EXPERIMENTUL SECOLULUI (CERN-Geneva)

Experimentul secolului

de Ştefan I. Mureşan

CERN – Centrul European pentru Cercetare Nucleară – speră să dea câteva răspunsuri la nenumăratele întrebări despre existenţa noastră fizică, cu ajutorul celui mai mare experiment din istorie.
Cercetătorii CERN sunt cei care au realizat în trecut HTML (Hyper Text Markup Language) şi HTTP (Hyper Text Transfer Protocol), adică două fapte esenţiale pentru transformarea internetului în „www”.
Pe 10 septembrie 2008, ora locală 9:32 (în România ora 10:32), ei au lansat LHC – Large Hadron Collider, iar opinia publică mondială a luat foc. Ne îndreptăm cu paşi repezi către o mare aventură 

Această întreagă aventură plină de adrenalină intelectuală este datorată căutării înverşunate a oamenilor de ştiinţă a particulei de bază a universului. Conştient sau nu, ei o denumesc sugestiv „particula lui Dumnezeu”.

Cercetătorul britanic Peter Higgs (foto), care a dat numele particulei devenită ulterior un adevărat Graal al fizicii, a prezis că acceleratorul de hadroni LHC de la CERN va permite detectarea „bosonului Higgs” (particula sau particulele care oferă masă celorlalte particule). Profesorul Higgs de la Universitatea din Edinburgh unde, în urmă cu 44 de ani, a postulat „mecanismul Higgs” revoluţionând astfel fizica modernă, crede că totul este posibil şi este convins că experimentul va avea reuşită. El mai consideră că evenimentele care vor urma acestei cercetări vor schimba radical cunoaşterea umană în ce priveşte universul şi natura sa intimă.

Bosonul Higgs ar fi răspunsul dat de fizică pentru a explica existenţa gravitaţiei, a masei şi a materiei în general. Această legătură dintre energie şi materie ar putea să existe datorită unui câmp energetic ca un fel de plasă de păianjen, ale cărui valuri ar reprezenta materia.LHC este un proiect finanţat de 20 de ţări care se desfăşoară într-o zonă amplasată la graniţa dintre Franţa şi Elveţia. Proiectul încearcă să facă lumină în ceea ce priveşte formarea universului printr-o gigantică explozie primară. În cadrul acestui experiment, particule subatomice se vor ciocni la viteze comparabile cu viteza luminii, pentru a crea condiţii similare cu fracţiunea de secundă imediat următoare exploziei Big Bang. 

Printr-un tunel circular lung de aproximativ 28 de kilometri, vor fi propulsaţi protoni şi apoi acceleraţi până la o viteză apropiată de viteza luminii. Experimentul este astfel conceput încât vor exista două şiruri de particule, mergând în direcţii opuse, fiecare efectuând o rotaţie completă în a 11.000-a parte dintr-o secundă. Când protonii vor atinge o viteză apropiată de viteza luminii, se vor ciocni unii de alţii, fiind divizaţi în particulele care îi constituie, inclusiv, speră specialiştii, în particula care stă la baza universului.

Aproape trecut neobservat, proiectul grandios al CERN a stârnit primele opinii numai în momentul în care un savant, pe numele său Otto Rossler, a chemat în instanţă instituţia pentru a opri experimentul. Potrivit lui Rossler, găurile negre rezultate în urma exploziei ar putea creşte în aproximativ patru ani şi ar putea atrage Terra în ele. Chimistul german afirmă că CERN a admis posibilitatea ca proiectul să conducă la apariţia unor găuri negre, însă nu le consideră periculoase. Curtea Internaţională a Drepturilor Omului a tratat cu seriozitatea cuvenită solicitarea savantului german, refuzând însă amânarea experimentului.… şi totuşi 

Calculele savantului Otto Rossler, bazate pe datele furnizate de CERN, îl conduc pe acesta la ideea că în următorii patru ani efectele experimentului ar putea să destabilizeze serios planeta. Acest răstimp de patru ani ne trimite cu gândul la deja faimoasele profeţii vehiculate pentru anul 2012.

Nu putem spune cât de fondată sau nu este această interpretare, cât de periculos sau nu poate să fie acest experiment pentru destabilizarea mersului normal al  timpului, gravitaţiei şi structurii interne a planetei până ce nu analizăm mai îndeaproape anumite sincronicităţi legate de începutul acestui experiment, întrucât, chiar şi fără să privim situaţia actuală în termeni apocaliptici, experimentul de la CERN ridică totuşi unele semne de întrebare.Nostradamus versus CERN ? 

Aşa cum arătam la începutul acestui articol, opinia publică a avut o reacţie vehementă vizavi de iniţierea acestui experiment. Pe site-urile care se pronunţă contra experimentului se fac referiri la un catren al lui Nostradamus care, se pare, atrage atenţia la un grav fenomen care ar putea apărea în zona oraşului Geneva:

Migrés, migrés de Genefue trestous,
Saturne d’or en fer se changera,
Le contre Raypoz exterminera tous,
Auant l’aruent le Ciel signes fera.

În traducere:
Fugiţi, fugiţi din Geneva cu toţii,
Saturn din aur în fier se va transforma,
Raza contra-pozitivă va extermina totul,
Vor fi semne în cer înainte de aceasta.

Sau:
Toţi trebuie să părăsească Geneva.
Saturn se transformă din aur în fier,
Raza contrar pozitivă va extermina totul,
vor fi semne în cer înainte de aceasta.

Semnele de pe cer ar putea fi interpretate ca fiind „semnele astrologice” de pe cerul Genevei la ora la care a fost început experimentul. Studiind harta astrologică a acestui moment (coordonatele oraşului Geneva sunt 44:24N, 6:09E, iar ora de început a experimentului oficial este 08.32 GMT, 10.32 a.m. ora României) se pot face o serie de corelaţii extrem de interesante. Momentul este caracterizat în primul rând de o serie de aglomerări planetare, şi anume conjuncţiile Saturn-Soare, Mercur-Marte-Venus (aflate chiar pe ascendent) şi Jupiter-Lună.

Aşa cum se ştie, în tradiţia alchimică, Soarele este asimilat cu aurul iar Martele cu fierul. Pe de altă parte, în ştiinţa numerologiei, Soarele are ca şi corespondenţă cifra 1, Saturn cifra 8, iar Marte cifra 9. Aşadar, conjuncţia Saturn-Soare ar însemna, din punct de vedere numerologic, 8+1=9, adică energia lui Marte (fier). Aceasta ar putea fi explicaţia versetelor „Saturn din aur în fier se va transforma” şi „vor fi semne în cer înainte de aceasta”, ca fiind transformarea energiei lui Saturn prin conjuncţia dată cu Soarele, de la „aur” la „fierul” indicat în plan subtil de interpretarea numerologică.În concluzie, acest verset atrage atenţia asupra faptului că în conjuncţia Soare-Saturn energia care se degajă este în rezonanţă cu planeta Marte (fierul alchimic). 

Să mergem însă mai departe şi să vedem ce ar putea să însemne versetul „…Raza contra-pozitivă …”.

O caracterizare simplă şi directă a ce se petrece în LHC ar fi următoarea: o sferă minusculă încărcată electric pozitiv se mişcă în cerc, efectuând o rotaţie completă în a 11.000-a parte dintr-o secundă, până când atinge o viteză incredibilă. Modul în care se produce acest proces este astfel conceput încât să existe două astfel de sferuţe care se rotesc în sens contrar una faţă de cealaltă. Când ajung la o viteză dată (calculată în prealabil) ele sunt astfel orientate încât se ciocnesc vertiginos.

Se ştie din fizică faptul că protonul, la ciocnirea cu un alt proton, se dezintegrează în materie şi antimaterie. Cele două forme rezultate sunt baza ultimă a întregului Univers.

Putem să considerăm „raza pozitivă” ca fiind materia şi „raza contra-pozitivă” ca fiind antimateria. Energiile care se dezvoltă în LHC pot să creeze radiaţii ale antimateriei care sunt deosebit de distructive când ating materia, altfel spus, la ciocnirea dintre materie şi antimaterie, acestea se anihilează reciproc. Această anihilare poate crea aşa zisele mici “găuri negre” (vehicule ale energiei vidului, tranzitate de tahioni) care sunt aşteptate să apară în acest experiment, însă sunt cotate ca fiind nepericuloase de către cei care realizează experimentul.

Revenind la conjunctura astrologică a momentului de iniţiere a experimentului LHC, să ne oprim un pic atenţia, de această dată, asupra conjuncţiei dintre Venus, Marte şi Mercur. Aşa cum se ştie, Marte reprezintă energia masculină-YANG iar Venus este energia feminină-YIN. Pe de altă parte, protonul este YANG, masculin, iar antiprotonul este YIN-feminin. Conjuncţia dintre cele două planete Venus-Marte (antimaterie-materie/YIN-YANG) poate conduce la o stare de vid, care la rândul ei poate fi orientată în sus sau în jos. Altfel spus, energia urcă sau coboară, producând fenomene de materializare sau de dematerializare.

După cum se postulează în fizica cuantică, o singularitate a vidului poate oricând să devină o dublă particulă fizică (tandemul materie şi antimaterie) şi invers.

Ce se ascunde în spatele„cortinei”?

Cele două planete Venus şi Marte se află la rândul lor în conjuncţie cu planeta Mercur. În panteonul grec, planeta Mercur este asimilată lui Hermes, cel care face legătura între lumea zeilor şi oameni, zeii fiind desigur într-un plan astral. Conjuncţia a două energii contrare care devin un „vid”, pot să „ajute” planeta Mercur care face transferul de informaţii între lumea noastră şi o altă lume, fizică sau de altă natură.

Conform unor specialişti în fizică teoretică, o lume paralelă se poate deschide dacă există o breşă în continuumul spaţio-temporal a cărei dimensiune să fie mai mică de 1 mm. Cel mai mare accelerator de până acum, Fermilab din SUA,  ajungea să creeze o breşă de minim 1 mm. În cadrul experimentului LHC se va putea sonda continuumul spaţio-temporal până la 1/1000 mm, deci suficient să se acceseze alte dimensiuni paralele fizice, astrale, alte frecvenţe temporale etc. Ca urmare, energia care se acumulează în LHC poate să deschidă un vortex care să fie susţinut energetic din alte dimensiuni.

Aceste teorii sunt susţinute în principal de continuatorii ideilor lui Einstein. Oamenii de ştiinţă au construit o ipotetică structură a universului, un fel de matrice formată din aşa zise coarde energetice în vibraţie (string – coardă). Reţeaua energetică este cea care susţine undele şi valurile gravitaţionale, electro-magnetice etc. Tot aceste coarde sunt cele care permit apariţia şi dispariţia particulelor materiale. Se consideră că string-urile pot să fie deschise sau închise dacă participă la formarea întregului univers, sau pot să fie ele însele universuri separate, un fel de insule energetice de formă sferică. Chiar dacă ele sunt, teoretic, extrem de mici, sunt de fapt porţi de deschidere către alte universuri care se pot naşte pe baza aceloraşi string-uri care au construit universul nostru.

Ipoteza unui savant de origine italiană, Bedri C. Cetin, vine în susţinerea acestor idei şi, mai mult decât atât, el consideră că însăşi natura conştiinţei este vehiculată de aceste mici coarde care pot sa construiască şi să modeleze energia şi implicit materia. Conform teoriei string-urilor, lungimea de undă cea mai mică posibilă în acest univers este egală cu lungimea Plank. Aceste mici cărămizi energetice sunt baza tuturor energiilor care se pot propaga în toată masa universului material.

Bedri Cetin formulează ipoteza conform căreia există o multitudine de universuri paralele care coexistă în simultaneitate şi care se află în legătură unul cu celălalt prin intermediul unor porţi, un fel de rupturi în structura universului care pot să ajungă la dimensiunea de până la 1 mm.

Ideea lui se apropie de cele ale cercetătorilor care adoptă viziunea cuantică asupra lumii. Prin intermediul noilor descoperiri în domeniul fizicii cuantice se consideră că însăşi particulele materiale pot fi de fapt mici sfere energetice provenite din concentrări ale acestor coarde energetice închise. Ele plutesc de-a lungul string-urilor deschise ale universului şi se manifestă precum corpuri materiale, cu toate că de fapt sunt tot unde de energie, însă concentrate, dând senzaţia de duritate.

Pătrunderea în aceste mici coarde închise este deosebit de dificilă deoarece este nevoie de un aport de energie considerabil de mare pentru a se putea trece de bariera de potenţial imensă specifică tranziţiei masă-energie. Ori aceste cantităţi foarte mari de energie se degajă în cadrul ciocnirilor dintre două particule subatomice grele, protoni, neutroni etc. Până acum cercetările s-au realizat pe ciocniri ale electronilor sau ale protonilor relativ lenţi. Dar cu punerea în funcţiune a LHC există speranţa că fluxul de protoni va putea fi accelerat până la viteze considerabile, de aproape 99% din viteza luminii.

Odată cu acest avans tehnologic putem spune că există măcar premiza că se va putea pătrunde în intimitatea universului. Însă problema majoră a fizicienilor este că încă nu se ştie dacă în interiorul acestor mici sfere energetice se păstrează dimensiunile de bază ale universului cunoscut de noi. Unii consideră că ar putea fi alte reguli de manifestare, alte dimensiuni şi poate mai multe variabile. Cert este că cercetătorii consideră unanim că se pot aştepta la mari surprize ştiinţifice.

Deschiderea în acest mod a unor porţi către o altă lume ar putea fi totuşi destul de riscantă, pentru că este posibil, chiar prin regulile noi ale lumii în care intrăm cumva “cu forţa”, să existe rezonatori energetici care să amplifice undele de energie emise de către poartă, sau de către tunelul de trecere dintre universuri. Un asemenea fapt nu este totuşi de dorit, deoarece se poate pierde controlul experimentului de către echipa de cercetare de la LHC al CERN. Într-un asemenea caz, închiderea tunelului de legătură este un demers pe cât de dificil, pe atât de periculos.

Un surplus de energie în inima LHC ar putea să destabilizeze suficient de mult experimentul astfel încât să conducă la apariţia unor mini-găuri negre nedorite, puţin controlabile, care să se dezvolte ulterior într-un mediu propice. Nu este vorba aici despre existenţa pericolului ca întreaga planetă să fie absorbită în ele, aşa cum se discută neacademic în ziare sau la televiziuni. Este totuşi suficient ca apariţia mini-găurilor negre să perturbe bilanţul energetic al ciocnirilor din LHC, existând astfel riscul de a modifica stabilitatea structurală a spaţiului şi timpului.

Un precedent în acest sens ar putea fi cunoscutul experiment (neoficial) „Philadelphia” care a avut un rezultat asemănător. Este vorba de experimentul în care o navă a marinei S.U.A., distrugătorul USS-Eldrige, a dispărut pur şi simplu din faţa şefilor armatei, pentru ca să reapară după o perioadă de timp. Acest experiment desfăşurat în portul din Philadelphia, în 1943, a fost ţinut secret aproape 40 de ani, în unele cercuri negându-se vehement existenţa proiectului. Marinarii care au supravieţuit experimentului relatau faptul că ei au fost anunţaţi doar că se făceau teste pentru „invizibilitate”, pentru ca radarele germane să nu poată depista navele aliate.

La începerea experimentului nava a fost cuprinsă de o ceaţă densă, alb-verzuie, care a devenit rapid lăptoasă, chiar materială. În scurt timp, atât pe ecranele radar, cât şi în port, nava a dispărut din câmpul vizual; în apă se vedea doar forma de contur a navei. Nava a fost văzută pentru o perioadă în portul din New York, la 500 km depărtare, după care a dispărut în timp…

Mica navă de coastă USS Cyclops, care monitoriza experimentul, a înconjurat de mai multe ori forma ce se presupunea a fi nava, însă, după cum relatau marinarii, nu se puteau apropia; parcă se loveau de un zid de netrecut. După un timp nava a revenit.Aparatele care au realizat experimentul Philadelphia au fost construite după invenţiile lui Nikola Tesla. Tesla a brevetat un aparat „rezonator” care era capabil să urce tensiunea unui câmp electromagnetic până la milioane de volţi şi la frecvenţe incredibile. Observaţiile făcute de martori credibili arătau existenţa unei construcţii inedite la bordul vasului, care semăna cu nişte bobine imense şi magneţi de mare forţă. Bobinele creau un câmp magnetic de frecvenţe înalte în timp ce un mecanism rotitor producea un câmp magnetic static stabil. Aceste două câmpuri magnetice generau, după cum susţin mulţi savanţi care au preluat ideea, o distorsiune de câmp suficientă pentru a produce un salt în timp. Această idee este confirmată chiar de calculele lui Einstein despre „marea unificare a forţelor”. 

O privire de ansamblu asupra inductorului de pe nava Philadelphia, în comparaţie cu magnetul uriaş al inimii experimentului din cadrul LHC de la CERN, ne dezvăluie o similaritate deloc întâmplătoare.

De asemenea, o verificare atentă a modului de organizare şi finanţare a experimentului de la CERN evidenţiază faptul că principalii finanţatori sunt veniţi din SUA. Majoritatea cercetătorilor sunt plătiţi de guvernul SUA, chiar dacă ei sunt cercetători europeni. Curiozitatea SUA este chiar atât de mare pentru două mici particule care se ciocnesc şi asta doar pentru a verifica o idee a unui cercetător britanic?

Unul dintre cele mai mari genii ale omenirii, Albert Einstein, a ascuns în arhivele Vaticanului deosebita sa operă cu privire la existenţa forţei a V-a, care controlează energia vidului, sperând că astfel lumea va fi ferită de inepţia unor fiinţe avide de putere. Decriptată sau nu, existenţa unei astfel de formule a atras curiozitatea forţelor armate care au realizat propriile studii pentru a descoperi secretul ascuns. Dacă această forţă este baza universului, înseamnă că, folosindu-o, se pot coordona fenomene şi se pot modifica evenimente temporale şi spaţiale, în interese obscure ale elitei aflate la putere.Energia vidului susţine apariţia mini-găurilor negre, susţine tranzitul particulelor cu viteză peste viteza luminii – tahionii – şi poate de asemenea să creeze perturbări ale structurii de bază a universului, făcând posibilă deschiderea de porţi către alte dimensiuni fizice sau subtile. Unii oameni de ştiinţă consideră că însăşi actualul univers este tot o fluctuaţie a string-urilor de bază ale structurii cosmice şi că ipoteticul Big-Bang este de fapt o ruptură dimensională a acestei structuri. 

Ce nu se ştie poate prea bine este faptul că, ajungând în „teritoriul” energiei vidului, se poate modifica nu numai planul fizic ci şi cel astral şi cel mental.

În astrologie există o corespondenţă a planetelor cu diferite planuri. Astfel, planeta Marte este cea care dă indicii vizavi de planul fizic, Venus corespunde planului emoţional-afectiv, în timp ce lui Mercur îi este asociat  planul mental. Tranzitele acestor planete trimit influxuri energetice care influenţează evenimentele corespunzătoare planurilor respective.Dacă privim măcar de curiozitate harta astrologică a momentului de început al experimentului, vom observa o „coincidenţă” stranie. Evenimentul cosmic de conjuncţie a acestor trei planete se aranjează în mod “calm” şi „frumos” pe ascendentul momentului de început al experimentului. O asemenea aşezare este o chestiune de minute; altfel spus, este suficient să fi fost totul cu 5 minute mai devreme sau mai târziu de ora 8:32 GMT, ora la care a fost început experimentul, pentru ca această suprapunere să nu mai fie atât de exactă. 

Dacă este să apreciem cele petrecute până la momentul „0”, observăm că fiecare om care a auzit de acest experiment a depus efort să trimită energie mentală prin atenţia acordată evenimentului la ştiri, în ziare, în diferite dispute şi intrigi, energie emoţională, prin frică, tensiune, preocupare şi grijă. Energia fizică a fost generată prin însăşi inductoarele aparatului de la CERN.

Am putea să spunem că este o coincidenţă; în acest caz ar fi bine totuşi să ne punem următoarea întrebare: de ce s-a făcut atâta zarvă NUMAI pentru faptul că au făcut un „mic” experiment de verificare a aparatelor? Au mai fost verificări şi presa nu a făcut nici un fel de comentariu; de ce s-au „sesizat” ziarele tocmai atunci?

Ori evenimentele astrale înclină atât de mult încât s-a petrecut această coincidenţă cosmică şi atunci ştiinţa modernă ar putea să dea crezare astrologiei, ori … există „gânditori” care ŞTIU EXACT CE URMĂRESC prin acest experiment.Suntem spectatori sau participanţi? 

Deschiderea unei uşi către alte dimensiuni are nevoie de energie; oamenii oferă acest lucru GRATUIT prin activitatea emoţională şi mentală depusă pentru acest experiment. Din nou, ca de fiecare dată când este nevoie, ziarele, televiziunile şi cercetătorii „binevoitori” atrag atenţia asupra unui fenomen de interes „mondial”.

O coincidenţă mai mult decât stranie este data foarte apropiată a experimentului de o alta, 11 septembrie, când a avut loc spectacolul măreţ oferit de guvernul SUA cu privire la atacul aşa zis terorist asupra unei naţiuni „libere”. O nouă coincidenţă care ne arată că ziua aleasă este minunat asamblată într-un context al energiilor timpului, pentru că la un asemenea fenomen major se petrec acumulări mari de energie temporală care pot să aibă un impact imens asupra subconştientului colectiv.Un studiu ştiinţific realizat la Universitatea Princeton, Proiectul Conştiinţei Globale, ne arată că energia mentală şi emoţională a tuturor oamenilor de pe glob influenţează major evenimentele de pe planetă. Printr-un procedeu inedit, cercetătorii de la Princeton, ajutaţi de aparate care sunt dispuse în întreaga lume, pot să măsoare influenţa mentalului şi a emoţiilor oamenilor asupra evenimentelor şi asupra mediului înconjurător. Studiile sunt bazate pe cunoştinţe de fizică cuantică şi depăşesc cu mult cercetările psihologice actuale. Graficele care reies din acest studiu, reprezentând modul în care se modifică probabilităţile de apariţie a unui fenomen într-un context bine precizat, sunt analizate de către cercetători şi pot da posibilitatea caracterizării unui eveniment ca fiind „probabil” sau „cert” în funcţie de puterea mentalului colectiv. 

Studiul graficelor din perioada 2-11 septembrie 2001 (premergătoare presupusului atac de la WTC) arată că în apropierea datei respective existau deja anumite tensiuni subtile, ca şi cum subconştientul colectiv percepea că se petrece ceva, sau… exista un anumit câmp de energie a timpului care se propaga în trecut. Analiza datelor experimentale ne arată că existau deja încă din data de 2 septembrie anumite tensiuni. Putem observa că aceste valuri se propagă din două în două zile, între 2, 4, 6, 8 septembrie şi se regăsesc apoi şi în ziua de 10 septembrie când graficul a urcat brusc înainte de declanşarea evenimentelor.

Cert este că evenimentele au fost mult peste capacitatea cercetătorilor de a măsura şi oamenii de ştiinţă au modificat scala de măsură de 10 ori pentru a putea asimila toate datele. Un asemenea fenomen măsoară câmpul emoţional planetar şi putem să ne dăm seama câtă energie se poate angrena în momentele de teroare.

Modificările în planul conştiinţei planetare sunt evidente; există o forţă subtilă care poate fi evidenţiată acum şi de către ştiinţa modernă. Putem să înţelegem că fiecare om de pe această planetă participă la conştiinţa globală iar teama, furia, tensiunea, reprezintă căi uşoare de a furniza energie GRATUITĂ pentru experienţele unor oameni de ştiinţă care îşi permit prea mult în defavoarea liberului arbitru uman.Rezultatele evidenţiate în cercetările proiectului de la Princeton ne pot pune reale semne de întrebare referitor la marile „ştiri” care se difuzează prin intermediul ziarelor şi televiziunilor din lume. 

Un astfel de moment a fost bine regizat şi pentru ziua de 10 septembrie 2008, când conjunctura astrală a fost calculată minuţios pentru a pune în mişcare un mecanism de deschidere a unei uşi către alte dimensiuni paralele, temporale sau spaţiale. Direcţionarea acestei energii, din păcate, revine celor care au decis prin intenţia lor experimentul şi modul de deschidere a „uşilor”.
Chiar dacă ei sunt răspunzători pentru demersurile făcute, trebuie totuşi să admitem că nu suntem doar observatori pasivi a ce se petrece cu viaţa şi planeta noastră ci suntem direct implicaţi şi participanţi la acest proiect generat la CERN.

Ceea ce ei poate nu ştiu este că unii dintre noi ştim.Posibile urmări ale acestui eveniment ? 

Conform cercetărilor referitoare la energia vidului, la apariţia acestuia există mari modificări în mersul obişnuit al timpului, în structura materiei etc. Evenimentele din mediul înconjurător nu mai respectă „programul”, se produc destabilizări ale climei, ale magnetismului terestru, ale gravitaţiei, modificări în psihicul uman etc. Să aruncăm o privire asupra câtorva asemenea fenomene din zilele imediat următoare evenimentului.

Prognozele vremii în Europa pentru perioada 9-10 septembrie, au fost date peste cap prin faptul că, după cum se afirma în dimineaţa zilei de 10 septembrie la ProTv, „natura se grăbeşte” şi au loc anumite fenomene mai repede decât s-a preconizat iniţial. Acest „iniţial”este totuşi o seară înainte…

În ziua de 10 septembrie 2008, la ora 16.30, ora Bucureştiului (la 6 ore după începerea experimentului la CERN) televiziunea prin cablu UPC, în format digital, se resetează fără niciun motiv aparent real. Explicaţia lor este „desincronizare a semnalului de la satelit” şi se cere schimbarea modului care decriptează semnalul.

La Chişinău, în data de 12 septembrie, a fost înregistrat un fenomen optic foarte rar întâlnit, potrivit directorului adjunct al Serviciului Hidrometeo de Stat, Ilie Boian. În jurul soarelui s-a creat un semicerc de inele de culori aprinse, care semăna cu un curcubeu vizibil cu ochiul liber.

Deloc întâmplător, prognozele meteo pentru săptămâna următoare, 15-21 septembrie au fost date peste cap producând surprize mai ales în zona Elveţiei. Masa de aer rece şi ploile sunt abundente în această zonă.
Să fie toate acestea efecte ale experimentului ?Unele amănunte deloc întâmplătoare 

Conform legii analogiei şi similitudinii, există anumite reguli prin care fenomenele care se petrec în jurul nostru au o corespondenţă în forul intim al fiinţei noastre. Tot aşa putem spune că nivelele macro şi micro lucrează împreună pentru a respecta sistemul holografic al formării universului.

Având în vedere că la CERN se vorbeşte despre recrearea momentului de început al universului, putem spune că există o anumită forţă subtilă misterioasă care redefineşte în această zonă structura fizică, emoţională şi mentală.

Coincidenţele se ţin lanţ şi este posibil să nu fie doar simple „coincidenţe”Deloc întâmplător CERN este situat EXACT pe graniţa dintre Franţa şi Elveţia. Zonele de graniţă sunt treceri dintre două structuri şi fiecare trecere se face printr-un moment de zero, de vid. Graniţa dintre două state este ideală pentru aşa ceva. 

O privire de ansamblu asupra culorilor specifice ale celor două naţiuni ne atrage atenţia la o altă „coincidenţă”. Franţa este o ţară care agreează culoarea albastră, emblema şi costumaţia armatei franceze tradiţionale este albastră. Emblema şi costumaţia armatei tradiţionale elveţiene este roşie. Conform corespondenţei YIN-YANG, YIN este reprezentat prin culoarea albastră iar YANG este reprezentat prin culoarea roşie. CERN este situat la graniţa dintre albastru şi roşu, unde se creează o armonizare a energiilor YIN şi YANG, o echilibrare.

În experimentul din 10 septembrie s-au lansat protoni care, simbolic, sunt desemnaţi ca fiind bile roşii cu un semn „+” în mijloc. Şi cât de mult seamănă cu steagul Elveţiei!

Să fie atât de important faptul ca există o conjuncţie între Marte (YANG) şi Venus (YIN) pe ascendentul locului şi momentului de timp, în zodia balanţei, o zodie a echilibrării energiilor contrare, la aproape 15 grade în balanţă, adică la MIJLOCUL zodiei ?

Sau poate, este mai semnificativ faptul că dacă adunăm numerologic Marte (9) şi Venus (6) obţinem numărul 15, acelaşi număr – 15 – de grade la care este conjuncţia pe ascendent la ora pornirii experimentului?

Este doar o coincidenţă faptul că Mijlocul Cerului, Nodurile Lunare, Soarele, Saturn etc, sunt situate în acel moment aproximativ la mijlocul zodiilor în care se află?

Cu siguranţă că toate aceste date sunt prea multe pentru a fi vorba numai de simple coincidenţe.Un alt aspect, poate mai puţin spectaculos dar demn de luat în seamă, este faptul că LHC este astfel construit încât să se producă ciocnirea a doi protoni sau a unui proton şi a unui antiproton pentru a da indicaţii aparatelor care măsoară şi analizează procesul. Pentru ca acest lucru să se petreacă, cele două particule (sau fascicule) sunt accelerate în LHC rotindu-se în sens contrar. Logic, se colorează un fascicol cu albastru (cel în care sunt antiprotonii) şi un fascicol cu roşu (cel în care sunt protonii). Cele două mişcări sunt contrare şi creează un dublu vortex energetic care trezeşte energia vidului. Mai simplu spus, dacă avem două mişcări de rotaţie de sens contrar de aceeaşi forţă, intensitate şi energie, îmbinate ele dau „zero”. Însă nu orice „zero”, adică „nimic”, ci un „zero” care semnalează apariţia energiei vidului. În fizica cuantică aceasta înseamnă formarea unor mini-găuri negre prin care particulele tahionice pot să se deplaseze, modificând materia şi proprietăţile intrinseci ale mediului. Din nou privim destul de curioşi la afirmaţia cercetătorilor: „există posibilitatea să apară mini-găuri negre, însă nu sunt periculoase pentru planetă”. Posibil, dar totuşi, de ce atâtea sincronicităţi ? 

În loc de concluzie …

Tot mai multe semne ne indică faptul că există o strânsă legătură cu contextul spaţio-temporal deosebit al momentului din jurul datei de 10 septembrie, Geneva, Elveţia, ora 8.32 GMT. Chiar dacă nu ştim prea multă fizică putem să observăm că sincronicităţile abundă cu o anumită frecvenţă de apariţie care nu poate fi neglijată.

Adevărat sau nu, vom vedea în timpul ce va urma. Ne punem totuşi întrebarea dacă în urma experimentului vom fi capabili să descifrăm datele culese. La prima vedere există o adevărată armată de oameni de ştiinţă care ştiu exact ce au de făcut şi putem să respirăm uşuraţi că nu ar fi ei atât de dezorientaţi încât să admită un experiment fatal pentru omenire. Chiar şi în cazul în care ar exista apariţii ale unor mini-găuri negre, din calculele matematice reiese că se vor închide în câteva fracţiuni de secundă. Puterea unei asemenea găuri negre nu poate să creeze mari pericole.

Dacă ar fi aşa atunci de ce s-au străduit atât de mult să pornească experimentul pe data de 10 septembrie când data oficială a pornirii LHC este abia pe data de 21 octombrie 2008?

După cum ştim, momentul de început al unei acţiuni este important pentru derularea întregii acţiuni în sine. Este oare atât de important acest experiment încât să necesite „ajutorul” astrelor, al câmpului mental planetar, al unor energii imense derulate într-un aparat uriaş, de aproape 10 miliarde de dolari, al mass-media şi al unui număr impresionant de oameni de ştiinţă?

Ce se poate ascunde în spatele acestui experiment?

Sursa yogaesoteric.net