Ponta: Se încurajează explorarea şi exploatarea gazelor de șist

 

Premierul Victor Ponta a declarat, după Consiliul European, că discuțiile de astăzi s-au axat pe domeniul energiei: energia regenerabilă, gazele de șist, îmbunătățirea infrastructurii de transport în domeniu, potrivit Digi24.

“Există în mod clar o opțiune de a permite membrelor UE să își adapteze legislația pentru a încuraja explorările și exploatările”, a spus Victor Ponta.

Declaraţiile premierului:

“A fost un consiliu operativ, cu subiecte importante pentru România. S-a discutat despre problema europeană în domeniul energiei, s-a prezentat contextul actual, Barroso a arătat pierderea de competitivitate a Europei în raport cu SUA, unde prețul energiei, la gaze mai ales, a scăzut, iar în Europa prețurile din domeniu au crescut.

Au fost trei puncte importante: s-a ajuns la o concluzie referitoare la energiile regenerabile. Continuăm investițiile, dar și aceste surse trebuie să aibă un beneficiu astfel încât subvențiile să fie cât mai scăzute. Pentru România avem în vedere o balansare a politicii de subvenționare astfel încât costurile rezultate să fie suportabile atât pentru industrie, cât și prețul pentru populație.

S-a discutat, cu sprijinul Poloniei, Lituaniei, al României despre gazele de șist. Există în mod clar o opțiune de a permite membrelor UE să își adapteze legislația pentru a încuraja explorările și exploatările. Nu se va construi în perioada imediat următoare o politică unică europeană, dar statele care merg în această direcție au garanția că orice sursă nouă de energie, evident cu respectarea mediului, e binevenită.

S-a discutat și se caută resursele pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport a energiei. Am reliefat importanța proiectului Nabucco, am ridicat problema, angajamentul de a finaliza interconectarea de gaz cu R. Moldova până la sfârșitul acestui an.

În privința aspectelor sociale s-a reliefat importanța investițiilor în energie pentru crearea de noi locuri de muncă, s-a păstrat politica de susținere pentru consumatorii vulnerabili, România are o categorie mare de populație ce trebuie protejată față de creșterea prețului energiei.

În privința politicii fiscale, România a susținut opinia Consiliului privind acordurile de schimb de informații între statele membre și țările UE și alte țări, negocierea unor acorduri cu țări din Europa care au o legislație specială, iar România e pregătită să colaboreze în schimbul de informații pentru combaterea evaziunii fiscale.

Am discutat cu Jose Manuel Barroso, care a reiterat propunerea oficială privind acordarea pentru România și Slovacia a unui sistem special de absorbție a fondurilor de coeziune, mai câștigăm un an în care putem depune proiecte”.

La un an după disputa cu preşedintele Băsescu pe tema prezenţei la acest summit, premierul participă la Consiliul European cu mandat de la Traian Băsescu.

Conflictul dintre cei doi a fost soluţionat de Curtea Constituţională în favoarea preşedintelui.

Sursa : cotidianul.ro

Acum ar trebui să scrie undeva „Aici este datoria noastră externă“. Dar unde?

Într-un top al celor mai importanţi indicatori care măsoară economia românească, datoria externă este de departe pe locul întâi. Nici salariul mediu pe economie, nici exporturile per capita, nici gradul de urbanizare, nici speranţa de viaţă şi nici numărul de nou-născuţi nu au încărcătura totală, de-a dreptul dramatică, pe care o are datoria externă.

Datoria unei ţări faţă de exterior înseamnă determinarea ţării, prinderea sa în chingi, înseamnă, de la un moment dat încolo, că degeaba eşti suveran dacă spaţiul tău de manevră este îngustat de ratele care apasă în fiecare zi şi care îţi mănâncă din valoarea adăugată.

România ca ţară, nu ca stat, a depăşit în premieră 100 de miliarde de euro datorie externă, ceea ce înseamnă că pe fiecare locuitor al României, în ipoteza în care mai suntem 20 de milioane, apasă o datorie externă de 5.000 de euro. Nici nu mai contează că jumătate din economia românească nu este bancarizată, evoluând într-un spaţiu rural protejat pe de-o parte de poluare, dar pe de altă parte rupt de civilizaţia spălatului pe dinţi şi a cardului bancar.

Două milioane de români datori la bănci în euro, dolari sau franci elveţieni se trezesc dimineaţa uitându-se la curs, iar la fel fac cei 400.000 de proprietari de firme din România care vrând-nevrând au facturi în euro de la clienţi, pentru că aşa s-a încetăţenit aici în ultimii 23 de ani, ca oamenii şi companiile să nu aibă încredere în moneda locală şi să factureze şi un ou în euro.

Un singur ban creştere pentru cursul leu/euro înseamnă că datoria aceasta uriaşă de 100 mld. euro de pe capul firmelor şi băncilor româneşti, care în lei înseamnă azi 434,2 mld. lei, va însemna mâine 435,2 mld. lei, deci povara în lei creşte cu un miliard de lei, adică în total aproape 250 de milioane de euro.

Datoria externă este terifiantă nu pentru că e mare relativ la produsul intern brut (72% astăzi faţă de 35% din PIB în 2004), ci pentru că este într-o monedă asupra căreia România nu are nicio putere de decizie.

Nu poate bate România euro să-şi plătească datoriile, aşa cum au făcut în anii de criză de după 2008 Rezervele Federale ale SUA, care au împrumutat direct Ministerul de Finanţe din SUA (Trezoreria) sau Banca Angliei. Statul japonez are datorii de 200% din PIB, dar 90% din datorie este în yeni către propriii cetăţeni care au un cult al economisirii.

În 2009 România a fost nevoită să semneze un împrumut de 20 mld. euro, cât jumătate din bugetul consolidat, deşi datoria sa publică era de doar 20% din PIB, foarte departe din îngenuncheata Ungarie cu un an înainte, care avea o datorie de 80% din PIB, sau de îngenuncheatele Portugalia şi Grecia, a căror datorie publică era aproape şi peste 100% din PIB.

Experienţa de atunci arată că nu mai este relevant că datoria aceasta externă se împarte între stat şi privat pentru că dacă o ţară întreagă este expusă la datorie în valută şi vine o furtună, pătimeşte şi statul, şi privatul.

Astfel, pentru că privatul a oprit finanţările noi în România – între decembrie 2008 şi martie 2013, datoria externă privată a crescut de la 61 la 64 mld. euro, statul a trebuit să se împrumute pentru a iriga în continuare economia cu valută, datoria externă publică fiind în creştere în această perioadă de la 11 la 37 de miliard de euro.

În decembrie 2005 cursul leu euro era de 3,67 lei/euro, azi, după aproape opt ani, este la 4,34 lei/euro, cu 18% mai mare. Această înseamnă o depreciere medie de mai puţin de 2% pe an de-a lungul celor opt ani, mult sub inflaţie. E întâmplător că datoria externă a crescut în această perioadă de la 30 de miliarde de euro la 101 miliarde de euro? Valuta din datorie a finanţat leul tare. Un leu tare aparent, un leu tare pe datorie. Este adevărat că între 2005 şi 2013 exporturile au crescut de la 22 la 47 miliarde de euro, dar datoria externă s-a triplat.

Un coleg jurnalist de la o televiziune s-a întrebat: „Dar oare cum putem traduce pentru telespectatori această informaţie? Ce relevanţă are pentru români că datoria externă a ajuns la 100 de miliarde de euro?“. „Ce a făcut România cu aceşti bani?“. „Statul s-a împrumutat cu 37 de miliarde de euro şi avea o datorie de doar 11 miliarde de euro în 2008? Păi şi unde s-au dus 26 de miliarde de euro? În ce?“

Bune întrebări. Oare există cineva în România care poate răspunde la ele? Cine poate scoate un document într-o lună de zile în care în 100 de pagini să se explice unde au mers cele 26 de miliarde de euro împrumutate de statul român între decembrie 2008 şi martie 2011? Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, echipa premierului Ponta?

Un asemenea raport ar fi necesar măcar şi dacă am afla că banii au mers pentru a acoperi deficitul bugetar.

Nu este rău în sine să fii îndatorat şi fiecare dintre întreprinzători sau fiecare dintre angajaţi ştie că numai în acest fel au putut să-şi extindă afacerea sau, respectiv, să-şi cumpere o casă unde să-şi întemeieze o familie.

Dar firmele şi oamenii care s-au îndatorat ştiu pentru ce au făcut-o. Întreprinzătorii văd hala pe care şi-au construit-o şi veniturile de la clienţi din produsele pe care le fabrică acolo. Angajaţii merg în fiecare zi acasă şi se odihnesc, îşi pun masa şi mănâncă în bucătăria de 8 sau 10 metri pătraţi pe care au dat 700, 1.000 sau 1.500 de euro pe metru pătrat şi trăiesc.

Dar datoria statului, aceasta unde se vede?

„Aici sunt banii dumneavoastră“ a fost o reţetă de comunicare directă a omului care ţine destinul României în calitate de preşedinte din 2004 încoace, prin care, pentru prima dată în România, după ’89, oamenilor li s-a arătat că banii din taxa de drum inclusă în benzină avea o destinaţie precisă. Sursa : zf.ro

DOVADA: Companiile de telefonie ŞTIU ABSOLUT TOTUL DESPRE TINE!

 

Însă azi vă voi vorbi despre mine și telefonul meu mobil și cum acesta mi-a schimbat viața. Iată despre ce voi vorbi. Iată 35.830 de linii de informații. Date neprocesate. De ce sunt aceste informații aici? Pentru că în vara lui 2006, Comisia Europeană a propus o directivă -Directiva privind stocarea datelor – care spune că toți operatorii de telefonie din Europa, toți furnizorii de servicii Internet din Europa trebuie să stocheze o serie de date despre utilizatori. Cine sună pe cine? Cine îi trimite cui emailuri? Cine trimite cui SMS-uri? Și dacă folosești mobilul, locația îți este înregistrată. Toate aceste informații sunt păstrate între 6 luni, cel puțin, până la doi ani de operatorii de telefonie sau de furnizorul de servicii Internet.

În toată Europa, oamenii s-au revoltat și au spus: „Nu vrem asta”. S-au opus ideii ca datele să fie păstrate. Au spus că vor autodeterminare în era digitală și nu doresc ca operatorii de telefonie și furnizorii de Internet să stocheze acele informații despre ei. Avocați, jurnaliști, preoți – toți spuneau: „Nu vrem asta.”După cum vedeți, circa 10.000 de persoane au ieșit pe străzile din Berlin și au scandat: „Libertate, nu frică”. Unii au spus chiar că directiva va fi varianta 2.0 a Stasi. Stasi era poliția secretă din Germania de Est.

Mă întreb și eu – oare chiar funcționează? Chiar pot să stocheze aceste informații despre noi? Ori de câte ori îmi folosesc mobilul? M-am dus la operatorul de telefonie, Deutsche Telekom, la acea vreme cel mai mare operator de telefonie din Germania, și i-am rugat, vă rog, trimiteți-mi toate informațiile pe care le aveți despre mine. I-am rugat o dată, de două ori. N-am primit niciun răspuns concret, doar răspunsuri evazive.

Le-am spus că vreau să văd acele informații deoarece aveau legătură cu viața mea. M-am decis să îi dau în judecată fiindcă doream să obțin acele informații. Dar cei de la Deutsche Telekom au spus nu, nu îți dăm informațiile. Într-un final, m-am înțeles cu ei. Eu renunț la proces, iar ei îmi trimit toate informațiile cerute. Între timp, Curtea Constituțională a Germaniei decisese că implementarea acestei directive UE era neconstituțională potrivit legislației germane.

Am primit un plic maro, urât, cu un CD în interior. Iată ce era pe CD: 35830 linii de informații. Când am văzut, mi-am spus: „Ok, e un fișier mare. Ok.” Dar după aceea, mi-am dat seama că era viața mea. Șase luni din viața mea erau în acel fișier.

Eram puțin sceptic, ce să fac cu el? Informațiile indică unde mă aflu, unde dorm noaptea, ce fac. Dar apoi am decis să dau publicității aceste informații. Le voi face publice fiindcă vreau să le arăt oamenilor ce înseamnă stocarea datelor.

Am publicat informațiile împreună cu Zeit Online și Open Data City. Iată cum arată șase luni din viața mea. Puteți mări sau micșora imaginea, derula înapoi sau înainte. Puteți vedea fiecare pas pe care l-am făcut. Și puteți vedea chiar cum merg cu trenul din Frankfurt la Kӧln și cât de des sun în acest timp.

Toate acestea sunt posibile datorită acestor informații. E un pic înfricoșător. Dar nu doar eu sunt vizat. Cu toții suntem vizați. La început îmi sun soția, ea mă sună pe mine și vorbim de vreo două ori. Apoi mă sună niște prieteni, care mai apoi se sună între ei. Și după o vreme tu îl suni pe el, el te sună pe tine și formați această rețea complexă de comunicație.

Poți vedea cum comunică fiecare, la ce oră sună, când merg la culcare. Toate aceste informații sunt disponibile. Poți vedea nucleul, cine sunt liderii din grup. Dacă ai acces la aceste informații, poți vedea ce fac cei din comunitatea ta. Dacă ai acces la astfel de informații, poți controla comunitatea.

Iată un plan pentru țări precum China și Iran. Iată un model de supraveghere a societății, fiindcă știi cine cu cine vorbește, cine cui trimite emailuri – toate aceste lucruri sunt posibile dacă ai acces la astfel de informații. Aceste informații sunt stocate cel puțin 6 luni, în Europa și până la doi ani.

Așa cum am spus la început, imaginați-vă că toți oamenii aflați pe străzile Berlinului în toamna anului 1989 ar fi avut un mobil în buzunar. Iar Stasi ar fi știut cine participă la protest. Și dacă Stasi ar fi știut cine sunt liderii, poate că protestul n-ar mai fi avut loc. Poate că zidul Berlinului n-ar mai fi căzut. Și ca urmare, nici Cortina de Fier n-ar fi căzut. Azi, agențiile de stat și companiile vor să stocheze cât mai multe date cu putință despre noi, online și offline. Vor să ne poată urmări viețile și vor ca noi să le oferim aceste informații.

Însă autodeterminarea și viața în era digitală nu se exclud reciproc. Însă azi trebuie să lupți pentru a-ți păstra autodeterminarea. Trebuie să lupți în fiecare zi. Când ajungeți acasă, spuneți-le prietenilor că dreptul la viața privată e o valoare a secolului XXI și nu e perimat. Când ajungeți acasă, spuneți-le celor care vă reprezintă: doar pentru că firmele și agențiile de stat au posibilitatea să stocheze anumite informații, ei nu trebuie s-o facă. Și dacă nu mă credeți, întrebați-vă compania de telefonie ce informații are stocate despre dvs.
Așadar, în viitor, de fiecare dată când folosiți mobilul, amintiți-vă că trebuie să luptați pentru a vă păstra autodeterminarea în era digitală.

 

 

Sursa : capital.ro

Marea unire de o zi din 1990 dintre România şi Basarabia

A existat cu adevărat şansa ca ziua de 6 mai 1990 să se transforme în eroicul moment al unirii Basarabiei cu România? Istoria nu reţine, în schimb, decât primul Pod de Flori între cele două maluri ale Prutului. Acţiune prin care mai mult de un milion de cetăţeni ai României au avut permisiunea, pentru numai câteva ore, să meargă în Basarabia, fără acte, în teritoriul care aparţinea încă Uniunii Sovietice.

Se simţea pe atunci cum vremurile dau în clocot, sub presiunea schimbărilor politice din Europa de Est. Imperiul sovietic îşi trăia ultimele clipe – avea să dispară efectiv în decembrie 1991. Regimurile comuniste din “lagărul” roşu al Europei o iau înaintea Moscovei, sfârşindu-şi existenţa.

România abia se eliberase, în decembrie 1989, de sub dictatura secerii şi a ciocanului. Basarabenii au simţit şi ei fiorul libertăţii şi al afirmării naţionale, încă din vara lui ‘89, când, la 27 august, limba română devine oficială în entitatea care la acel moment se numea Republica Socialistă Sovietică Moldovenească.

Doar câteva ore fără graniţă pe Prut

Ceea ce se întâmplă pe 6 mai 1990 dovedeşte că practic se încheiase o minciună inventată încă din 1917, la Moscova – teoria moldovenismului, conform căreia între Prut şi Nistru ar exista un popor diferit de români, prin limbă şi istorie, poporul moldovean. Că minciuna are picioare scurte o dovedeşte faptul că, imediat după ce autorităţile sovietice au dat semnalul deschiderii graniţei de-a lungul Prutului, peste un milion de cetăţeni ai României – unele date merg până la 1,2 milioane de oameni – au vrut să treacă în Basarabia. Această permisiune a fost acordată numai între orele 13 şi 19. Fără paşaport sau viză, românilor li s-a permis să intre în Basarabia, unii venind cu trenul – au plecat din Iaşi aproape zece garnituri feroviare, fiecare cu câte 17 vagoane, pline. Alţii cu maşina, iar temerarii au trecut Prutul înot. Pe malul stâng al râului, sute de mii de basarabeni îşi aşteptau fraţii din România. Datele statistice rămase de atunci arată că pentru acea zi au fost deschise opt puncte de trecere a frontierei.

Lacrimi de bucurie

Românii se regăseau unii pe alţii, se strigau, se strângeau în braţe, plângeau de bucurie. Oameni care nu se văzuseră nicicând în viaţa lor erau uniţi acum doar de limba pe care o vorbesc. Ce să mai spui de neamuri care se întâlneau după foarte mulţi ani, în care sârma ghimpată de pe Prut a rupt un popor în două? “Era o tensiune emoţionantă de nedescris. Oamenii se strigau pe nume, unii pe alţii, şi se regăseau după ani şi ani”, este descrierea făcută de poetul Grigore Vieru, într-un interviu care a fost difuzat, în 2008, de jurnalista basarabeancă Stela Popa şi de portalul “Unimedia”. Poetul îşi aminteşte de un moment extraordinar, când oameni din satul lui, din Pererâta, s-au aruncat în apă. La fel au făcut şi românii de pe malul drept al Prutului. Acolo, în mijlocul apelor, s-au apucat cu toţii de braţe, formând un cerc, de parcă ar fi fost la horă, chiuind.

Moment istoric

Era pentru prima oară când graniţa între români dispăruse, pe Prut, după al Doilea Război Mondial. Doar un moment însă a fost acela în care românii s-au regăsit unii cu alţii, pe data de 6 mai 1990, pentru că şi azi se face încă simţit efectul Pactului Ribbentrop-Molotov, din 1939, în urma căruia României i-au fost smulse Basarabia şi Bucovina de Nord, printr-un ultimatum, de către fosta URSS.

Basarabia şi Transnistria

Ce a urmat, după 6 mai 1990, în Basarabia, sub aspect politic, este, în parte, greu de înţeles până în ziua de azi. Aflată încă în componenţa imperiului sovietic, Republica Socialistă Moldovenească avea între hotarele ei şi o fâşie de 4.000 de kilometri pătraţi, în stânga Nistrului. Zona se desprinde din RSS Moldovenească şi, la 2 septembrie 1990, îşi declară independenţa – faţă de Moscova, devenind astfel Republica Moldovenească Nistreană, nerecunoscută de nimeni pe plan mondial. Abia un an mai târziu, la 27 august 1991, Chişinăul îşi va proclama independenţa, apărând pe harta politică a lumii Republica Moldova, în administrarea căreia se află, cel puţin scriptic, şi Transnistria. Regimul separatist de la Tiraspol vrea să-şi impună “independenţa” şi faţă de Chişinău, astfel că pe 2 martie 1992 declanşează un război pe Nistru. Conflictul se va încheia în acelaşi an, pe 21 iulie, după ce îşi pierd viaţa 1.500 de oameni.

Al doilea Pod de Flori

A urmat un al doilea Pod de Flori, în ziua de 16 iunie 1991. Basarabenii au avut atunci ocazia să intre în România fără paşaport. Cele două “poduri” de flori au produs efecte doar în ceea ce priveşte procedurile de trecere a Prutului, actele fiind simplificate. Au rămas însă pe harta politică a lumii două ţări cu aceeaşi limbă – România şi Republica Moldova.

Prima a intrat, în 2007, în Uniunea Europeană, în timp ce a doua încă mai bate la porţile Europei unite. Diferenţa aceasta a făcut ca şi la graniţa între cele două state regulile să fie mai stricte. Prutul continuă să-i despartă, de data asta după regulile stabilite la Bruxelles, pe români… Sursa : romanialibera.ro

Cum ajung urmele de arsenic în puii de la supermarket

Un articol online publicat recent în revista „Environmental Health Perspectives” arăta cum au fost descoperite niveluri ridicate de arsenic în bucăţi de pui în magazinele din zece oraşe din SUA.

Aşadar, cum au ajuns aceste toxine în carnea de pasăre din supermarketuri?

Ei bine, medicamentele pe bază de arsenic au fost aprobate pentru a fi utilizate în producţia de pui şi curcan. În momentul când au fost făcute testele alimentare ale magazinelor, la sfârşitul anului 2010 şi începutul anului 2011, un medicament numit Roxarsone se folosea încă în creşterea puilor, pentru a opri infecţiile provocate de paraziţi.

„Am realizat un studiu pentru a afla dacă utilizarea de medicamente bazate pe arsenic duce la o creştere a nivelului toxic al arsenicului din carne”, explică un cercetător de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore. Şi se pare că, într-adevăr, aşa este.

Roxarsone este un medicament folosit încă din anii ’40 pentru a îngrăşa puii şi a-i feri de unii paraziţi intestinali. Chiar dacă utilizarea arsenicului nu este într-o cantitate foarte mare, despre arsenic se ştie că este un carcinogen.

Cercetătorii au găsit probe de câteva miligrame de arsenic inorganic (un tip de arsenic mult mai toxic) în carnea de pui în care erau deja niveluri mari de Roxarsone (2.3 ppb).

Prin comparaţie, carnea de pui în care nu existau urme de Roxarsone a avut o doză mică de de arsenic inorganic (0.8 ppb). Asta înseamnă de trei ori mai puţin.

Este important de subliniat faptul că aceste niveluri scăzute sunt mult sub nivelul de 500 ppb stabilit de către Administraţia de Alimente şi Medicamente.

Consiliul Naţional al Păsărilor a negat concluziile studiului, spunând că producătorii de păsări nu mai utilizează demult niciun fel de medicament pe bază de arsenic.

În loc de Roxarsone, care a fost utilizat să prevină paraziţii intestinali, producătorii de pui au trecut la medicamentele cunoscute ca ionofori.

„Astăzi, producătorii de pui fac tot ce pot ei mai bun fără a folosi Roxarsone”, spune Tom Super de la Consiliul Naţional al Păsărilor. El spune că ionoforii nu sunt la fel de eficace precum Roxarsone împotriva paraziţilor.

Administraţia de Alimente şi Medicamente spune că un alt medicament cunoscut ca Nitarsone este comercializat în continuare. Acest medicament este aprobat să fie folosit în carnea de pui şi curcan. Cu toate că Administraţia de Alimente şi Medicamente nu dezvăluie date privind vânzarea de medicamente de animale, Nitarsone este folosit pentru a preveni izbucnirea infecţiilor cauzate de paraziţi, la curcani.

Federaţia Naţională a Curcanilor declară că Nitarsone este administrat în principal în primele săptămâni de viaţă ale curcanilor şi utilizat mai mult în lunile de vară.

Autorii noului studiu făcut în această privinţă spun că ei speră ca Administraţia de Alimente şi Medicamente să ia în considerare concluziile la care au ajuns ei cu privire la aprobările pentru aceste medicamente.

„Roxarsone continuă să fie vândut de către compania de medicamente Zoetis în America Latină şi încă este aprobat să fie folosit aici”, spune un cercetător de la Universitatea Johns Hopkins, în ciuda faptului că Roxarsone a fost scos de pe piaţă în anul 2011.

Administraţia de Alimente şi Medicamente spune că va continua să investigheze toate tipurile de medicamente pe bază de arsenic din producţia de alimentaţie, iar purtătorul de cuvânt al administraţiei, Jalil Isa a spus că „Vom lua măsurile corespunzătoare pentru a proteja sănătatea publică”. Sursa : financiarul.ro

Cu ce se mai ocupa CSM: Judecatorii si procurorii pot face parte din masonerie

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit ca judecatorii si procurorii pot sa faca parte din organizatiile masonice. Hotararea a fost luata cu majoritate de voturi.

Decizia care permite magistratilor sa faca parte din masonerie a fost luata in aprilie de Comisia numarul 2 din cadrul CSM (de Eficientizare a activitatii CSM si a institutiilor coordonate, parteneriatul cu institutiile interne si societatea civila), informeaza Mediafax.

Comisia a fost solicitata sa emita un punct de vedere in acest sens de catre Directia legislatie, documentare si contencios (DLDC), in urma sesizarii facute de un jurnalist.

In urma dezbaterilor, comisia a hotarat ca judecatorii si procurorii pot face parte dintr-o organizatie masonica.

“S-a exprimat si o opinie minoritara, in sensul ca judecatorii si procurorii nu pot face parte din nicio organizatie masonica”, se arata in minuta comisie din 16 aprilie.

O situatie similara s-a inregistrat si in 2006, cand Inspectia Judiciara a CSM a aratat ca magistratii pot fi masoni.

“Avand in vedere obiectul, scopul si activitatile asociatiei francmasonice, constituita in Romania ca persoana juridica de drept privat, neguvernamentala, apolitica si fara scop patrimonial si dispozitiile articolului 11, alineatul 3, din Legea nr. 303/2004, conform carora judecatorii si procurorii pot fi membri ai societatilor stiintifice sau academice, precum si ai oricaror persoane de drept privat, fara scop patrimonial, consideram ca apartenenta unui judeator sau procuror la francmasonerie nu incalca criteriile de mentinere in magistratura”, se spunea in nota Inspectiei Judiciare . Sursa : ziare.com

Si sufletele pot fi pictate

Dorinel Tilica este un baietel de patru ani care nu a vazut niciodata.

Nu a vazut-o niciodata pe mamica lui, nu l-a vazut nici pe tata, nu stie cum arata o floare,
un mar, un fluture, nu stie nici macar cum arata zapada!!

El stie doar sa auda…

Nu ne putem inchipui, nici pe departe, ce e in sufletelul lui,

dar va propun sa facem cu totii un exercitiu.

Haideti sa inchidem ochii, pret de cateva minute si sa incercam sa ne imaginam

cum ar fi viata fara pretiosul dar al vederii,

sa fim inconjurati mereu de un intuneric adanc…sa nu putem

vedea nici macar chipul cuiva drag, sa nu vedem zambetele sau bucuria.

Este cutremurator…

Pentru noi vederea e nepretuita, dar, din pacate,

pentru Dorinel,  aceasta are un pret.

Un pret pe care parintii lui nu si-l pot permite, un pret pe care statul nu-l acopera,

un pret care s-a transformat intr-o lupta contra cronometru, dusa pana la disperare.

Operatia costa minim 30.000 $ si poate fi efectuata in Detroit, SUA.

Putem sa-l ajutam pe Dorinel, noi cu totii, donand o suma cat de mica chiar azi.

Puteti directiona chiar si cei 2% din venit, daca nu ati facut-o deja.

Povestea lui Dorinel o gasiti aici:

 http://dorintilica.blogspot.ro/