Încă o țară interzice internetul

Preşedintele sirian Bashar Al-Assad l-a însărcinat duminică pe ministrul agriculturii în exerciţiu, Adel Safar, să formeze noul guvern, a anunţat agenţia oficială Sana preluată de agenţiile internaţionale de presă.

Este de aşteptat ca noul premier desemnat să-şi anunţe cabinetul peste două zile, a precizat o sursă oficială siriană.

Adel Safar (58 de ani), membru al partidului Baas şi ministru al agriculturii din 2003, a studiat agricultura la Universitatea din Damasc şi a obţinut un doctorat în Franţa.

Guvernul sirian condus din 2003 de premierul Naji Otri şi-a prezentat demisia marţi. Şeful statului a acceptat demisia cabinetului, acest eveniment fiind ultima concesie oferită de regimul de la Damasc, după mai bine de o săptămână de proteste de masă, apreciază analişti ai scenei politice siriene.

Într-un discurs rostit miercuri în faţa parlamentului, preşedintele Bashar Al-Assad a evocat un apropiat program de reforme, vizând îndeosebi lupta împotriva corupţiei şi a şomajului, fără a anunţa însă abrogarea stării de urgenţă, aflată în vigoare din 1963 în Siria.

În legătură cu protestele declanşate la 15 martie în sudul ţării, în cadrul cărora manifestanţii cer, între altele, reforme politice şi economice substanţiale şi abrogarea stării de urgenţă, Bashar Al-Assad a afirmat că ţara sa se confruntă cu o ‘conspiraţie’ străină.

Duminică dimineaţa, reţelele internet nu funcţionau în majoritatea cartierelor Damascului, iar convorbirile pe telefonul mobil erau practic imposibil de realizat, a constatat un corespondent al AFP.

Contactat de AFP, un responsabil al companiei siriene de telecomunicaţii, care administrează internetul, a afirmat că sistemul este ‘supraaglomerat’.

Pe de altă parte, reţeaua de telefonie mobilă era aproape blocată, deşi posturile fixe funcţionau, în capitala siriană. Cei doi operatori, Syriatel şi MTN, le-au oferit abonaţilor o oră de convorbiri gratuite, în perioada 2-6 aprilie, ‘drept recunoştinţă faţă de poporul care s-a alăturat preşedintelui /Bashar/ Al-Assad de ‘ziua demnităţii”. Respectiva ofertă face trimitere directă la manifestaţiile de sprijin organizate marţea trecută faţă de actualul regim sirian.

Autorităţile au procedat sâmbătă la cel mai mare val de arestări de la declanşarea protestelor, care în peste două săptămâni s-au soldat cu de cel puţin 79 de morţi, au indicat opt organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.

Sursa : Capital.ro

Citeste :

Prima țară care interzice internetul

Bill Gates, despre situaţia din Egipt: “Nu este greu să tai accesul la Internet într-o ţară întreagă atunci când controlezi Armata” – VIDEO


Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: