Prima pagină > New World Order, Romania > Manipularea creierelor, gunoi mediatic, mass-media aservita, cenzurarea informatiilor, ascunderea adevarului, ocuparea timpului-metode perfectionate pentru distrugerea unui popor

Manipularea creierelor, gunoi mediatic, mass-media aservita, cenzurarea informatiilor, ascunderea adevarului, ocuparea timpului-metode perfectionate pentru distrugerea unui popor

32_podborka_kreativn

Din diferite motive (premeditate de către cei care conduc lumea), poporul român (şi în principiu orice popor din prezent) nu este în stare să conştientizeze ce se întâmplă în jurul lui. Iată câteva motive pentru care românii nu sunt interesaţi de  realitatea reală înconjurătoare: O proastă educaţie, Ignoranta, Egoism,Pierderea speranţei că se mai poate face ceva şi Lipsa încrederii că TU, omul obişnuit, (mai) poţi face ceva în privinţa asta, Frica de a aborda astfel de subiecte, Neintersectarea cu informaţii despre realitatea reală din jur, Iluzii/concepţii sau abordări greşite, Sărăcia, Renunţarea la Banul Public (despre chestiile enumerate mai sus am detaliat câte ceva AICI), INCAPACITATEA DE A CĂUTA, DE A CONŞTIENTIZA ŞI DE A FACE FAŢĂ ADEVĂRULUI – de fapt aceasta este cea mai mare problemă a omenirii şi puteţi citi detalii despre ea AICI.

Realitatea reală înconjurătoare este ADEVĂRUL despre ce se întâmplă în jurul nostru, şi anume că “LUMEA ESTE CONDUSĂ DIN UMBRĂ DE CĂTRE UN GUVERN MONDIAL ASCUNS CARE DOREŞTE INSTAURAREA UNEI NOI ORDINI MONDIALE CU EFECTETRAGICE PENTRU MILIARDE DE OAMENI” – lucru care SE ÎNTÂMPLĂ DEJA şi care are efecte GRAVE asupra noastră a tuturor, efecte care SE VĂD DEJA (click aici – cine e dispus şi interesat să le vadă).

Unul dintre planurile celor care conduc lumea din umbră (“elitele” / “iluminati”) este chiar DISTRUGEREA MENTALĂ a populaţiilor de oameni, cu scopul de a nu fi în stare să înţeleagă ce se petrece în jurul lor şi de a nu fi în stare să se opună vreodată Sistemului creat de “Elite”, să nu se opună Noii Ordini Mondiale, astfel încât să rămână veşnic niştesclavi muncitori distruşi mental, captivi într-un labirint malefic din care nu pot ieşi.

Distrugerea mentală este reprezentată de însăşi cea mai mare problemă a omenirii explicată de mine în acest text – pe care îl repun aici: Cea mai mare problema a omenirii si a poporului român: incapacitatea de a cauta, vedea si constientiza adevarul dur, realitatea inconjuratoare grava (edu35)

Un om distrus mental nu este în stare (nu este interesat) să CAUTE ADEVĂRUL DIN JUR. Tot ce ar avea de făcut oamenii pentru a afla adevărul este SĂ CITEASCĂ. Cu toate astea – deşi informaţiile sunt la îndemână pe internet, oamenii NU citesc. Iar dacă (din greşeală) se buşesc de informaţii legate de acest adevăr (care de regulă este DUR), oamenii LE IGNORĂ, sau îşi imaginează – se mint singuri că informaţiile sunt false, ca să nu sufere vreun stres psihic din cauza aflării realităţii grave (mai multe detalii în textul cu Cea mai mare problemă a omenirii).

Pe lângă faptul că oamenii nu caută să afle adevărul, pe lângă faptul că atunci când văd undeva (pe un site, într-un ziar) porţiuni, firimituri din adevăr, sau când sunt puşi în faţa faptului împlinit – vine cineva şi le arată UITE, ĂSTA ESTE ADEVĂRUL! (BOULE!) (fără “BOULE!”) TREZEŞTE-TE! …. aceştia ignoră şi REFUZĂ INFORMAŢIA, se feresc de ea, o dezaprobă, o consideră neadevărată, se mint singuri că nu îi vizează şi concluzionează că NU LE PASĂ (sau îşi impun să nu le pese, ca să nu se simtă prost de la conştientizarea realităţii dure). Continuă apoi să-şi trăiască vieţile de sclavi muncitori ca şi cum totul ar fi roz şi nu e nimic de făcut. Desigur, în defavoarea lor, a familiei lor, a copiilor lor şi a societăţii şi comunităţii în care trăiesc.

Aceasta este DISTURGEREA MENTALĂ a unui popor şi ea a fost plănuită şi premeditată de către cei care conduc lumea. Din păcate AU REUŞIT să ne distrugă mental ca popor…

ROMÂNILOR PUR ŞI SIMPLU NU LE PASĂ! (atât de distruşi mental sunt) ŞI ASTA CHIAR DACĂ TOATE LUCRURILE GRAVE CARE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL NOSTRU LE AFECTEAZĂ DIRECT BUNĂSTAREA LOR ŞI COPIILOR LOR! Efectele unui sistem mafiot patronat de nişte politicieni găinari putred de corupţi – marionete politice, instrumente în mâinile celor care conduc pe bune lumea, SE RĂSFRÂNG ASUPRA FIECĂRUIA DINTRE NOI! CHIAR ŞI ASUPRA BOGAŢILOR! Citiţi TEXTUL ĂSTA 1 despre cum şi bogaţii şi patronii de firme sunt sclavi ai sistemului, TEXTUL ĂSTA 2despre cum îi afectează concret sistemul mafiot-corupt şi pe bogaţi şi TEXTUL ĂSTA 3despre ce înseamnă de fapt un trai decent.

Distrugerea mentală a popoarelor s-a reuşit / se obţine prin: (important de ştiut pentru a contracara fenomenul!)

1. DISTRUGEREA LA PROPRIU A CREIERULUI şi a capacităţii mentale-intelectuale de analiză/critică etc. Acest lucru se obţine prin: TELEVIZOR – simpla urmărire a programelor TV este suficientă, Vaccinuri pe tot parcursul vieţii, Fluor în apă, alimente şi pastă de dinţi, Chimicale (E-uri, monoglutamat de sodiu, toxine, aspartam etc) în băuturi şi hrană, Alimente procesate, Organisme modificate genetic, Hrană de proastă calitate, Modalitatea de ingerare a hranei (pe fugă, nemestecată, în picioare, în mers, în stres etc), Unde electro-magnetice de la aparatele din jurul nostru (TV, calculator, laptop, tablete, microunde, telefoane mobile etc), Poluare, STRES, Tratarea necorespunzătoare a bolilor – vezi cancer (pentru că vinderea de medicamente INEFICIENTE este foarte profitabilă – nu contează că oamenii mor sau rămân bolnavi atâta timp cât pe seama lor se fac mulţi bani), Distrugerea sănătăţii fizice şi mentale printr-un stil de viaţă nesănătos (cauzat de proasta educaţie şi sărăcie), Lipsă de odihnă suficientă, Privitul prea multe ore la ecranele de calculator, tv, laptop, tabletă, telefon mobil etc, Statul prea mult pe scaun, Lipsa de mişcare etc etc etc. Nu mai stau să pun link-uri la fiecare. Căutaţi mai multe detalii despre cum te afectează aceste lucruri pe acest blog sau pe internet.

2. OCUPAREA TIMPULUI CU PROSTII -> lipsa de timp / interes pentru aflarea adevărului.

Timpul oamenilor este ocupat (premeditat) cu:

a. “gunoi mediatic” precum: emisiuni TV CRETINE – “show-uri” imbecile care promovează doar non-valori, show-uri politice în care analiştii lu’ peşte prăjit şi politicieni de 2 bani bat apa-n piuă, ştiri cretine nerelevante pentru INTERESUL PUBLIC (citiţi acest text: Diferenta interesul public vs interesul publicului. Lucruri care ne afecteaza viata si bunastarea. Ce vrea poporul român (edu12) ), competiţii sportive (vezi dependenţa de fotbal de proastă calitate a românilor), site-uri de ştiri cu informaţii cretine despre can-can şi mondenităţi imbecile  etc etc etc;

b. “gunoi online” şi pe calculator precum: pornografie, site-uri de socializare – mare pierdere de timp are loc aici, jocuri, jocuri de noroc, filme pentru “drogat creieri” – din care nu înveţi nimic util, ci primeşti doar “plăcerea de a vedea un film” (din păcate acea plăcere apare tocmai din râncezirea creierului – vezi detalii AICI)  etc;

c. pierderea timpului cauzată de Proasta funcţionare a statului – la rândul ei cauzată de Corupţia, Reaua credinţă şi Lipsa de competenţă a politicienilor şi celor care conduc administraţia publică locală: pierderea timpului în trafic, la cozi pentru diverse probleme ce ţin de administraţia publică, la cozi SĂ PLĂTEŞTI TAXE ŞI IMPOZITE (asta este culmea NESIMŢIRII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE) etc;

d. pierderea timpului la cumpărături – mersul prin mall (şi chiar prin supermarket) a ajuns pentru mulţi o “plăcere” autentică a vieţii, o “plimbare” numa’ bună de relaxat (“drogat”) creierul, care te ajută să “scapi de plictiseală” şi să se simţi bine (Cum poţi să te plictiseşti într-o ţară ca România, unde sunt non stop atâtea lucruri utile societăţii de făcut…?)

e. pierderea timpului la coadă la benzinărie (din păcate interesele financiare ale “Elitei” nu susţin, de exemplu, dezvoltarea maşinii pe aer – în loc de benzină, deşi s-ar putea…)

Din cauză că oamenii sunt ocupaţi cu toate aceste lucruri, sunt ocupaţi cu serviciu – familie – cozi peste tot – gunoaie mediatice, gunoaie online şi pe calculator şi mai ales, sunt ocupaţi cu LUPTA PENTRU SUPRAVIEŢUIRE de pe o zi pe alta… OAMENII RĂMÂN FĂRĂ TIMP pentru a căuta, investiga, afla şi conştientiza ADEVĂRUL din jurul lor. Dar nici dacă ar avea timp pentru asta, n-ar căuta adevărul, n-ar căuta să citească mai mult ca să afle ce se întâmplă în jurul lor, pentru că pur şi simplu au ajuns să fie atât de distruşi mental încât NU LE PASĂ.

3. MANIPULARE – PROPAGANDĂ – ASCUNDEREA adevărului – CENZURA INFORMAŢIEI RELEVANTE

Aici intră EDUCAŢIA. În mod normal, într-un sistem de educaţie normal la cap, bine pus la punct şi cu un scop clar – EDUCAREA PE BUNE a oamenilor, ar trebui să aflăm de acolo FOARTE multe dintre lucrurile dure şi grave care se întâmplă în jurul nostru. Însă, din păcate, unul dintre principalele sisteme care trebuie distrus la o naţiune pentru a o controla este sistemul de învăţământ. Iar în România, se vede foarte bine că este deja distrus. Sistem de educaţie distrus = populaţie distrusă la cap. În sistemul de învăţământ de proastă calitate se “formează” o populaţie PROST EDUCATĂ, fără valori morale (benefice societăţii), fără cunoştinţe despre cum este condusă lumea în prezent (din umbră), şi fără SETE DE A CUNOAŞTE ADEVĂRUL. Sistemul de educaţie este de asemenea, primul care ne învaţă să respectăm “autoritatea”, să fim supuşi, să fim sclavi (detalii despre asta AICI). Despre ce cred eu ca ar trebui să facă un sistem de educaţie mai bun, găsiţi pe scurt, cu liniuţă, AICI. Dar… cine să facă asta? Cine să le arate oamenilor adevărul din jur? Profesorii şi învăţătorii pe care îi avem în prezent în şcoli, licee şi facultăţi? HA HA HA ce glumă bună! Păi cei mai mulţi profesori ai noştri abia dacă sunt în stare să stăpânească clasa şi să îi înveţe pe elevi măcar nişte minime informaţii despre domeniul pe care îl predau. Când o să aibă profesorii noştri salarii, chef, timp, energie să le povestească elevilor/studenţilor despre cine şi cum conduce lumea? Păi ABIA CÂND VOR ŞTII ŞI EI CHESTIILE ASTEA (ŞI NU LE ŞTIU!) şi când sistemul de învăţământ nu va mai fi ţinut PREMEDITAT la pământ… ! Eu personal am avut norocul să am în facultate un profesor care ne-a zis la un moment dat direct în faţă: “Vedeţi voi copii, lumea în care trăim este condusă de masoni. Ştiu asta sigur din 3 surse independente credibile”. Bineînţeles că asta era doar sâmburele care trebuia apoi dezvoltat de fiecare în parte. Eu am căutat să aflu mai mult şi am aflat. Alţi colegi de-ai mei au ignorat informaţia din secunda 2. Dar câţi profesori vorbesc elevilor-studenţilor despre aşa ceva? APROAPE NICI UNUL! Vă daţi seama? Am trecut prin grădiniţă, şcoală, liceu, zeci de cadre didactice, învăţătoare, profesori, diriginţi etc şi NICIUNUL NU NE-A ZIS NIMIC DESPRE ASTA. PĂRINŢII, de asemenea, HABAR N-AVEAU CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL LOR. Ce să ne zică? Dacă nu aveam norocul de acel profesor în facultate (cam singurul profesor adevărat întâlnit în toată facultatea timp de 3 ani), nici eu n-aş fi aflat despre asta şi aş fi rămas probabil în ignoranţa pe care ne-o creează tuturor sistemul de învăţămând DISTRUS PREMEDITAT.

Tot aici intră şi MASS-MEDIA, care în general este VÂNDUTĂ, aservită intereselor mârşave ale celor care conduc lumea şi ale intereselor găinarilor politici de la nivel naţional. Scopul mass mediei vândute (cunoscut de regulă de patronul Trustului de presă, nu de simplii angajaţi) este să MANIPULEZE OPINIA PUBLICĂ şi SĂ MIMEZE INFORMAREA CORECTĂ şi COMPLETĂ a POPULAŢIEI, cu scopul indirect de a menţine în continuare sclavii muncitori – NEINFORMAŢI şi la locurile lor! Mai sunt încă şi site-uri libere şi cu informaţii de calitate – vezi de exemplu gandeste.org, însă Mass media vândută este PREDOMINANTĂ şi mult mai puternică, ea “lucrează” zi de zi pentru a distruge mental oamenii şi pentru a-i menţine distruşi mental, ignoranţi şi neinformaţi, prin:

a. Gunoiul mediatic prezentat la punctul 2, litera a)

b. MANIPULARE – PROPAGANDĂ propriu-zisă -> aici intră:

– Neprezentarea informaţiilor DE INTERES PUBLIC – ci cu precădere a gunoaielor mediatice – ascunderea adevărului;

– Alterarea informaţiei de interes public – prezentarea unui fapt, a unui adevăr, într-un mod alterat, trunchiat, pentru a induce “consumatorului” de media, de informaţie, un alt sens, o altă concluzie privind acel subiect;

– Tratarea pe fugă, puţin, şi cu superficialitate a subiectelor cu adevărat importante, care ar trebui de fapt să fie tot timpul “pe prima pagină”;

–  Cenzurarea comentariilor corecte, pertinente, relevante;

– Ridicarea şi dezbaterea de false probleme;

– Trimiterea în derizoriu şi nedezbaterea unei probleme care era în realitate gravă şi relevantă pentru interesul public;

– Utilizarea unei armate de postaci profesionişti online – oameni plătiţi să posteze anumite comentarii pe forumuri, la sfârşitul articolelor,  care să influenţeze (manipuleze) opinia cititorului privind subiectul dezbătut;

– şi multe multe alte metode şi tehnici de manipulare pe care le puteţi găsi pe net căutand “manipulare mass media”, sau pe blogul Ce-i cu noi?AICI1AICI2AICI3AICI4AICI5,AICI6AICI7AICI8.

ATENŢIE: toate lucrurile enumerate mai sus distrug câte un pic câte un pic creierul nostru şi capacitatea de a vedea lumea, aşa cum este ea de fapt, distrugând în acelaşi timp (se vede în practică) şi capacitatea noastră de A NE PĂSA de aceste lucruri… Fiţi conştienţi şi feriţi-vă atunci când puteţi de “gunoiul” care se află special în jurul nostru pentru a ne distruge mental ! Feriţi-vă COPIII !!!

Cititi si acest pasaj preluat de AICI:

Teoria dezinformării se referă la orice intervenție asupra elementelor de bază ale unui proces comunicațional, cu scopul cultivării unui anume tip de reacții, atitudini și acțiuni ale receptorilor, (denumiți în mod generic ținte), dorite de un anumit agent social. În jargonul serviciilor de informaţii americane, cele care au creat şi implementat pretutindeni aceste metode, tehnicile de influenţare şi manipulare s-au numit “profilare”. Profilarea a fost realizată plecând de la nivel de individ, a fost extinsă la grupuri mari de oameni, pe toate nivelurile ierarhice şi a avut ca rezultat inducerea unor reflexe condiţionate. Sistemul educațional și social format în jurul idiotului și nu al omului inteligent şi responsabil, a transformat generațiile de români de după 1989, în oameni obedienți care vor căuta îndrumători pentru tot restul vieții lor. Cât priveşte poporul român, procesul de „profilare” dus de peste două decenii, a reuşit perfect. Aproape în totalitate, el prezintă un comportament tipic individului trepanat. Nici n-a clipit când guvernul Năstase a cedat rezervele de gaz şi petrol ale României firmei OMV, odată cu privatizarea Petrom. De ce i-ar cere socoteală un popor de trepanaţi guvernului Ponta pentru susţinerea proiectului Nabucco, un eşec anunţat de peste un an? Nu m-ar mira ca poporul român trepanat să înceapă să aplaude când va auzi că părţi importante din teritoriul României vor fi cedate altor state.

Să trecem acum la ultima chestie din titlul prea lung al acestui articol:

Ce şanse mai avem să salvăm România? (de ce trebuie România salvată găsiţi în articolul Review on Romania 2013)

Ce şanse mai avem să trăim o viaţă mai bună, ca popor, cu astfel de oameni distruşi mental, ignoranţi faţă de realitatea din jur, faţă de propriile lor vieţi?Răspunsul este, după părerea mea, următorul: plecând de la ideea că NU se poate obţine o bunăstare reală a societăţii umane fără obţinerea de bunăstare pentru marea majoritate a membrilor ei, singura şansă a noastră – să o ducem mai bine – este ca întreaga Românie să o ducă mai bine, sau măcar întreaga comunitate locală în care trăim. Pentru a crea această îmbunătăţire a vieţii, trebuie ca oamenii de bună credinţă treziţi la realitate (de nivel 10 / 11 / 12 / 13 pe Ierarhia nivelurilor cunoaşterii) SĂ SE UNEASCĂ şi să LUPTE INTELIGENT ÎMPREUNĂ pentru a ELIBERA România şi pentru a oferi o viaţă mai bună tuturor românilor (sau măcar… la nivel local – pentru bunăstarea comunităţii locale). Oamenii distruşi mental vor contribui la această schimbare în bine, în măsura posibilităţilor lor mentale. Oamenii treziţi la realitate vor trebui să îi ghideze pe cei încă “adormiţi” înspre direcţia corectă şi în paralel să continue “informarea corectă” a publicului larg, în speranţa că din ce în ce mai mulţi români se vor trezi şi vor fi dispuşi să contribuie activ la Eliberarea României.

Sursa: Ce-i cu noi?

Anunțuri
  1. Ianuarie 25, 2014 la 11:32 pm

    Am asteptat cu atita rabdare sa vina iarna… EU,MAJORITATEA populatiei a vrut sa fie CALD sa nu plateasca mult la caldura de la repartitoare…s-a intimplat aiurea. Acum IARNA TIRZIE face si ea ce poate,da o lectie oamenilor, a dat o lectie continentului de peste ATLANTIC acum se intoarce peste noi si agita spiritele… asa ca in manipularea OCULTELOR SI palmele naturii in jocul cine da mai tare in oamnei eu pariez pe natura. DIN NOU OMENIREA NU MANIPULEAZA MAI NIMIC,NUMAI G-RAL STRAINU CREDE el asa, HAARP ESTE SUBLIM,SI OCULTELE …atotputernice sint nimic in fata a ceea ce vrea UNIVERSUL. si SOARELE tot OCULTELE IL CONTROLEAZA? DACA VINE O MICA ERA GLACIARA OCULTELE TREBUIE SA RESETEZE REPEDE PLANURILE FACUTE ATITEA SUTE ADE ANI.
    ,,,SI DECI CINEVA -E MAI TARE DECIT orice manipulator cunoscut pina acum.
    (shamanul de serviciu)

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: