin deocamdată)! Ţara noastră rămâne doar cu redevenţa de 2%, cu impozitul pe cele câteva sute de salarii (700 în faza de producţie, după afirmaţia d-lui Timiş) şi cu participarea de 20% din acţiuni.

Şi atunci de ce să scoţi, în grabă, tot aurul din măruntaiele pământului? De ce să nu exploatezi lent şi curat, fără cianură?

“În urma acestei acţiuni criminale iniţiate de S.C. Gold Corp, rezerva strategică de aur a României, solvabilitatea noastră naţională, va deveni un vis…” (Eugen Cornea, topograf, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei “Alburnus Maior” din Roşia Montană)

 

Plaiurile Iancului se pregătesc să devină o gigantică “rezervaţie” de cianuri

Munţii Apuseni fac parte din sufletul românilor, sunt munţii lui Avram Iancu şi ai legendarei sale legiuni, sunt munţii lui Popa Balint şi ai lui Horea, Cloşca şi Crişan. Aici sunt îngropate sicriele armatei lui Coshuth, care n-a reuşit să treacă de Roşia Montană. Aici sunt locurile în care dacii îşi extrăgeau aurul, locul de unde romanii au luat sute de tone de aur şi de argint şi de unde au mai extras încă până când au venit alţii, mai puternici.

Roşia Montană este cea mai veche localitate din România, atestată documentar de 1870 de ani, tăbliţele cerate descoperite aici datând din 6 februarie 131 după Hristos. Alburnus Maior (numele străvechi al Roşiei Montană) era în antichitate un important centru comercial. Aici existau pieţe şi mine de aur, se organizau licitaţii, era unul din nodurile economice importante ale Europei.

Povestea acestor locuri de o specifică frumuseţe este de fapt povestea aurului, căci după romani au venit alţi invadatori, atraşi de strălucirea bogăţiilor din Apuseni. Veşnic a existat un imperiu care a râvnit la toate acestea, veşnic s-a purtat o luptă.

Împăratul roman Traian a exploatat din Alburnus Maior 165 de tone de aur şi 1.500 de tone de argint, ducându-l la Roma. Imperiul Austro-Ungar a extras şi el 100 de tone. Bogăţia acestui loc pare infinită, pentru că noii stăpâni canadieni speră să scoată şi ei, în următorii 20 de ani, ceea ce a mai rămas. Dar acum aurul nu va mai fi scos din galerii, ci prin exploatări de suprafaţă. Iar la suprafaţă trăieşte istoria. Printre oameni…

În 10 ani urmează ca aici să nu mai fie nimic, decât un deşert de cianură de potasiu, un crater colosal care va lua locul satelor răspândite prin munţi. Zăcământul milenar de la Roşia Montană va dispărea şi, odată cu el, oraşul însuşi, bisericile, clădirile, animalele şi oamenii; munţii vor fi raşi, scobiţi.

Cea mai mare exploatare de aur de suprafaţă din Europa va fi aici. După accidentul de anul trecut, de la Baia Mare, când au fost deversate într-un râu apele cianurate ale unei exploatări aurifere, presa occidentală a scris că atunci s-a petrecut cea mai teribilă catastrofă ecologică europeană, după Cernobîl. Acum României i se cer despăgubiri de către Ungaria, în valoare de 105 milioane de dolari.

Ei bine, aflaţi că această exploatare de la Roşia Montană va fi de o sută de ori mai mare şi implicit, riscurile vor fi de o sută de ori mai mari. Sute de milioane de tone de minereu dislocat din munţi şi de sub satele nefericite ale moţilor vor fi depuse într-un imens lac amenajat în valea Cornei. Satul va fi mutat, cu istoria sa cu tot şi cu bisericile sale, pentru a face loc unei zone în care nu va putea locui nici o fiinţă. Această zonă a apocalipsei ecologice va fi otrăvită cu sute de tone de cianură, substanţă folosită în procesul de extragere a aurului. Bogăţia de pe urma căreia au trăit românii de mii de ani este pe cale de a deveni blestemul acestor locuri.

Se intenţionează extragerea a 200 de milioane de tone de minereu, circa 800 de grame de cianură fiind necesare pentru fiecare tonă. Aceasta înseamnă 200 de mii de tone de cianură lăsate libere în natură, în apă, în sol… Iar un gram de cianură omoară un bou!

Despre rezervele de aur rămase ne spune geologul Aurel Manta: “Este aur pentru 200 de ani de-aici înainte, dacă îl exploatăm cum se cuvine, aici mereu va fi aur… Nici Ceauşescu nu a îndrăznit să facă ce vor ăştia să facă. Ceauşescu a expropriat vreo 11 familii prin anii ’70 şi a distrus cetatea dacică şi multe case sunt făcute acum din pietrele perfect finisate ale meşterilor daci, dar nu a îndrăznit să meargă mai departe. Aici, aurul e sub oraş. Iei praf de pe drum şi praful ăla are aur care se poate extrage, separa. Înainte, se folosea mercurul. Acum se folosesc cianurile.”

 

O istorie ce se urmăreşte a fi umilită…

Patrulaterul aurului din Munţii Apuseni – tezaurul nostru naţional – e pe cale să intre în mâna unor aventurieri internaţionali care vor să-l sece dintr-o dată, lăsând în urmă un peisaj mutilat şi otrăvit de cianuri. Bisericile sunt pe cale să fie rase din temelii, fabuloasa istorie a locului va fi umilită, batjocorită, trasă încă o dată pe roată. Cu buzunarele niciodată sătule de bani, responsabilii de azi ai destinelor ţării uită că Patrulaterul aurului din Apuseni este, înainte de toate, un Patrulater al istoriei naţionale.

Acolo, la Albac, la Abrud, la Roşia şi Câmpeni, s-au scris două dintre cele mai importante momente ale identităţii noastre naţionale: răscoala lui Horea şi revoluţia lui Avram Iancu. Jertfa lor, plătită cu torturi fizice şi morale, i-a adus pe moţi şi pe ardeleni la masa istoriei, lăsând Apusenii în păstrarea întregului românesc.

Deşi primarul din Roşia Montană  a afirmat că, din punct de vedere arheologic, nu mai există nimic aici, avea să se dovedească că această afirmaţie era o minciună uriaşă, căci în aceste locuri de pe Dealul Carpeni, de sub stâncile vârfului Găuri, sunt zeci de ruine dacice şi romane, iar ceramica roşie a acestor ruine arde printre ierburile culcate de vânturi; adevăratele flăcări de pe comori sunt resturile de vase, de amfore, pe care noi le călcăm în picioare la fiecare pas, pentru că nu avem pe unde trece. Peisajul este terifiant: se văd resturile unei biserici paleocreştine abia explorate ce vor fi îngropate în steril, stupefacţia lasă loc unui urlet interior şi unei panici  care nu poate fi explicată.

Sufletul acestui loc al Dealului Carpenilor este copleşitor. Cum de aceste locuri nu sunt clasate arheologic, cum de vor fi acoperite de mizeria cianurilor fără măcar să fie dezgropate? Iarba şi copacii acoperă cât vezi cu ochii zidurile unor construcţii înghiţite de valurile istoriei. Ale istoriei noastre. Şi dacă sunt clasate, atunci cum să fie sacrificate? Şi dacă vor fi sacrificate, atunci ce a căutat ministrul culturii, domnul Teodorescu, aici, invitat de compania traficantului de droguri? Lumea e pe invers. Unde e Academia Română, unde sunt acele spirite veşnic treze, care ar trebui să se lege cu lanţuri de pietrele acestea măturate de vânturi, ale sanctuarului ciudat de lângă Tăul Găurilor, de pe dealul Hăbadului, de sub vârful Şchiolnei?

Drumul roman care lega Alburnus Maior (Roşia Montană), de Alburnus Minor (Abrud) e aici, trece pe lângă ceea ce pare a fi fost un uriaş sanctuar de formă semirotundă; o piatră de altar zace părăsită; zeci, sute de morminte ale unor timpuri milenare sunt răspândite în întreaga zonă. E mai mult, mult mai mult decât credem. Ni se arată apoi alte şi alte guri de mină străvechi, de mii de ani, în care încă şi astăzi se mai poate scormoni pe filoane, după aur.

Simţim probabil cu toţii o tristeţe teribilă, de cetăţean al unei republici călcată în picioare de proprii conducători, o ţară cu genunchii prăbuşiţi în cioburile trecutului său, incapabilă să se ridice, incapabilă să se apere, incapabilă să ridice capul din pământ.

Şi nu putem observa că, în loc să înălţăm un panteon al istoriei naţionale, o zonă de protecţie şi de rememorare spirituală din care să ne regenerăm puterile, ne vindem aurul şi trecutul pe cinci arginţi, nici aceia intraţi în visteria săracă a ţării noastre?

 

Corupţie şi clientelism politic

Proiectul de vânzare a aurului de la Roşia Montană a demarat, a fost aprobat şi se bucură de susţinerea guvernului actual, dar aprobările iniţiale au fost date de fostul guvern de ţărănişti. Se susţine că există sute de aprobări din partea tuturor instituţiilor statului, de la ministerele Industriei, Mediului, Culturii, Amenajării Teritoriului, de la alte agenţii guvernamentale pentru această criminală acţiune.

Fostul secretar de stat la Ministerul Mediului, Dumitraşcu, cel care a susţinut acordarea avizului de mediu în 1999 (când compania canadiană a solicitat acordul acestui minister), este astăzi directorul S.C. Gold Corporation Roşia Montană. Simplă coincidenţă?

Unul din membrii Consiliului de administraţie al companiei este deputat al partidului de guvernământ, iar prefectul de Alba, Ioan Rus, care a fost la început de partea oamenilor din Roşia Montană, acum acţionează contra, vorbind ca un angajat de facto al lui Frank Timiş.

Consilierii de la Roşia Montană, care s-au opus iniţial semnării Planului de Urbanism General sunt astăzi angajaţi ai aceluiaşi domn Timiş, după ce şi-au schimbat, “imparţiali”, opiniile, aprobând planul, deşi legea impune organizarea unui referendum al populaţiei pe această temă.

Vasile Frank Timiş, personajul de “prim-plan”

De loc din Maramureş, absolvent al unei şcoli profesionale de mecanici auto, propăşit, prin anii ’80, în Australia, Timiş se întoarce în 1995 în România. Aici obţine, aşa cum numai în ţara noastră se poate produce, contra unei sume modice, de 3 milioane de dolari, concesionarea exploatării aurifere de la Roşia Montană (cu un zăcământ estimat a avea o valoare de 3 miliarde de dolari)! Aceasta după ce plăteşte nota delegaţiei oficiale române în Canada, formată din secretarul de stat la Mine, prefectul de Alba, directorul de la Mine Deva (din 1997), care la întoarcere semnează contractul de asociere cu compania “Roşia Montană Eurogold Corporation”, special înfiinţată pentru această exploatare, ce-l avea ca preşedinte pe Timiş.

Timiş a mai contribuit (în 1998), printr-un specialist în drept minier canadian, la elaborarea proiectului care stă la baza Legii minelor!

Emite acţiuni ale “Roşia Montană Eurogold Corporation” pe pieţele bursiere internaţionale (la bursa din Toronto). Se ocupă apoi de crearea unui hăţiş de firme, firme acţionare la alte firme (precum firma “Deva Gold” S.A. asociată cu “Regia de Aur Deva”, pe lângă firma de faţadă canadiană  “Eurogold”) aşa încât asociaţii să fie greu de identificat şi de urmărit. Înfiinţează multe firme off-shore (firme care nu plătesc statului român impozite şi taxe, având sediul în “paradisurile fiscale”), firme canadiene, firme australiene, un hăţiş financiar foarte greu  de controlat de autorităţi, aproape imposibil de descifrat, constituit tocmai cu această intenţie. Totul este organizat astfel încât circuitul banilor să fie uşor de pierdut, aurul să iasă din ţară fără nici o problemă, iar vinovaţii să nu mai fie găsiţi niciodată.

 

Vasile Frank Timiş, personajul de “prim-plan”

În doi ani Vasile Frank Timiş obţine (sau, cel puţin, susţine că a obţinut) sute de aprobări – multe discutabile – de la Mediu, de la alte ministere, de la prefectură, de la primării, de la felurite comisii şi agenţii guvernamentale. El susţine o politică duplicitară, căci autorităţile neagă existenţa oricărui demers oficial. (Vezi comunicatul de presă al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, care precizează că: “1. Ministerul nu a dat nici un fel de acord pentru lucrările de investiţii la “Roşia Montană Gold Company”; 2. Până în prezent nu a fost depusă documentaţia tehnică, potrivit procedurilor legale, pentru obţinerea acordului de mediu necesar începerii activităţii industriale în zona Roşia Montană.”)

Acelaşi personaj promite investiţii de 400 de milioane de dolari, promite locuri de muncă şi răscumpărarea cinstită a proprietăţilor moţeşti, ademeneşte şi ameninţă cu exproprierea, organizează bizare sondaje de opinie pentru a dovedi că oamenii vor să-şi părăsească casele, angajează printre oamenii săi foşti demnitari ai statului român şi  îmbunătăţeşte relaţiile cu autorităţile regionale şi locale suficient de mult pentru ca oamenii să-l bănuiască de corupţie.

Timiş nu are banii necesari să susţină exploatarea aurului din zonă, lucru, de altfel, pe care îl şi recunoaşte. El joacă în acest moment o posibilă mare “cacealma”. Atu-ul lui este speranţa că, lăudând rezerva de aur din Apuseni, va obţine finanţări externe. Se bate cu pumnul în piept că firmele lui sunt cotate la bursa canadiană, că are negocieri avansate cu investitori, dar deocamdată, nici un dolar nu este cert. Ce se va petrece, însă, dacă ele nu vor fi suficiente? Probabil Timiş va renunţa la exploatare, îşi va strânge lucrurile şi va pleca de unde a venit, lăsând în urmă un dezastru ecologic şi uman. Sute de milioane de tone de cianură, mii de hectare de săpături abandonate, case, culturi, drumuri distruse. Cine va plăti pentru toate acestea?

Cititorii “B.I.Y.” trebuie să ştie că în realitate V.F. Timiş este un traficant de droguri: el  a fost condamnat de două ori în Australia pentru  deţinere de heroină, în 1994 şi 1997 (conform dezvăluirilor publicaţiei candiene Minews), cu numai trei ani înainte de a veni în România în calitate de “salvator al Apusenilor”.

El posedă doar 10% din acţiunile companiei canadiene “Eurogold”.

Site-ul firmei canadiene “Eurogold Corporation”“Gabriel Resources” Ltd.: http://www.gabrielresources.com

Campanie publicitară otrăvită

Campania publicitară a “S.C. Gold Corporation Roşia Montană” este organizată de “Planning Alliance”. Modalităţile ei de acţiune:

– publicitate (promoţională şi lobby) în marile cotidiene: România Liberă, Adevărul, Libertatea. Exemple: Petre Mihai Băcanu (directorul României Libere) afirmă: “În curând, mulţi vor regreta că nu s-au născut la Roşia Montană”, deoarece, “au venit banii!”; “Căsuţe dărăpănate, acoperite de sărăcie… preţul plătit pentru modernitate” – este vorba de casele vechi de 200 de ani, monumente de arhitectură, care vor dispărea sub exploziile dinamitelor etc.

Sunt pagini întregi de ziare în care este prezentat programul de strămutare a localnicilor. “Compania “S.C. Gold Corporation Roşia Montană” înţelege că oamenii sunt nerăbdători să se mute”- aşa încep anunţurile. În realitate, nimeni nu este nerăbdător să plece din Roşia Montană, nimeni nu vrea să plece, doar că unii sunt ameninţaţi şi obligaţi să plece. Din modul în care este construit mesajul publicitar rezultă clar că Timiş şi ai lui acoliţi încearcă o crasă manipulare a opiniei publice. În presă se dă impresia că toţi localnicii vor să se mute, că toţi trăiesc într-o mare fericire, că nu există nici o nemulţumire, nici un scandal acolo, şi că aceste probleme sunt simple invenţii ale unor ziarişti răuvoitori.

– campanie (promoţională şi lobby) la televiziunile locale (cu contribuţia televiziunii S.I.C.A., ramură locală a Pro TV din zonă);

– publicitate stradală, afişe tip: “Cianura de sodiu conţine compuşi netoxici, benefici pentru sol, cum sunt îngrăşămintele pe bază de amoniu”; “Organismul uman are cea mai mare capacitate de a metaboliza cianuri”!!;

Alte afirmaţii aberante ale responsabililor locali: “Degajarea acidului cianhidric în atmosferă va fi în cantitate mică şi nu va depăşi, deasupra “iazului”, valoarea din interiorul unei camere în care se fumează” (când se ştie că la Baia Mare, deasupra iazului cu cianuri, cad păsări moarte); “Cianura nu este mai toxică decât hipocloritul pe care-l folosesc gospodinele la spălatul rufelor”!! (afirmaţie a reprezentantului Inspectoratului de Mediu Alba).

Crimă ecologică

Dezavantajele principale ale exploatării la suprafaţă a aurului: aurul este amestecat cu metale cu grad ridicat de toxicitate, posibil chiar uraniu. Efectele: pe o rază de 70 de km., gazele se vor împrăştia cu iuţeală, poluarea va distruge aproape tot. Bolile se vor înmulţi, pomii nu vor mai da fructe, animalele vor avea de suferit. Adio turism montan şi agrar! Proiectul va otrăvi Apusenii. În 10-15 ani, nu va mai rămâne nimic. Se termină şi aurul şi se termină pentru totdeauna cu acest colţ paradisiac de ţară. Vom rămâne doar cu o mare zonă distrusă. Cum facem cu pădurea ţării, aşa facem şi cu aurul: ne vindem pe nimic.

“Proiectul de la Roşia Montană este cel mai neplăcut prejudiciu  ce se poate produce  mediului înconjurător”

Lavinia Andrei (inginer energetician), preşedinta organizaţiei ecologiste “Terra Mileniul III”: “Exploatarea sălbatică ce se preconizează la Roşia Montană, strămutând sute de case şi aruncând în aer munţii şi istoria, este un exemplu de nedurabilitate totală. Este cel mai neplăcut prejudiciu ce se poate aduce mediului înconjurător. Din punct de vedere economic, a fost demonstrat, în toată istoria economiei mondiale, că un profit maxim într-un timp scurt nu este totodată un fenomen durabil.

Hai să le oferim moţilor o şansă durabilă! Să îngrijească o pensiune turistică sau să amenajeze propria casă pentru turism, să vândă tricotaje, ţesături şi obiecte din lemn, să vândă plante medicinale, fructe de pădure şi ciuperci culese de pe munte. Nu se vor îmbogăţi, dar nu cumva vor pierde mai mult dacă acceptă iluzoriile promisiuni ale companiei miniere?

Mă doare sufletul când mă gândesc la Roşia Montană, la timpurile ce o aşteaptă. Şi-a putut cineva închipui, în urma accidentului de la Baia Mare, tocmai oamenii de la Brăila vor fi afectaţi de cianură? N-ar fi crezut nimeni în acele momente. Iar astăzi firma australiană se ascunde ca “mortul în păpuşoi” şi ameninţarea plăţii a peste 100 de milioane de dolari despăgubire pentru Ungaria planează asupra statului român.

Şi mai e ceva grav: în S.U.A., dacă cineva vine să-ţi taie pomul din faţa casei, vecinii anunţă imediat Poliţia şi-l opresc pe tăietor din acţiunea sa, până la lămurirea incidentului. În România, totul este un strigăt în pustiu. Oamenii din Roşia Montană strigă, strigă şi nu ştiu de ce să se agaţe, la cine să apeleze, ce să facă. Au pierdut complet încrederea în instituţiile statului. Mai degrabă îşi pun nădejdea în Posibila intervenţie internaţională a Ungariei, o ţară vizată direct de efectele nocive ale cianurilor  ce ar putea fi folosite la Roşia Montană.

Legile europene ar trebui să fie valabile şi în România

D-na Francoise Heidebroek, economistă din Belgia, lucrează în Bucureşti, în cadrul unor proiecte ale Băncii Europene de Investiţii. A călătorit mult în lume, a văzut multe locuri frumoase, dar în cele din urmă s-a oprit în satul Bucium-Poieni din Munţii Apuseni, pentru că i s-a părut un “muzeu viu fără egal”. Şi-a cumpărat o casă aici, alături de alţi patru concetăţeni. “Aici se poate face un altfel de turism”, spune belgianca, “salvarea oamenilor este turismul rural”. “Îmi petrec aici fiecare sfârşit de săptămână, fiecare vacanţă. Eu sunt europeană şi ştiu că noi occidentalii n-am respectat peisajele, ci le-am stricat. De aceea în ceasul al 12-lea, U.E. a dat deja legi stricte privind protecţia mediului, care ar trebui să fie valabile şi în România. Proiectul Eurogold, pe bază de cianuri, la o scară atât de mare, nu a fost şi nu va fi acceptat niciodată în Europa. Acceptând această investiţie, statul român pierde foarte mult, pe lângă daunele provocate de cianuri oamenilor şi animalelor. Calculele companiei sunt doar financiare şi nu trebuie să fii mare economist, ci doar un om de bun-simţ, ca să-ţi dai seama că, pe termen lung, România pierde extraordinar. Dacă se ţine cont de costurile indirecte, proiectul nu poate fi viabil. Adevăratul preţ al acestuia va fi o tragedie pentru Ţara Moţilor şi pentru România. Guvernul doreşte să ne convingă că totul va trebui sacrificat pentru acest proiect de ‘interes naţional’, însă eu spun că adevăratul interes al României este de a-l opri. Sunt sigură că, într-un viitor nu prea îndepărtat, acţiunea companiei canadiene va fi catalogată drept genocid. De câte incidente de tipul celui petrecut în Baia Mare este nevoie ca să se priceapă acest lucru?

Sursa : dezvaluiri.go.ro

  1. marcela tudor
    Aprilie 27, 2013 la 6:50 pm

    nu mai exista respect ptr sacrificiile strabunilor nostrii.si nici respect ptr genertiile viitoare. guvernele care sau perindat la putere ne-au vindut;ne-au umilit;pacat de tarisoara asta cit au distrus-o…ar trebui oprit tot dezastrul asta.rosia Montana apartine tuturor romanilor de azi de maine de poimaine samd

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: