Tot mai multi fizicieni cred ca inversarea polilor va avea loc in 2012. Ultima data, fenomenul a avut loc in urma cu 780.000 de ani, insa a existat o perioada in istoria Pamantului cand campul magnetic nu a suferit nicio modificare timp de 30 milioane de ani, spun cercetatorii. Desi existenta acestui fenomen ciudat a fost sesizata inca de acum un secol, pana in prezent motivele inversarii polilor au ramas un mister.
O noua ipoteza asupra originilor campului magnetic, elaborata de o echipa de cercetatori americani, ofera o explicatie posibila asupra a ceea ce pare, la prima vedere, o anomalie. “Campul magntic al Pamantului este alcatuit, de fapt, din doua campuri cu doua surse separate”, sustine Kenneth Hoffman din cadrul Universitatii din California.
Partea puternica este reprezentata de directia axului nord-sud si poate fi imaginata ca un magnet gigantic aflat in inima Pamantului. Partea slaba este cea care se afla mai aproape de suprafata.
“Campul nu este intotdeauna stabil, directia si natura curgerii se schimba, cauzand inversarea polilor. In momentul in care puterea acestuia slabeste, devine mai putin capabil sa ajunga la suprafata Pamantului, iar ceea ce vedem noi este actiunea partii mai slabe a campului”, explica Brad Singer, unul din geologii care au participat la studiu.
Cu ce ne afecteaza o astfel de eventuala schimbare
“Odata cu inversarea polilor magnetici ai planetei, anotimpurile si toate ciclurile naturale care depind de pozitia planetei fata de Soare sufera schimbari semnificative. In telecomunicatii, transmisii radio si aviatie va fi haos,” mentioneaza site-ul stirileprotv.ro, citand surse academice. “Animalele care migreaza vor fi bulversate si nu vor mai putea sa se orienteze. Cea mai importanta schimbare pentru om va fi cea a climei pentru ca zonele fertile s-ar putea desertiza in urmatorii ani, iar nivelul oceanului va creste.” Pe de alta parte, odata cu acest pericol, ne mai pandeste unul. Fizicienii spun ca, ipotetic, in momentul inversarii polilor magnetici, scutul magnetic din jurul Pamantului dispare pentru o perioada de timp. Asta inseamna ca suntem “dezveliti” in fata radiatiilor cosmice.
Semne ale inversarii polilor magnetici
Satelitul danez Oersted a identificat un loc de flux magnetic, la cativa kilometri sub punctul sudic extrem al continentului african. Acolo busola se roteste brusc cu 180 de grade si arata Nordul spre Sud. Peter Olson care pune acest lucru pe seama axei de rotatie a Terrei, care nu era atat de inclinata fata de Soare. Gauthier Hulot afirma ca in zona Atlanticului de Sud, campul magnetic este cu 30% mai slab decat pe restul Planetei. Robert Ballardrealinierea particulelor de fier dintr-o zona din Austalia, confirmand ca aproximativ cu 30.000 de ani in urma campul magnetic de acolo era orientat spre sud. sustine ca inversarea este inevitabila. Campul magnetic al planetei este rezultatul procesului de frecare intre straturile nucleului sau. Alaska se pare ca avea o clima tropicala acum cateva mii de ani, sustine paleobotanistul vorbeste despre
Oamenii de stiinta credeau pana de curant ca inversarea polilor magnetici ai Pamantului are loc la intamplare. Cu toate acestea, o echipa de fizicient italieni a studiat mai atent la proprietatile statistice ale aparitiei acestor inversiuni in timp si au descoperit ca nu sunt intamplatoare, ci seamana cu statistica cutremurelor. In timpul unei inversiuni a polaritatii, polul nord magnetic al Pamantului devine polul sud, si invers. In timpul ultimilor 160 de milioane de ani au avut loc sute de asemenea inversari, ultima acum 780 000 de ani. O inversare completa dureaza cateva mii de ani si are consecinte ingrijoratoare care includ punerea in dificultate a pasarilor migratoare sau a altor animale (precum rechinii) si posibila expunere a Pamantului la razele cosmice. Razele cosmice sunt in mod normal respinse de campul magnetic al Pamantului, insa in timpul inversarii, la un moment dat, campul magnetic devine zero. Oamenii de stiinta inteleg foarte putin in ce consta efectiv mecanismul cauzal din spatele acestor inversari si pana de curand ideea cea mai raspandita era ca au loc la intamplare. Cu toate acestea, Vincenzo Carbone si colegii sai de la Universitatea Calabria au descoperit ca secventa de inversari ale polaritatii nu este descrisa de o distributie de probabilitate Poisson, specifica proceselor aleatoare, ci de o distributie Levy – o distributie de probabilitate care caracterizeaza prezenta unor efecte de “memorie”. Cu alte cuvinte, inversarile de polaritate nu sunt independente unele de celelalte, ci sunt corelate.
Se accelereaza inversarea polilor magnetici ai Terrei
Prima oara cand un indiciu al interschimbarii rapide a polilor geomagnetici a fost descoperit era in anul 1995, atunci cand prelingeri de lava bine prezervate au fost gasite la Muntele Steens, din Oregon, SUA. Cercetarile efectuate asupra rocilor de aici de catre o echipa condusa de geologul Scott Bogue de la Colegiul Occidental din Los Angeles au dezvaluit ca scurgerile de lava aveau un tipar magnetic neobisnuit. Conform acestui tipar, campul magnetic se deplasase de peste 10.000 de ori mai repede decat normal, cu sase grade pe zi. Tiparele magnetice s-au pastrat in cristalele magnetice ale lavei, formate pe masura ce aceasta s-a racit.
Dar aceste prime descoperiri au ramas controversate si multi si multi cercetatori au contestat teoria inversarii rapide a polilor. Acum, insa, Scott Bogue si Jonathan Glen de la US Geological Survey au descoperit dovezi in anticele roci de lava de pe Muntele Battle, din Nevada, ale unei a doua interschimbari in viteza, datata in urma cu aproximativ 15 milioane de ani.
Potrivit informatiilor continute de o anumita prelingere de lava din Nevada, campul magnetic s-a deplasat cu 53 de grade intr-un singur an. Lava a inceput sa se raceasca, dar a fost apoi din nou incinsa, in intervalul aceluiasi an, deoarece un val de lava proaspata s-a revarsat peste ea. Cristalele din rocile rezultate au fost remagnetizate de aceasa noua lava, indicand o deplasare de 53 de grade. Descoperirea poate insemna ca polii s-au inversat complet intr-o perioada de numai patru ani.
Potrivit unor geologi, o inversare a polaritatii este cumva de domeniul trecutului, de vreme ce campul magnetic al Pamantului s-a slabit in ultimul secol, iar ultima dislocuire stabila s-a petrecut cu 780.000 de ani in urma. Chiar daca am avea parte de o inversare super-rapida, ea tot nu ar fi sesizata de majoritatea oamenilor. Nimeni nu este sigur de motivul acestui fenomen geologic, desi multi oameni de stiinta sunt de parere ca el este conectat intr-un fel de miscarile de convectie ale fierului lichid din miezul extern al Pamantului.
Inversarea polilor datorita lui Nibiru
Mai exista o teorie conform careia inversarea polilor se produce datorita intrarii in istemul solar a planetei Nibiru, sau Eris, sau Planeta Zeilor, ori Planeta X, cum mai este ea cunoscuta. In 2012 aceasta va trece foarte aproape de Terra si va produce, intre alte efecte, inversarea polilor. Teoria spune ca
Intrarea planetei Eris/Nibiru in sistemul nostru solar va determina o inversare a polilor magnetici ai Pamantului si alinierea lor dupa campul magnetic emis de planeta Zeilor. Acest eveniment este periodic, avand loc odata la 3600 de ani, fiind insotit si de alte fenomene extreme, precum incalzirea globala, activarea vulcanilor, intensificarea activitatii seismice, oprirea Gulfstream-ului etc.
Immanuel Velikovsky, in lucrarea Ciocnirea Lumilor (Ed. Lucman, Bucuresti), a demonstrat prin numeroase argumente ca polii magnetici au fost inversati de mai multe ori, ultima data in timpul Exodului evreilor. Referindu-se la trecerea unei comete (unul din satelitii lui Eris/Nibiru) prin vecinatatea Terrei, scria: “Miscarea Pamantului a fost schimbata de o oprire totala a cursei sale, a suferit o tulburare a revolutiei sale si rupturi de tot felul, astfel incat pozitia Pamantului a fost inca o data inversata, inca o data oblica si din nou cu susul in jos si ca a ratacit in toate sensurile…
Talmudul si alte surse rabinice vechi vorbesc despre perturbari mari in miscarea solara in perioada Exodului, Trecerii Marii Rosii… Papirusul Ipuwer, unde citim ca lumea s-a intors invers ca roata unui olar si ca Pamantul s-a intors cu capul in jos a fost scris de un martor ocular.P apirusul Harris… descrie si el schimbarea: sudul a devenit nord, si pamantul s-a rasturnat… Kalevala (epopee finlandeza – n. a) spune ca… Soarele uneori se indeparteaza de la calea sa obisnuita… a inceput o alta epoca a lumii. In Volusa (Edda poetica)a islandezilor, citim: El (Soarele) nu stia unde putea fi locuinta sa… Dupa Compendium-ul lui Wong-shi-Shing… cerul si-a aratat fata in timpul epocii care a urmat haosului… grecii, ca si celelalte popoare, vorbeau de rasturnarea polilor terestri… la fel Visuddhi-Magga, text budist… traditia tribului brazilian Cashinaua, traditiile popoarelor si triburilor de pe cinci continente… indigenii din insulele Andaman se tem ca nu cumva un cataclism natural sa intoarca lumea invers. In Groenlanda, eschimosii se tem ca nu cumva Pamantul sa se rastoarne. In mod ciudat, cauza acestor perturbari, ne este dezvaluita de credintele locuitorilor flamanzi din Belgia. Astfel, citim: La Menin (Flandra), vazand o cometa, taranii spun: «Va cadea cerul. Pamantul se intoarce invers»”.
Referiri biblice la inversarea polilor magnetici
Referirile biblice la acest eveniment sunt extrem de numeroase. Iata doar cateva exemple:
– “Pamantul va fi mutat din locul lui” (Isaia 13: 13).
– “Pamantul se rupe, pamantul se sfarama, pamantul se crapa, pamantul se clatina ca un om beat” (Isaia 23: 19-20).
Descrierea cometei (satelitul lui Eris/Nibiru):
– “Focul mananca inaintea Lui (Yahweh/Anu, Conducatorul planetei Zeilor- n.a) si flacara palpaie dupa El” (Ioel 2: 3). Stralucirea Lui este ca lumina soarelui (si sumerienii mentionau faptul ca planeta Nibiru aparea pe cer cu o stralucire apropiata de a soarelui – n.a)… o flacara arzatoare calca pe urmele Lui” (Habacuc 3: 4-5) etc.
Situatia prezenta la nivelul Terrei
* CNN Space, 20 martie 2002, Polul magnetic ar parasi Canada in 2004… Nordul magnetic, care deriva de ani de zile, si-a accelerat deplasarea in cursul ultimilor ani si ar putea sa paraseasca teritoriul canadian din 2004, dupa Larry Newitt de la “Geological Survey of Canada.” Daca polul isi urmeaza deplasarea, va trece la nord de Alaska. Viteza sa a crescut in mod considerabil in ultimii douazeci si cinci de ani, cu puncte intre zece-patruzeci de kilometri pe an.
* News. com, 21 ianuarie 2003, Gauri magnetice in Poli. Oamenii de stiinta danezi au descoperit ca niste gauri se formau in campul magnetic al Pamantului, sugerand ca Polul Nord si Polul Sud se pregatesc sa-si inverseze pozitiile. Gaurile sunt localizate in Atlanticul de Sud si Arctica, dupa ce datele satelitului danez Orsted au fost analizate si comparate cu cele precedente. Totusi, lucrul care i-a surprins cel mai mult pe oamenii de stiinta a fost viteza cu care progreseaza aceasta schimbare.
* Analizand informatiile furnizate de satelitul Orsted, geofizicianul francez Gauthier Hulot a afirmat ca in Atlanticul de Sud, America de Sud, Africa de Sud, campul magnetic terestru este cu 30 % mai slab decat in restul planetei.
* Dr. Gary Glatzmeier, profesor de Fizica Pamantului la Univeritatea California din Santa Cruz, a facut simulari pe calculator ale campului magnetic terestru, evidentiind atat periodicitatea fenomenului cat si faptul ca o inversare este precedata, intotdeauna, de o slabire a campului magnetic.
* Dr. Pieter Kotze, seful Grupului de Geomagnetism de la Observatorul Magnetic Hermanus (Africa de Sud) a atentionat asupra faptului ca ne indreptam spre o inversare a Polilor.
Pe langa fenomenele de incalzire globala, activare vulcani, seismicitate crescuta etc., care au loc si la nivelul altor planete, schimbari in campurile magnetice, in atmosfera lor etc. au fost, de asemenea, evidentiate si in cazul lui Marte, Venus, Jupiter, Uranus, Neptun.
La nivelul Lunii si Soarelui sunt procese similare. Despre acesta din urma, dr. Mike Lockwood (Laboratoarele Nationale Rutherford Appleton) din California sutine ca a fost evidentiata o crestere a campului sau magnetic cu 230 % din 1901 pana in prezent.
Sursa agentia.org
Blackjack's Blog 
15.1 INVERSĂRILE POLILOR MAGNETICI
Oamenii de ştiinţă au studiat cauzele posibile ale instabilităţii relative a scoarţei Pământului în urma observaţiilor legate de apariţia unor cutremure devastatoare precum cel din 26 decembrie 2004, care a declanşat un tsunami la fel de devastator. Alarmiştii „sfârşitului lumii”, precum şi alţi cercetători consideră că inversarea prezisă şi iminentă a câmpului magnetic al Pământului poate reprezenta un argument important pentru analizarea acestor evenimente din perspectivă escatologică2,3.
Oamenii de ştiinţă au monitorizat modificările direcţiei câmpului magnetic al Pământului, lucru care s-a întâmplat atât recent cât şi în trecutul îndepărtat. Site-ul NASA prezintă o hartă care arată migraţia gradată a polului nord magnetic în ultimii 150 de ani. Deoarece a trecut mai mult decât dublul intervalului de timp de la ultima inversare a polilor, în comparaţie cu timpul scurs între cele două inversări anterioare, unii cercetători sunt de părere că următoarea inversare nord-sud ar fi iminentă5.
Nu pare să existe o logică sau o regulă care să guverneze comportamentul planetei4.
15.2 CÂMPUL MAGNETIC ŞI FORMELE DE VIAŢĂ
Preocuparea principală a oamenilor de ştiinţă este legată nu atât de direcţia, cât mai ales de intensitatea câmpului magnetic. Pe vremea dinozaurilor, ea era de 80 ori mai puternică decât astăzi. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care formele gigantice de viaţă s-au dezvoltat tocmai în acea perioadă22.
Se acceptă faptul că un eveniment catastrofic a favorizat dispariţia acestor reptile gigantice. Totuşi, ele nu au reevoluat la o dimensiune echivalentă, iar extincţia „megafaunei” mamiferelor, care a avut loc mult mai recent, rămâne încă un mister22,23.
Mastodonţii şi mamuţii i-ar fi întrecut în înălţime pe elefanţii din zilele noastre. De ce există astăzi atât de puţine animale terestre de mari dimensiuni? Mărimea medie mai mică a animalelor moderne poate fi datorată declinului gradat al „stării stabile” a magnetismului Pământului (în opoziţie cu starea sa oscilatorie).
Cu mii de ani în urmă, chinezii, cu remarcabila lor descoperire a fluxului energiei bioelectrice cunoscut sub numele de „meridiane”, au arătat că magnetismul oferă vigoare vieţii biologice. Ei au utilizat pietre magnetice în tratamente medicale18,23.
În ultimul secol, s-a înregistrat un declin şi mai accentuat al câmpului magnetic al Pământului cu încă 5%. Acest lucru l-a condus pe dr. Dean Bonlie la identificarea unui aşa-zis „sindrom de deficienţă magnetică”, care ar rezulta în urma stresului biologic determinat de slăbirea intensităţii acestei energii ce se află la baza vieţii18.
Slăbirea intensităţii magnetismului Pământului este unul dintre factorii, consideraţi, predictibili în cazul inversării polilor. Faptul că, în trecut, au avut loc asemenea inversări este confirmat de înregistrările geologice. Ceea ce nu se cunoaşte cu precizie încă este cum anume are loc această tranziţie şi ce se întâmplă cu formele de viaţă existente în acel moment 22.
15.3 MODELUL PIERDERII CÂMPULUI MAGNETIC
Va ajunge câmpul magnetic la zero? Multe predicţii pornesc de la această teorie. Aparatele electronice ar fi puse în pericol; ar fi afectaţi sau distruşi definitiv sateliţii care orbitează Pământul etc. Efectele asupra formelor de viaţă pot varia, de la păsări care îşi pierd simţul direcţiei în zbor până la declinul sistemului imunitar şi răspândirea epidemiilor letale la om.8,9,10
Prin pierderea învelişului magnetic protector, atmosfera s-ar extinde şi ar deveni mult mai subţire, fapt care ar crea un rău de înălţime chiar la nivelul mării. Nemaifiind oprite, razele cosmice ar ucide majoritatea formelor de viaţă existente pe Pământ, cu excepţia celor care ar supravieţui în peşteri adânci.8,10
Acest scenariu i-a determinat pe unii oameni să îşi construiască bunkere subterane pentru supravieţuire.
Luând în considerare această viziune, NASA emite predicţia că declinul până la 0 gauss ar fi precedat de o dezordine a câmpului magnetic. Astfel, s-ar putea ca pentru scurt timp să avem mai mult de un pol nord şi un pol sud pe planetă. În această etapă, magnetosfera care ne protejează de radiaţiile cosmice nu ar dispărea în totalitate20.
Astfel, în timp ce comunicaţiile ar fi puternic perturbate şi poate chiar dezactivate, oamenii ar descoperi alte căi de supravieţuire. Cu toate acestea, există dovezi care indică prezenţa unei anomalii magnetice în Atlanticul de Sud, la care se adaugă defecţiuni ale sateliţilor generate de radiaţiile din regiunea în care are loc fenomenul diminuării intensităţii magnetosferei.
15.4 TEORII ALE HAOSULUI MAGNETIC
• Teoria dezordinii generată de inversarea polilor este susţinută de unele dovezi geologice, care arată că, în inversările precedente ale polilor, câmpul nu a scăzut la zero. Fluxurile de lavă care au solidificat Muntele Steen, pe parcursul ultimului proces de inversare a polilor, a evidenţiat faptul că polii magnetici au traversat ecuatorul de trei ori15,16. Deşi intensitatea câmpului s-a redus cu până la 20% din valoarea maximă, nu există dovezi că ar fi ajuns la zero în ultima perioadă de translaţie.
• Teoria convecţiei fierului topit, potrivit căreia activitatea din zona învelişului exterior de fier al planetei ar genera câmpul magnetic, este bine cunoscută pe plan mondial. Manifestarea intensă din profunzimea stratului de fier exterior al Pământului, ce se consideră că este generată de fluxuri tulburi de fier topit, este cea care formează câmpul magnetic al Pământului. O astfel de fierbere violentă ar putea afecta şi mantaua, care ar produce tensiuni în crusta Pământului generând cutremure.
• O teorie alternativă despre modul în care este generat câmpul magnetic a fost publicată în articolul „Originile câmpului magnetic al Pământului”. Autorul acesteia, Ernest McFarlane, evidenţiază lipsurile teoriei convecţiei fierului topit. El propune un sistem de celule electronice situate într-un înveliş de metal cristalin, cu puncte fierbinţi de metale grele care emit radiaţii alfa şi beta. Datorită temperaturii foarte ridicate, radiaţiile alfa nu pot interacţiona cu electronii liberi. „Prin urmare, se formează un flux de curent electronic şi se creează condiţiile pentru generarea inelelor de curenţi, atât în învelişul interior, cât şi în învelişul exterior… câmpurile magnetice se formează ca o consecinţă a acestora, conform regulii mâinii drepte”, a afirmat McFarlane19.
Care dintre aceste teorii este corectă? Vom afla mai repede din experienţă decât în urma unui acord ştiinţific, având în vedere că teoriile şi modelele computaţionale sunt, de cele mai multe ori, contradictorii. Dinamica reală poate să includă aspecte comune sau ipoteze netestate încă în totalitate20,21.
15.5 MECANISMUL INVERSĂRII POLILOR
Mecanismul care guvernează inversarea polilor Pământului nu are la bază aceleaşi principii. Nici o planetă nu pare să aibe energie echivalentă cu cea a petelor solare. McFarlane se referă la faptul că în Pământ ar exista mai multe sisteme de poli N-S, dintre care aproximativ 10% ar fi implicate în câmpuri formatoare mai mici.
Dacă aceste microcâmpuri magnetice sunt subordonate celui mai mare, care acumulează mai multă energie magnetică în timpul declinului, atunci ele pot deveni suficient de active pentru a susţine un strat de protecţie minimă care să protejeze biosfera. „Acesta poate fi un aspect important pentru supravieţuirea noastră în viitorul apropiat, deoarece fluxurile de lavă de pe Muntele Steen au dovedit că ultima schimbare a câmpului magnetic a avut o durată de 4.500 de ani !”, afirmă McFarlane18,19.
15.6 IMPLICAŢII ASUPRA OMENIRII
Dacă câmpul magnetic este reprezentat de dinamica fluxului de metal topit, de inelele curenţilor electronici sau de o combinaţie dintre acestea două şi alţi factori, inversarea polilor magnetici poate avea semnificaţie pentru căutarea, generarea şi transportarea energiei curate.
Dacă anomaliile magnetice ale Pământului vor deveni din ce în ce mai frecvente şi din ce în ce mai concentrate în anumite zone, atunci vom asista la dizlocarea tiparelor electrice existente, chiar şi fără o expansiune a acestora în atmosferă, favorizând apariţia radiaţiilor ce pot să dăuneze formelor de viaţă şi calculatoarelor. Nu în ultimul rând, anomaliile magnetice vor influenţa stratul de ozon şi clima. PES Network Inc. doreşte să încurajeze oamenii din toate regiunile geografice să participe la colectarea şi raportarea datelor referitoare la migraţia polilor magnetici28.
15.7 INVESTIGAŢIA ŞTIINŢIFICĂ
Investigaţiile asupra câmpului magnetic se pot dovedi utile la testarea toleranţei tehnologiilor de punct-zero de către inventatori şi cercetători, a motoarelor magnetice şi altor generaţii noi de sisteme pentru situaţii speciale, pentru că am putea trece printr-o perioadă lungă de tulburări magnetice şi trebuie să ştim dacă noile sisteme se vor dovedi eficiente în condiţiile inversării polilor magnetici23.
Cetăţenii obişnuiţi nu au acces la instrumente care să le permită analiza straturilor profunde ale planetei şi nici ale atmosferei superioare sau ale magnetosferei din spaţiu. Cu toate acestea, dacă mai mulţi oameni colectează date referitoare la direcţia câmpului în diferite locaţii de pe continentul american şi din întreaga lume, acestea ar putea deveni relevante în prezentarea unor scenarii realiste de supravieţuire, în locul celor ale sfârşitului lumii, dar acest subiect este unul complex. Oricare dintre scenarii poate deveni realitate.
Unele persoane sesizează fluctuaţii neobişnuit de mari în poziţia aparentă a polului nord magnetic. Un locuitor din partea de vest a Canadei a observat o variaţie de 100 în decurs de câteva zile, utilizând o busolă obişnuită24. Cu ajutorul unor instrumente de foarte mare precizie, s-a descoperit faptul că era vorba de o anomalie magnetică intensă, deoarece casa persoanei respective era poziţionată în centrul zonei unde se manifesta fenomenul de migraţie magnetică. Specialiştii au emis o teorie, conform căreia ar putea fi vorba de un fenomen legat de vortexul vulcanului Mount Ida, aflat în apropierea reşedinţei persoanei respective.
Observaţiile individuale sunt valoroase, însă ele trebuie corelate cu date adiţionale obţinute dintr-o arie geografică mult mai extinsă. Aşadar, este necesară o examinare mai detaliată a „deplasării polului” şi a anomaliilor pe care le prezintă câmpul magnetic.
Vincenzo Carbone şi colegii săi de la Universitatea Calabria au descoperit că inversările de polaritate nu sunt independente unele de celelalte, ci sunt corelate cu o distribuţie de tip „Lévy” care presupune prezenţa unor reziduuri de „memorie”. Distribuţiile Lévy descriu fenomene extreme precum cutremurele sau fluctuaţiile bursei.
Această descoperire sugerează că fenomenul inversărilor polarităţii magnetice nu este aleator, dar mecanismul lor cauzal intern este sensibil la variaţii, aparent nesemnificative, ale unor parametri. Asemenea fenomene sunt guvernate, de obicei, de reguli foarte simple care prin reiterare pot genera un comportament complex şi impredictibil. Aceste reguli ar putea sta la baza mecanismelor fizice care declanşează inversările polilor magnetici.
15.8 CÂMPUL MAGNETIC AL PĂMÂNTULUI ŞI ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ
Într-un studiu publicat la data de 26 martie 2003 în revista CCNet Terra s-a promovat ipoteza conform căreia activitatea solară, câmpul magnetic al Pământului şi încălzirea globală se manifestă într-o relaţie de interdependenţă. Răspunsurile ar putea fi descoperite cu ajutorul fizicii particulelor.
Această ipoteză, care prezintă încă un mecanism îngrijorător ce favorizează încălzirea globală, demolează tot mai mult doctrina inoculată a factorului antropic drept cauză esenţială. Primul pas în orice abordare ştiinţifică a problemei schimbărilor climatice ar trebui să precizeze mecanismele naturale care influenţează mediul. Ar trebui să fie logic faptul că numai după studierea completă a acestor mecanisme se poate redefini şi cuantiza influenţa omului şi nu invers. Factorul antropic este un co-factor asociat mecansimelor naturale şi nu un generator al acestora. Semnatarii articolului au comparat ideea susţinerii factorului antropic drept cauză esenţială a încălzirii globale cu aceea a carului pus înaintea boilor.
Tot mai mulţi oameni de ştiinţă se străduiesc să conceapă modele ale schimbărilor climatice. Multe dintre ele au avut ca obiect cuantizarea influenţei Soarelui asupra climei.1 Conform datelor publicate de specialiştii chinezi Pang şi Yau în anul 2002, obţinute pe baza observaţiilor oferite de sateliţi, valoarea medie a radianţei solare totale a crescut cu 0,05% la fiecare 10 ani începând cu anul 1970. Aceste rezultate au reprezentat ulterior baza multor modele climatice computerizate.
În anul 1894, Charles Wilson studia modul în care picăturile de apă contribuie la formarea norilor. Pentru aceasta a construit o aşa numită cameră de ceaţă care putea imita umiditatea şi presiunea unui mediu natural. În această cameră a injectat raze de particule încărcate electric, care lăsau în urma lor, dâre de picături de apă. Wilson a inventat ceea ce astăzi este cunoscut sub numele „camera cu bule”, acordându-i-se premiul Nobel în anul 1927.
Mediul terestru funcţionează asemănător cu o cameră cu bule, iar câmpul magnetic al Pământului protejează planeta de particulele solare. Liniile de câmp se închid prin regiunea polilor, unde temperatura scăzută favorizează scăderea umidităţii şi prin aceasta, inhibă formarea norilor. Cum se ştie, câmpul magnetic al Pământului este în declin de cel puţin 3 secole. În ultimii 25 ani acest fenomen s-a acutizat. Conform măsurătorilor, intensitatea câmpului magnetic din zona oceanică ecuatorială a scăzut cu 1,7% din 1980 până în prezent. În ultima sută de ani, câmpul a scăzut cu ca. 3%.
Acest fenomen, care nu poate fi neglijat, indică faptul că particulele solare, încărcate electric, vor trece tot mai mult de bariera protectoare a câmpului magnetic. Acestea vor interacţiona cu aerul umed tropical, sub-tropical şi de la latitudini medii favorizând apariţia norilor. Creşterea densităţii noroase va spori precipitaţiile sub formă de apă şi zăpadă, iar acestea vor adăuga o nouă componentă asupra variaţiei temperaturii terestre prin reflectarea radiaţiei calorice solare.
Mai mult decât atât, profesorul Friis-Christensen2 şi colectivul au supus analizei 400 ani de înregistrări astronomice pentru a compara activitatea petelor solare cu variaţiile de temperatură. Au descoperit faptul că variaţiile activităţii solare sunt intim legate de variaţiile temperaturii de pe Pământ. Dar Soarele manifestă o influenţă indirectă asupra climei şi prin intermediul norilor. Particulele subatomice ale vântului solar şi ale supernovelor (numite şi raze cosmice) întâlnesc vaporii de apă din atmosferă.
Densitatea norilor (care se formează prin condensarea vaporilor) depinde de intensitatea acestor radiaţii. Astrofizicianul şi profesorul universitar dr. Nir Sheviv, de la Institutul de Fizică, a Universităţii din Ierusalim, a comparat propriile sale cercetări, în acest domeniu, cu înregistrările de temperatură ale geologului Ian Weitzer pe o perioadă de 600 milioane de ani. S-a descoperit o corelaţie inversă a intensităţii razelor cosmice şi temperatură. Aşadar, clima este controlată de densitatea noroasă, aceasta, la rândul ei, este controlată de razele cosmice, iar acestea de Soare.2
Referinţe Bibliografice:
1CCNet TERRA, Nr. 14/2003 din 26 martie 2003.
2The Great Global Warming Swindle, documentar B.B.C.
15.9 INTERVIU CU OAMENI DE ŞTIINŢĂ ACREDITAŢI
În vederea obţinerii unor răspunsuri comparative, cu o viziune de ansamblu asupra unor fenomene magnetice şi climatice, am adresat un set de întrebări mai multor oameni de ştiinţă din diverse domenii de activitate. Astfel, Gary Glatzmeier fizician la Departamentul de Ştiinţe ale Pământului a Universităţii California cunoaşte mecanismele intime ale dinamului miezului de fier al planetei, dr. Weijia Kuang, geofizician şi matematician la N.A.S.A. Goddard Space Flight Center divizia de explorare a Sistemului Solar, este expert în măsurarea intensităţii câmpului magnetic pentru a evalua evenimente anomale, profesorul de astronomie Barrie Jones este expert în fizica atmosferei iar Gregory J. Stumpf este meteorolog cu experienţă în tornade, membru al N.O.A.A., Laboratorul Naţional de Studiere a Furtunilor Extreme din cadrul Serviciului Naţional de Meteorologie din S.U.A.
Întrebare: Cu ajutorul unor filme documentare, difuzate şi în România, pe canalele Discovery Channel, am aflat că intensitatea câmpului magnetic a Pământului a scăzut în medie cu ca. 10% faţă de valoarea anilor 1700. Cu toate acestea există o zonă numită Anomalia Magnetică din Sudul Atlanticului, unde liniile de câmp sunt orientate în sens opus şi intensitatea câmpului scade cu o viteză mult mai mare. Ne puteţi spune dacă această viteză scade liniar cu trecerea timpului sau este variabilă ?
Weijia Kuang: Înainte de toate, aş vrea să menţionez că multe din întrebări se situează în afara experienţei mele, dar voi încerca să formulez unele răspunsuri. Pentru aceasta voi explica terminologia pe care o voi utiliza. Câmpul magnetic al Pământului este extrem de complicat şi este definit de foarte multe procese fizice. Pentru a-ţi imagina mai uşor acest lucru voi divide această manifestare în două elemente: unul se va numi câmpul magnetic exterior şi se referă la procesele şi interacţiunile care au loc la nivelul ionosferei şi magnetosferei, iar celălalt se va numi câmpul magnetic interior care se referă la procesele care au loc în sectorul cuprins între suprafaţa Pământului şi miezul lichid. În răspunsurile mele voi folosi cei doi termeni „câmpul exterior” şi „câmpul interior” având semnificaţiile menţionate şi sper că vei avea o înţelegere de ansamblu cât mai bună.
Referitor la prima întrebare, toate acestea sunt legate de manifestarea câmpului interior. Una din componentele acestui câmp formează ceea ce noi numim dipolul magnetic care ne spune unde se află Nordul şi Sudul (cu ajutorul busolei). Această componentă îşi micşorează intensitatea în acest moment, ceea ce are drept efect mărirea anomaliei magnetice din Oceanul Atlantic. În această zonă câmpul este inversat (n.t. componenta dipolară detectabilă cu busola). Cea mai mare parte a câmpului interior (numit de către mulţi câmpul miezului central) este generată şi menţinută prin deplasarea complexă şi neuniformă a miezului lichid. Este firesc faptul că acest câmp îşi modifică caracteristicile odată cu trecerea timpului. Variaţiile pot fi mai mari sau mai mici. Altfel spus, ele sunt neliniare şi chiar haotice, dar pe termen scurt, precum 20 ani, ele pot fi apreciate ca fiind liniare (n.t. cu referire la viteza de scădere a intensităţii câmpului magnetic în Anomalia Magnetică din Sudul Atlanticului).
Gary Glatzmeier: Deoarece nu am realizat măsurători în acea zonă, cel mai bine documentaţi în această privinţă sunt colegii mei Gauthier Hulot şi Weijia Kuang. Cred că rata de scădere a intensităţii este mai degrabă variabilă decât liniară. Mai trebuie avut în vedere faptul că intensitatea câmpului geomagnetic este în scădere de cel puţin 300 ani, dar valoarea medie a intensităţii acestui câmp din zilele noastre a crescut şi se situează în jurul valorii medii din ultimii câteva milioane de ani. Aceasta a crescut neobişnuit de mult în ultima perioadă şi nu ştim de ce. Multe articole ştiinţifice nu menţionează acest fapt.
Î.: Un film documentar, recent difuzat pe canalul National Geographic, având ca subiect enigma Triunghiului Bermudelor, a menţionat că intensitatea câmpului magnetic din acea zonă scade cu o viteză alarmantă de ca. 6% la fiecare 20 ani (măsurată din 1980 până în anul 2000). Mă îndoiesc asupra faptului că acolo s-ar manifesta fenomene de natură paranormală. Aţi putea confirma valoarea de 6% menţionată în documentar ? Vă rog să faceţi o estimare sau un comentariu asupra cauzelor acestui fenomen.
Gary Glatzmeier: Pentru măsurători trebuie să întrebi pe colegii mei,…, câmpul geomagnetic este generat de miezul solid al Pământului prin convecţia curentului electric indus în miezul lichid iar acest mecanism natural se modifică odată cu trecerea timpului. Astfel că este absolut normal ca acest câmp să se modifice continuu, iar aceste modificări sunt foarte neregulate atât în spaţiu cât şi în timp, deoarece acest sistem, de tipul unui dinam, este neliniar. Tot ceea ce face parte din acest sistem depinde şi este la rândul său influenţat de tot ceea ce se află în legătură cu el, aşa că noi nu ne vom aştepta să întâlnim niciodată o situaţie în care câmpul să fie constant. Iar aceste variaţii nu au nevoie de alte influenţe precum mişcarea de wobblare a planetei, vulcanism ,…, pentru a favoriza aceste modificări.
Weijia Kuang: Ceea ce se întâmplă în Triunghiul Bermudelor are legătură cu manifestările câmpului interior. Dar nu sunt foarte familiarizat cu observaţiile geomagnetice despre care se menţionează în documentar. În mod normal oamenii de ştiinţă pun în evidenţă câmpul magnetic al Pământului măsurând intensitatea şi/sau direcţia acestuia la suprafaţă, în atmosferă şi în spaţiul cosmic cu ajutorul sateliţilor artificiali. Aceste observaţii sunt introduse în modele de simulare care creează o reprezentare grafică globală în unităţi Gauss (după numele matematicianului care a descoperit această metodă).
Modelul este cu atât mai precis cu cât există un număr mai mare de observaţii şi măsurători. Unele dintre acestea confirmă că într-adevăr există o anomalie în zona Triunghiului Bermudelor. Dacă mai multe modele matematice vor confirma prezenţa anomaliei atunci aceasta ne-ar spune că ea este generată de anumite manifestări care se produc fie în miezul fluid, fie în partea superioară a mantalei terestre. Dar până în acest moment nu avem suficiente date pentru a putea afirma cu certitudine care este cauza acestei anomalii.
Î.: În urma unei minitornade care s-a manifestat în România, în anul 2005, în cadrul buletinului de ştiri s-au menţionat faptul că: „imediat după tornadă, lumina Soarelui a fost neobişnuit de intensă, toată lumea a trebuit să se adăpostească, inclusiv echipa de filmare.” Poate fi pus în legătură acest incident cu un fenomen magnetic sau are alte cauze?
Gary Glatzmeier: Nu cred că aceste fenomene meteo ar fi fost generate de ceva neobişnuit, dar cum eu nu am fost prezent acolo… Pot afirma cu siguranţă că liniile de câmp generate de miezul intern al Pământului nu se schimbă chiar atât de rapid, în schimb magnetosfera se poate modifica rapid sub influenţa vântului solar şi a rotaţiei Pământului, dar nu văd cum ar putea avea o legătură cu tornadele.
Weijia Kuang: Nu am suficientă experienţă pentru a răspunde la această întrebare. Dacă ar fi vorba de o variaţie a câmpului magnetic, atunci aceasta ar trebui pusă în legătură cu câmpul exterior. Este foarte puţin probabil ca variaţia internă a câmpului să producă ceea ce au văzut observatorii, dar merită să încerci să afli răspunsul consultând specialişti în fizica atmosferei.
Barry Jones: Dacă cele descrise sunt adevărate, atunci nu am nici o explicaţie din punctul meu de vedere dar sunt convins că un meteorolog cu experienţă cunoaşte răspunsul.
Gregory J. Stumpf: Dragă Cristian, nu există dovezi ştiinţifice care să confirme ideea „luminilor orbitoare” care apar uneori după o furtună de mare intensitate sau tornadă. Cred că ceea ce se întâmplă are legătură cu dispersarea rapidă a norilor în timp ce atmosfera este încă suprasaturată de picături de apă. Lumina Soarelui va trece prin aceste picături care se comportă asemenea unor lentile reflectând o cantitate neobişnuit de mare de lumină. Desigur nu e un fenomen periculos pentru oameni, ci doar unul neobişnuit.
Un alt argument pe care îl pot aduce în acest context este prezenţa grindinei care deseori însoţeşte furtunile. Aceasta cade la sol şi la apariţia Soarelui va reflecta intens lumina, astfel că dealurile din depărtare pot părea neobişnuit de luminoase.
O altă observaţie se referă la micropicăturile de apă care însoţesc furtuna, ce seamănă cu ceaţa. Am fost martor a acestor fenomene dar nu am găsit o explicaţie ştiinţifică suficient de plauzibilă. Deseori, în apropierea unor mezocicloane (furtuni rotitoare pe suprafeţe ample) atât eu cât şi alte echipe de „vânători de tornade” am observat ceea ce noi numim „ploaie atomizată”, care poate fi transportată de unele furtuni care nu e obligatoriu să fie tornade.
Cu siguranţă în interiorul acelor furtuni au loc procese de natură microfizică care aduc picăturile de ploaie la dimensiuni mai mici decât cele din ploile obişnuite. Ştiu că în ultimii ani au apărut tornade şi în România, …, colega mea dr. Aurora Stan-Sion este un foarte bun expert radar în Bucureşti şi s-a ocupat cu studiul furtunilor severe. Dacă îţi aduci aminte, tornada din nord-estul ţării tale surprinsă în august 2002 a făcut parte dintr-un sistem climatic mai complex care a generat inundaţii în Europa Centrală. Cred că evenimentul a fost mediatizat.
Î.: De ce aurorele boreale sunt vizibile din ce în ce mai mult la latitudini joase, dar încă la altitudinile mari muntoase, evenimente de acest gen fiind uneori monitorizate şi în România ?
Gary Glatzmeier: Cred că aurorele boreale sunt influenţate mai ales de interacţiunea dintre vântul solar şi câmpul geomagnetic al Pământului. Câmpul magnetic al Soarelui variază într-un ciclu cu durata de 22 ani.
Weijia Kuang: Cred că şi aceste aspecte pot fi explicate mai bine de specialişti în fizica atmosferei.
Barry Jones: Aurorele boreale pot fi observate la latitudini joase atunci când Soarele are activitate foarte mare.
Î.: Ce fel de radiaţii ajung, în prezent, la suprafaţa solului şi dacă sunt legate de creşterea riscului de cancer la piele şi/sau altor boli în cazul omului ?
Gary Glatzmeier: Nu am calificare pentru acest domeniu.
Barry Jones: Radiaţiile ultraviolete reprezintă una din cauzele cancerului de piele şi îmbătrânirea prematură a pielii. Câmpul Magnetic al Pământului nu poate opri radiaţiile ultraviolete, (doar stratul de ozon poate face acest lucru), dar are efecte asupra anumitor raze cosmice, cu toate că şi acestea sunt aproape în totalitate absorbite de atmosfera superioară.
Weijia Kuang: Şi eu aş fi curios să aflu răspunsul la această întrebare, dar din păcate nu am nici o idee şi nu am experienţă în domeniul medical (n.t. în ceea ce priveşte radiaţiile). Tot ceea ce aş putea spune este că un câmp interior de mare intensitate poate respinge multe din particulele care vin din spaţiu şi pătrund în atmosferă (de la vântul solar, sau furtuni magnetice), dar cu siguranţă acest câmp nu poate opri orice fel de radiaţii. (n.t. dacă intensitatea câmpului scade este uşor de înţeles că scade şi gradul de protecţie împotriva acestor radiaţii).
Î.: Din studiile vulcanologilor am aflat că au avut loc numeroase schimbări de polaritate ale câmpului geomagnetic terestru, cele mai recente (câteva zeci din ultimele milioane de ani) având loc la un interval de aproximativ 200.000 ani, dar pe o scară geologică mult mai largă, aceste schimbări aveau loc chiar la intervale de timp mult mai mari. Ne putem aştepta la o inversare ? dacă da, atunci care ar fi semnele care ne-ar indica momentul declanşării acestei schimbări ?
Gary Glatzmeier: Intensitatea câmpului geomagnetic se modifică în mod natural încă de la formarea miezului de fier. Dacă câmpul va continua să se diminueze, atunci vor fi necesari încă câteva mii de ani până la declanşarea procesului, după care procesul în sine va dura între 1000 şi 5000 ani. Din ceea ce am înţeles până acum, cred că există o mare probabilitate ca această scădere a câmpului să se oprească în următorii o mie de ani după care intensitatea va creşte fără să aibe loc nici o schimbare de polaritate. Oricare ar fi adevărul, noi nu vom fi martorii acestor evenimente.
Weijia Kuang: Această întrebare are legătură cu cea anterioară. Da, este adevărat faptul că polaritatea câmpului magnetic s-a schimbat în perioade de timp care pot depăşi câteva sute de mii de ani. Caracteristicile acestor inversări sunt determinate de componenta dipolară care îşi schimbă semnul. Se poate afirma cu siguranţă că în timpul unei inversări, intensitatea componentei dipolare scade rapid. În ceea ce priveşte momentul prezent, noi nu putem prevedea când se va întâmpla aceasta, dar lucrăm intens la colectarea observaţiilor geomagnetice care vor fi introduse în modelul dinamului (n.t. un dinam este un generator electric care transformă mişcarea mecanică în electricitate). Acumularea unui număr suficient de mare de observaţii şi măsurători ne va furniza în curând răspunsul la această întrebare, dar nu putem spune cât de „curând” va fi aceasta.
Î.: Există statistici care evidenţiază creşterea îngrijorătoare a accidentelor aviatice, probleme ale sateliţilor de comunicaţii datorită defecţiunilor care apar la echipamente (mai ales în lunile iulie-august) în Europa şi S.U.A. Acest fapt pare a fi în contradicţie cu însăşi dezvoltarea tehnologică, care pe de o parte ar trebui să prevină apariţia accidentelor. Ar putea exista o cauză naturală a acestora ?
Gary Glatzmeier: O cauză ar putea fi descoperită şi în creşterea numărului de avioane. Dar această situaţie nefastă poate fi într-adevăr conectată cu anomaliile magnetice din Atlantic, perturbări ale magnetosferei sub influenţa vântului solar, ciclurile activităţii solare sau o combinaţie dintre toţi aceşti factori.
Weijia Kuang: Cu siguranţă, furtunile magnetice de mare intensitate perturbă comunicaţiile, mai ales cele care utilizează unde electromagnetice. Variaţiile câmpului interior sunt foarte lente (cel puţin de ordinul anilor) aşa că acestea nu reprezintă un factor important. Însă câmpul exterior se poate schimba rapid sub influenţa unor perturbări atmosferice precum furtuni solare. Aşa că dacă există vreo influenţă, atunci aceasta se datorează mai ales componentei externe, dar nici în acest domeniu nu sunt expert aşa că ar trebui să consulţi specialiştii în fizica atmosferei.
Î.: De ce stratul de ozon este atât de subţiat în Antarctica, unde nu ajunge poluarea industrială, în timp ce deasupra New York-ului ozonul troposferic îşi măreşte concentraţia şi cel stratosferic este practic neschimbat ? Aţi putea comenta legătura dintre subţierea stratului de ozon, activitatea solară şi câmpul magnetic al Pământului şi care dintre acestea are o însemnătate deosebită asupra celorlalte ?
Gary Glatzmeier: Ozonul stratosferic se subţiază mult deasupra Antarcticii datorită vânturilor atmosferice care înconjoară continentul, izolând regiunea de restul globului. Acest eveniment nu se manifestă şi în Arctica deoarece aceasta zonă are o cu totul altă configuraţie a formelor de relief.
Weijia Kuang: Nu am multe cunoştinţe în ceea ce priveşte corelaţia dintre cele trei elemente menţionate. Dar nu cred că câmpul interior joacă un rol esenţial. Cu toate acestea, merită să cauţi răspunsul cu ajutorul unor experţi în fizica atmosferei.
Î.: La ce ne-am putea aştepta în următorii 20-50 ani ?
Gary Glatzmeier: Câmpul geomagnetic al Pământului nu se va schimba prea mult, dar încălzirea globală va favoriza evenimente climatice extreme precum inundaţii, secete, uragane, tornade, etc.
Weijia Kuang: E o întrebare complexă. Nu ştiu ce aş putea adăuga. În ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică aş putea afirma următoarele: vom fi capabili destul de curând să realizăm predicţii asupra variaţiei câmpului magnetic cu câteva decenii în viitor, cu un grad suficient de mare de acurateţe. Aceste descoperiri ar putea deschide calea spre noi domenii ale geoştiinţelor cu aplicaţii practice în viaţa de zi cu zi.
Î.: Ce carte aţi recomanda citiorilor care ar dori să descopere mai multe despre acest subiect ?
Gary Glatzmeier: O carte clasică în domeniul geomagnetismului este „The Magnetic Field of the Earth: Paleomagnetism, the Core, and the Dep Mantle” semnată de autorii Ronald T. Merrill, Phillip L. McFadden şi Michael W. McElhinny.
Weijia Kuang: Aceasta depinde şi de nivelul de pregătire al cititorilor. Pentru studenţi şi elevi de liceu din ultimii ani, aş recomanda cartea lui W. Campbell „Introduction to Geomagnetic Field” sau cea scrisă de F.Stacey numită „Fizici ale Pământului”. Nu sunt greu de citit, eu am citit-o pe a doua, dar e nevoie să cunoşti puţină matematică. Există şi site-uri de internet precum http://www.intute.ac.uk/sciences/timeline_magnetism.html despre istoria magnetismului şi multe altele.
Referinţe bibliografice:
1 BARROW, Karen, Which way is north? Beware: Earth’s natural compass may be turning upside down.(Earth:
magnetism): An article from: Science World (March 7, 2005)
2 BAUER, L. A, Is the principal source of the secular variation of the earth’s magnetism within or without the earth’s
crust? 2004
3 BLAKELY, Richard J., Potential Theory in Gravity and Magnetic Applications (1996)
4 BLOXHAM, J. -. Dynamics of angular momentum in the Earth’s core, Ann. Rev. Earth planet. Sci. 1998
5 BOGATIKOV, Oleg Alekseevich et al., Magmatism and Geodynamics: Terrestrial Magmatism Throughout the Earth’s
History (2000)
6 BROUN, John Allan, On the horizontal force of the earth’s magnetism (Royal Society of Edinburgh. Transactions)
2005
7 BUDDEN, K. G., The Propagation of Radio Waves : The Theory of Radio Waves of Low Power in the Ionosphere and
Magnetosphere (1988)
8 BUFFETT, B.A. and BLOXHAM, J., Deformation of Earth’s inner core by electromagnetic forces, Geophys. Res. Lett.
2000
9 CAMPBELL, Wallace H., Earth Magnetism : A Guided Tour through Magnetic Fields (Complementary Science)
(2001)
10 COE, R. S. & GLEN, J. M. G., The complexity of reversals, in Channell, J. E. T., D. V. Kent, and W. Lowrie (eds.),
Timescales of the internal geomagnetic field, Amer. Geophys. Union Monograph, in review (2003)
11 CALLAHAN, Philip S., Nature’s Silent Music, Acres U.S.A.
12 CALLAHAN, Philip S., Paramagnetism–Rediscovering Nature’s Secret Force of Growth, Acres U.S.A.
13 CANON-TAPIA, E. and COE R., Rock magnetic evidence of inflation of a flood basalt lava flow, Bull. Volcanology,
64, 2002
14 HILL, M. J., GRATTON, M. N. & SHAW, J., ‘A comparison of thermal and microwave palaeomagnetic techniques
using lava containing laboratory induced remanence’, Geophys. J.
15 KUANG, W. & BLOXHAM, J., Numerical dynamo modeling: Comparison with the Earth’s magnetic field, in The Core-
Mantle Boundary Region,Geodynamics Series 28, edited by M. Gurnis, M.E. Wysession, E. Knittle, B.A. Buffett, Amer.
Geophys. Un. Washington DC. 1998
16 KUANG, W. & BLOXHAM, J., On the dynamics of topographic core-mantle coupling, Phys. Earth Planet. Inter., 1997
17 JENSEN, Jens & MACKINTOSH, Allan R., Rare Earth Magnetism: Structures and Excitations (The International
Series of Monographs on Physics, No 81)
18 MATULAITIS, V. E, The Earth’s magnetism 2003
19 MERRILL, Ronald T. et al., The Magnetic Field of the Earth (1999)
20 PAN, Y., HILL, M. J., ZHU, R., & SHAW, J., ‘Further evidence for low intensity of the geomagnetic field in the early
Cretaceous time: using the modified Shaw method and microwave technique’, Geophys. J.
21 POIRIER, Jean-Paul, Introduction to the Physics of the Earth’s Interior (Cambridge Topics in Mineral Physics &
Chemistry) (2000)
22 STRINGER, John, Forces, Electricity and Magnetism and the Earth in Space: Plants and Animals 2005
23 TARBUCK, Edward J. et al., Earth Science (With CD-ROM)
24 TURCOTTE, Donald L.- Fractals and Chaos in Geology and Geophysics (1997)
25 ZATMAN, S. & BLOXHAM, J., The phase difference between length of day and atmospheric angular momentum at
subannual frequencies and the possible role of core-mantle coupling, Geophys. Res. Lett., 1997
26 ***, http://en.wikipedia.org/wiki/Lightning#Positive_lightning (2005) care cuprinde o mulţime de materiale interesante
despre descărcările electrice.
27 ***, http://www.averea.ro/display.php?data=2005-08-30&id=6861&kword=gaura+in+stratul+de+ozon)
28 ***, Laboratory Manual in Physical Geology (6th Edition) American Geological Institute (2002)
29 ***, The Martian Climate Revisited : Atmosphere and Environment of a Desert Planet (Springer Praxis Books /
Geophysical Sciences)
nu e adevarat
de ce postati prostiile astea pe net?
nici nw stiu ke sa mai cred
Prof. John Shaw de la University of Liverpool constată o scădere continuă a intensităţii câmpului magnetic terestru în ultimii 5.000 de ani, mai pronunţată în ultimii 300, în baza cercetării nivelului de magnetizare remanentă a diferitelor şisturi magmatice din Hawaii.
Descoperirile lui Shaw sunt confirmate de geofizicianul Mike Fuller care afirmă, în plus, că roca vulcanică din Hawaii a „înregistrat” şi perioade de intensificare a câmpului magnetic al Terrei; mai mult chiar, între diminuarea şi intensificarea magnetismului terestru existând perioade (de cca. 300 ani) de absenţă a activitătii magnetice, precedate şi urmate de manifestarea anomaliilor magnetice de genul magnetismului multipolar, direcţii foarte instabile de magnetizare a scoarţei terestre, şi ce este mai deosebit, afirmă că orice trecere a magnetismului terestru prin perioada de inactivitate, este urmată de scbimbarea necesară a polarităţii sale (nordul devine sud şi invers).
3). Fizicianul Gary Glatzmaier de la University of California, Santa Cruz, simulând pe calculator evoluţia câmpului magnetic terestru (de-a lungul unei perioade de cca. un milion de ani), confirmă descoperirile lui J. Shaw cu privire la schimbarea polarităţii şi la manifestările anomaliilor magnetice, pe care le pune în directă legătură cu fenomenul de multipolarizare din perioadele ce preced (şi ce urmează după) perioadele de absenţă a cîmpului magnetic terestru. Spre deosebire de J. Show care evaluează perioada de schimbare a polarităţii câmpului magnetic terestru la cca. 200.000 de ani (şi care afirmă că de cca. 780.000 de ani, această alternanţă nu a mai avut loc), simularea lui Gary Glatzmaier scoate în evidenţă că perioada de alternare a polarităţii este de cca. 100.000 de ani, şi că ea s-a produs fără abatere, fără întrerupere şi cu regularitate, în toată perioada simulată.
(Nu trbuie neglijate nici afirmaţiile unui cercetător mai puţin celebru, care avansează rezultatul unor simulări pe calculator în urma cărora schimbarea polarităţii magnetice a Terrei s-ar prodece cu frecvenţa de numai 13.000 ani, adică jumătate din perioada cu care se produce precesia axei magnetice în jurul axei terestre de rotaţie).
Între descoperirile lui Shaw şi afirmaţiile lui Glatzmaier, trebuie să dăm credit experimentului simulat. (Pentru ca afirmaţiile lui Shaw să fie certe, ar trebui să fim convinşi că zona în care a făcut descoperirile sale, a fost una cu activitate vulcanică permanentă, însă nu este cazul pentru o aceeaşi zonă terestră, fie ea şi din Hawaii.)
În concordanţă cu descoperirile lui Shaw şi cu calculele lui Glatzmaier, se pare că acum, activitatea magnetismului terestru este în drastică diminuare, dar până la anularea urmată de schimbarea polarităţii ar mai fi cel puţin 20.000 de ani (de la 780.000 la 800.000).
#Despre schimbarea periodică a polarităţii există numeroase afirmaţii dintre acelea mai puţin ştiinţifice, una dintre acestea fiind cea despre «răsturnarea axei terestre» menţionată de Edgar Cayce (un Petrache Lupu american) în aşa-zisele sale «lecturi». Dacă nu Cayce, în orice caz interpreţii săi, printre care Dorothee Koechlin de Bizemont, văd această răsturnare în sensul propriu, adică Terra s-ar răsturna cu Arctica în locul Antarcticii şi invers (unul din motive e presupus a fi acumularea unei exagerate cantităţi de ghiaţă la poli !!!). Dacă un om needucat, cum a fost Cayce, ar avea scuze, este de mirare că oameni cu oarecare pretenţii, acordă credit unei variante de răsturnare, la propriu, a Terrei şi asta fără niciun fel de justificare ştiinţifică şi împotriva oricărei legi fizice, ci numai una (justificare) bazată pe o presupusă voinţă a lui Dumnezeu, sau şi mai aberant, ca urmare a energiei născute din „vibraţia negativă a gândurilor celor păcătoşi”!.
Pentru a fi drepţi cu Edgard Cayce, care în niciun moment nu şi-a însuşit paternitatea „lecturilor” sale, considerându-le răspunsuri „ale divinităţii” la întrebări pertinente şi sincere despre viitorul umanităţii, trebuie să recunoaştem că multe din „profeţiile” sale, dacă nu toate, au valoare certă, atât cele de natură morală, cât mai ales cele care vizează ştiinţa şi cunoaşterea în general. Nu trebuie uitat că „lecturile” lui Cayce sunt primele care vorbesc despre:
– schimbarea polarităţii magnetice a Terrei,
– rezolvarea morală a segregării rasiale,
– energomentalism şi unidirecţionare mentală,
– nocivitatea fetişizării primatului finanţei mondiale,
– derapajul moral al politicii democraţiei selective etc.
probleme despre care nici nu se putea aminti la vremea respectivă, iar unele nu au fost formulate încă, deşi se întrezăresc, nici până în prezent (cum este cazul ultimelor două menţionări).#
Revenind la ipoteza schimbării polarităţii terestre, este de menţionat şi afirmaţiile acelor oameni de ştiinţă care spun că acest lucru se produce prin migrarea polului nord spre polul sud şi invers. La baza acestei ipoteze se află constatarea faptului că polii magnetici suferă acea „migrare” în jurul poziţiei medii a polului geografic pe care o corelează şi cu acele anomalii constatate în zone nicidecum polare.
Schimbarea periodică a polarităţii magnetice fiind o legitate fizică certă, în niciun caz nu poate fi explicată prin „răsturnarea axei” sau prin „migraţia polilor”; cauza acestui fenomen va deveni explicită imediat ce mecanismul naşterii electromagnetismului terestru va deveni cunoscut.
„Mare-i gradina!” Cum dumnezeu se pot spune asemenea aberatii si mai ales puse pe seama „oamenilor de stiinta”, ca inversara polilor magnetici. Ba mai mult, cataclisme, sfarsitul lumii si alte bazaconii. Care oameni de stiinta spun asta din acea „majoritate”?
Sunt om de stiinta si va spun ca nu se pot inversa chiar asa de la sine.
Pregatesc o lucrare (de fapt o descoperire stintifica) din care rezulta clar ca pentru a se inversa polii magnetici este necesar sa se poata inversa unul singur din doi factori: semnul sarcinii electronului (astazi inca negativ) sau sensul de rotatie al pamantului (tot astazi se mai rotea de la vest la est).
De fapt descoperirea mea se refera la originea si mecanismul de producere al campului magnetic terestru sau al altor corpuri ceresti altele decat teoriile fanteziste legate de nucleul lichid al Pamantului (gen teoria lui Marvin Herndon si altii). Evident, aceste teorii sunt create special pentru Pamant dar ce ne facem cu Jupiter care la densitatea de 1,3 g / cmc, de 4,24 ori mai mica decat a Pamantului; planeta se crede ca ar fi goala pe dinauntru din cauza fortei centrifuge mari cauzata viteza unghiulara mare – o rotatie facandu-se in 9 ore si 55 minute la un diametru de cca 143.ooo Km; ( F = MRω^2 este forta centrifuga la suprafata) .
Nu pot da alte detalii pana inregistrez lucrarea.
In mod sigur, nu va NIMIC IN DECEMBRIE 2012.