Creează SRI furtuni în scopul dispersării manifestanţilor nemulţumiţi de guvern?

Într-un mail trimis prietenilor, Prof. Bruno Ştefan susţine că s-ar putea ca serviciile secrete să utilizeze luni arme climaterice contra manifestanţilor din Piaţa Victoriei, la anunţatul miting al “ciuruiţilor.” Iată textul:
“În urmă cu vreo 7-8 ani am avut la cursurile de la master un student care era angajat la SRI. Avea faţă de mine o atitudine deschisă şi prietenoasă şi mă informa deseori despre activităţile neobişnuite pe care le realiza el sau colegii lui. Într-o zi, mi-a spus foarte surescitat că a doua zi urma să aibă loc în România prima tornadă. Mi-a spus să mă uit cu atenţie la ştiri, căci evenimentul va fi unul organizat de SRI cu participarea premierului Năstase şi a altor oficialităţi.
Mi s-a părut o aberaţie şi n-am dat atenţie vorbelor lui. A doua zi am văzut la ştiri că, într-adevăr, într-o comună din sudul ţării a avut loc o tornadă, un fenomen meteorologic nemaiîntalnit pe teritoriul României, care a luat pe sus acoperişul câtorva case, a ridicat în aer diverse obiecte şi a lăsat în urma lui pagube în mai toate gospodăriile comunei. Premierul Adrian Năstase, prezent la faţa locului, a declarat că guvernul va despăgubi imediat pe toţi locuitorii afectaţi, iar ministrul agriculturii Ilie Sârbu a declarat că toate culturile distruse vor fi refăcute cu bani din bugetul de stat.
La scurt timp studentul meu de la SRI m-a anunţat că vor urma şi alte tornade – şi mi-a înşirat mai multe localităţi în care ele urmau a se produce cu sprijinul serviciilor secrete. Îmi aduc aminte doar de o comună Făcăoari sau Făcăoani, căci ştirile transmise din acea comună abundau cu descrierile sinistrului eveniment. În pauzele de la cursuri, studentul meu îmi explica despre armele climatronice intrate acum în posesia serviciilor secrete româneşti şi îmi povestea cu mândrie despre dezastrele pe care şefii lui le-au provocat ca probe ale stăpânirii acelor arme.

 

Joi m-am întâlnit întâmplător cu fostul meu student. Cu aceiaşi jovialitate mi-a spus că pentru greva generală de luni instituţia lui a pregătit una din cele mai mari vijelii din istorie. Afară erau călduri de 35 grade Celsius şi mi s-a părut deplasată vorba lui.

– Nu m-aţi crezut nici în trecut, dar sper ca v-aţi convins că am avut dreptate şi toate informaţiile pe care vi le-am spus s-au adeverit – mi-a zis ofiţerul SRI. Credeţi-mă ce va spun: pentru luni instituţia noastră a primit ordinul sa folosească armele climaterice împotriva greviştilor. Veţi vedea cea mai mare furtună şi vijelie din Bucureşti, aşa cum n-a mai fost niciodată una până acum. Vor fugi demonstranţii ca potârnichile. Vor cădea asupra lor crengile copacilor din apropiere, le vor zbura pancartele din mână şi şepcile de pe cap, iar ploaia îi va uda până la piele. Vom goli Piaţa Victoriei în câteva minute.

În după-amiaza asta o furtună (sâmbătă 29 mai 2010)  s-a pornit din senin în Capitală. În Cişmigiu crengile copacilor cădeau peste trecătorii care se îmbulzeau spre ieşire uzi leoarcă, deşi cu 2 minute înainte cerul era senin şi vântul abia adia. Şi mi-am adus aminte de vorbele ofiţerului SRI, care mi-a spus că asta e doar pregătirea pentru ziua de luni. Deşi nu înţeleg cum oamenii pot crea furtuni şi cataclisme naturale, încep deja să-l cred şi bănuiesc că siguranţa guvernanţilor faţă de ziua de luni se bazează şi pe utilizarea armelor climatronice împotriva populaţiei.”
Anunțuri
  1. ps0
    Octombrie 21, 2011 la 8:47 am

    Comuna respectiva se numeste FAcaeni. Cloud-seeding este un fenomen partial cunoscut, inca de dinainte de evenimentul Cernobil , unde a fost pentru prima data folosita pe scara larga , si a fost si documentata de acte oficial ale aviatiei URSS – Este totusi mai mult un zvon decat o informatie credibila si impartiala.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: